Când dispar respectul și limitele, apar nerușinarea, agresivitatea și pierderea autocontrolului

Am fost martora unei scene incredibile într-un supermarket din Sectorul 1. La rând la casă de marcat, în fața mea era un bătrân. Avea în jur de 80 de ani. Îmbrăcat la costum (vechi și el dar elegant, cu batistă asortată la vedere), cu un cărucior de cumpărături în care avea zahăr, ulei, făină, câteva legume, ceva dulce.

În partea de sus a căruciorului, o geantă mică. Geanta avea fermoarul semideschis. Omul și-a așezat meticulos pe bandă produsele. Doamna casieră a început să le scaneze, cu ochii pe geantă. Omul și-a pregătit din timp banii. Scosese două bancnote de 100 și aștepta să vadă cât este de plată.

Deodată casiera se apleacă peste bandă, pune mâna pe geanta omului și deschide brusc fermoarul. Bagă mâna și scoate triumfătoare un pet de 0.5l de suc nedesfăcut. Îi sticlesc ochii de satisfacție și țipă la bătrânul din fața noastră:

,,Eram sigură! Mi s-a părut mie că văd ceva! O să chem paza!".

În secunda 2 apasă toate butoanele posibile și țipă la bătrânel: ,,Ăsta e regulamentul, asta e, nu am ce să fac, ați greșit, să răspundeți acum!"

Omul cu un calm incredibil îi explică faptul că vine de la o anumită expoziție, unde a primit gratuit o sticlă de suc și una de ceai, care se află tot în geanta de mână. O scoate și i-o arată. Explică în continuare că pe cea de ceai a băut-o pe jumătate, de aceea e aproape goală, dar suc nici nu îi place, a primit-o din politețe.

Că în niciun caz nu a furat din magazin și că nu a furat niciodată în viața lui. Casiera blochează tot și îi vorbește ca ultimului infractor.

Mă ofer să plătesc eu sucul pentru că simt nedreptatea și vreau să scutesc bietul om de toată tevatura. Casiera nu acceptă, insistă să vină paza. Omul se dă într-o parte cu lacrimi în ochi.

Paza sosește în persoana unui bărbat de doi metri, numai mușchi. Stă de vorbă lângă noi timp 2 minute cu bătrânul, se uită la sticle, la bon, la întreaga situație aberantă, îi cere scuze omului, îl ajută să-și așeze cumpărăturile în sacoșă, îl ajută să iasă.

Îi aruncă o privire carierei...

O privesc și eu în același spirit și mă gândesc... pare că are în jur de 40 de ani, o avea părinți? O fi chiar așa de greu să ai puțină intuiție? De ce să umilești astfel un vârstnic?

Îmi scanează cumpărăturile și văd cum mâinile ei încep să tremure. Își face aer cu un flýer. Îi este rău, e clar! O întreb dacă se simte bine. Începe să plângă și-mi spune:

,,Nu pot să cred că i-am făcut asta acestui om! Nu m-am putut abține să nu mă uit în geanta lui...am avut așa o pornire..Off, Doamne!"

O pornire, pe care mulți o au, de a sări calul, de a-i judeca pe alții după aparențe sau după propriile percepții alterate de moment, fără drept de apel. Acele porniri de a face ordine în viața altora la care mulți oameni sunt atenți mai mult decât la propriile griji și obligații, având impresia că pot năvăli cu bocancii în intimitatea oricui.

Cuvintele cheie sunt: ,,respect" și ,,limite". În lipsa lor, pierdem controlul, la fel ca doamna de la casă...