Am găsit-o acolo, timidă, cu o privire dulce și nevinovată care te topea. Am întins mâna și a venit să primească mângâiere, apoi și-a lipit năsucul de pielea mea și nu i-am mai dat drumul din brațe. Habar nu aveam ce ,,drac împielițat" se ascundea sub pufoșenia irezistibilă.:) Dar aveam să aflu curând. Labradorii au o inteligență ieșită din comun, dar au și două slăbiciuni care te scot din minți:
* s-ar juca non-stop, zi de zi și fac orice ca să te determine să te joci cu ei.
* nu se pot abține să nu ronțăie chestii, deși înțeleg foarte bine că nu au voie. Sunt foarte inteligenți și abili în a găsi soluții pentru a încălca această regulă. A noastră a mâncat șosete, o cutie de carton (mare) și o parte dintr-un fotoliu. A avut norocul să scape fără intervenții chirurgicale, dar când am fost la veterinar să verificăm dacă totul este ok am aflat că labradorii, dintre toate rasele, ajung cel mai des la operație din cauza obiectelor pe care le înghit.
Este inutil să mai menționez că a devenit rapid un membru al familiei. Și la fiecare problemă cu care s-a confruntat am avut emoții ca pentru un copil.
Înainte să o luăm am petrecut toți în jur de o lună de zile citind informații despre cum este mai bine să crești și să educi un câine din această rasă (personalitățile diferă și în funcție de rasa câinelui). Am fost informați, dar nu total pregătiți. Tot ne-au luat prin surprindere câteva aspecte.
Cred că a încerca să înțelegi ce presupune cu adevărat să-ți iei un câine este esențial, înainte de a trece la fapte. Pentru că superficialitatea cu care am putea trata posibilitatea de a avea sau nu un animal de companie poate atrage mai târziu situații neplăcute.
Grupurile dedicate iubitorilor de animale sunt pline de două feluri de anunțuri
Cele cu tot felul de ,,reclame" la puișori de căței în care se pune accentul pe drăgălășenie și joacă, numind animalele ,,cel mai frumos cadou" pentru copii.
Și, în paralel, abundă de anunțuri cu patrupede oferite de stăpâni gratuit oricui dorește să le adopte cât mai repede, sau abandonate și găsite în stare jalnică. Sunt și multe postări cu situații oribile, care prezintă câini neglijați ori ținuți în lanț.
Cei care se gândesc să-și ia câine, mai ales de talie mare, ar trebui să cunoască și partea responsabilă a situației, înainte de a lua o astfel de decizie. Un câine nu este în nici un caz un ,,cadou" pe care îl poți oferi copiilor, adică doar distracție și atât.
Este o ființă deosebit de iubitoare care se atașează ușor și care va deveni din prima zi un membru al familiei, cu foarte multe nevoi. Pe lângă beneficiile extraordinare pe care le aduce, vine la pachet cu responsabilități importante, din prima zi, pe care cei care doresc să facă acest pas trebuie să le cunoască înainte și să și le asume.
Iată ce presupune și la ce ar trebui să te aștepți când îți iei un cățel de talie mare
Timp și efort, exact ca pentru un copil - câinele are nevoie de joacă și îngrijire zi de zi. În medie sunt necesare una - două plimbări zilnice pentru mișcare. Este nevoie de timp pentru a-i oferi hrană zilnică, apă și pentru a-i curăța spațiul. Când este cazul, este necesar să se aloce timp pentru periaj și curățarea urechilor. Neglijența se vede în greutatea câinelui, în felul în care arată blana sau în comportamentul său. De exemplu lipsa atenției și a timpului acordat periajului înseamnă mai mult păr lăsat de animal în casă sau în mașină pe banchetă. Un câine care nu merge la plimbare sau în cazul labradorului, care nu se joacă zilnic, devine agitat, irascibil, plângăcios. Pe scurt, nu ai liniște până nu rezolvi problema.
Atenție, dresaj și educație - are nevoie din prima zi. Puiul de cățel trebuie dresat, dar și educat, la fel ca un copil. La început până învață unde să-și facă nevoile și comenzile de bază necesită și multă implicare, căci trebuie să cureți imediat după el. Uneori trebuie să te documentezi înainte cum este mai bine să procedezi, citind materiale sau discutând pe grupuri de profil cu specialiști (revenim la aspectul legat de timpul necesar...). Creșterea unui câine de talie mare este foarte diferită de creșterea unui câine de talie mică. Pe măsură ce crește, încearcă să domine, să-și impună temperamentul, de aceea educația este extrem de importantă din prima zi, pentru a evita situația în care el devine ,,șeful" sau cele în care dezvoltă o atitudine riscantă față de copii, biciclete, alți câini etc. Este necesar ca familia să se impune de când este pui și să îl educe să răspundă corespunzător la comenzi. Am văzut situații în care acest aspect este neglijat și toată lumea din casă ajunge să facă numai ce dorește câinele.
Îngrijire de specialitate - tot din prima zi în care intră în familie este necesară o vizită la veterinar. Apoi periodic sunt necesare și alte consultații pentru imunizare, deparazitare, diverse probleme (anumite rase necesită radiografii de șold, ca la bebeluș). Toate înseamnă timp, drumuri și bani.
Creșterea cheltuielilor - ca să poți îngriji un câine de talie mare este necesar să dispui de un buget pentru așa ceva, destul de însemnat, căci nu degeaba există raioane întregi dedicate animalelor la supermarket. Pentru consultații, pentru covorașe pentru căței, hrană de calitate și accesorii, jucării, șampon, perie, cușcă, lesă, zgardă, suplimente, analize, vaccinuri, pastile pentru deparazitare internă și externă care se dau periodic. Și pentru multe alte incidente care pot apărea pe parcurs (ex. o unghie infectată).
Spațiu - îi admir pe cei care reușesc să țină câinele de talie mare în apartament și să-l mai și lase singur în casă. Mai ales dacă au labrador, cum avem noi, vestit pentru abilitățile de ,,redecorare". Noi dacă am face acest lucru probabil că nu am mai găsi canapeaua la întoarcere. Labradorii sunt faimoși nu doar pentru inteligență și temperamentul blând și jucăuș, ci și pentru faptul că ar mânca orice. Nici la curte nu este o chestie ușoară. Spațiul alocat trebuie să fie suficient de mare ca să nu se simtă închis. Trebuie să fie îngrădit și curățat de orice ar putea fi mâncat, căci animalele ajung destul de des la chirurg cu obiecte înghițite.
Pet sitter - un aspect la care trebuie să te gândești înainte de a lua câinele. Variantele ideale de pet sitter sunt din familie sau dintre prietenii apropiați. Concret, este nevoie de cineva care să vină să-l plimbe, hrănească, îngrijească sau să stea cu el cât familia este plecată în vacanță. Ori să ia câinele la domiciliul propriu și să-l poată îngriji. Pare o problemă care se rezolvă simplu, dar nu e așa. Iar majoritatea hotelurilor și pensiunilor nu acceptă animale de companie. Găsirea unui pet sitter poate fi foarte dificilă.
Mai există și pensiunile pentru animale, dar au și dezavantaje: costuri ridicate, care pleacă în medie de la 100 lei pe zi + hrana. Din păcate, la final poți constata lipsa unei atenții corespunzătoare acordate câinelui, care nu poate să povestească prin ce a trecut la întoarcerea familiei. Sfatul meu este să alegeți variante de pensiuni pentru animale care oferă acces la supraveghere video, astfel încât să vedeți oricând doriți ce se întâmplă cu patrupedul. Altfel nu aveți garanția că totul va fi bine, câinele nu va primi aceeași atenție și riscul este să plece de acolo traumatizat. De exemplu, de la lătratul excesiv poate face laringită ce necesită tratament costisitor pe termen lung sau i se poate schimba temperamentul.
Toate aceste eforturi sunt compensate de iubirea necondiționată pe care blănosul o oferă, de bucuria sinceră pe care o manifestă de câte ori își vede stăpânii (chiar dacă nu au lipsit decât 30 de minute) și bineînțeles de toate beneficiile despre care am scris separat, aici:
Prezența animalelor în viața copiilor, beneficii
Beneficiile plimbărilor zilnice în natură, cu patrupedul familiei