Predarea este una dintre cele trei mari componente ale procesului de învățământ alături de învățare și evaluare. Predarea este complexă, reunește caracteristici ce țin de disciplină cu cele ce țin de stilul didactic al profesorului. Predarea este, la rândul ei, un proces în sine, un proces amplu și important în întregul demers de receptare a conținuturilor de către elev.

În funcție de disciplină, predarea se poate simplifica sau își poate dubla cerințele. Cadrul didactic este cel care trebuie să cunoască acele momente în care e necesar să insiste sau nu asupra unor cunoștințe.

Experimentul, ca în orice alt domeniu în care este folosit, atrage după sine o experiență unică. Este metoda prin care reușim să lărgim orizontul de cunoaștere al elevului și să îi exemplificăm informațiile predate. Astfel, trecem dintr-un registru teoretic către unul practic. Metoda experimentului nu-i nouă, ea a fost utilizată în educație decenii la rând.

Diferența este făcută de mijloacele pe care le avem azi, mult mai moderne și mai eficiente și care vin în sprijinul nostru și al elevilor. Cu precădere pentru domeniul Matematicii și al Științelor Naturii, a experimenta înseamnă a lua contact direct cu fenomenul investigat (vezi Furtuna din Pahar).

Pe lângă faptul că un set mai larg de procese psihice sunt antrenate (senzoriale, perceptive), experimentul vine ca un prieten fabulos pentru cei mici și îi ajută să înțeleagă mai ușor reacțiile care au loc în diferite contexte de viață. Și bineînțeles, poate ar fi fost mai corect să încep cu acest aspect, experimentul e distractiv. Îi plasează pe elevi din rutina școlară în miezul unor activități captivante și amuzante, fiind stimulate curiozitatea și interesul lor pentru domenii mai aride din punct de vedere al motivației cognitive.

Există 3 mari experimente pe care le-am folosit la clasă și pe care elevii mei le-au îndrăgit: Balonul Electrostatic, Plantele și Cerneala, Vulcanul.

Balonul Electrostatic a stârnit cele mai multe râsete. Copiii și-au frecat balonul în mod repetat de păr până când firele s-au lipit de el. A fost una dintre cele mai amuzante zile de școală, sunt sincer, chiar și pentru mine.

Exact cum o spune și numele, activitatea Plantele și Cerneala a adus împreună două elemente care au produs confuzie inițial. Când au văzut cum funcționează rădăcina și că ea absoarbe substanțele nutritive cu tot cu cerneala din pământ, zâmbetul de pe fața lor s-a lăsat dus cu greu, rezultatele fiind niște flori încântătoare.

Vulcanul a produs cel mai mult interes. Dacă în rândul celorlalte două, râsul a fost la loc de cinste, în cazul acesta ne-am luat rolul de savanți pretențioși în serios și am respectat fiecare etapă. Rezultatul a fost la fel de spectaculos, dar accentul a căzut pe explicațiile din spatele lui. Experimentul este și va rămâne mult timp o metodă utilă de a capta atenția elevului și de a facilita procesul de învățare. Nu există o formulă general valabilă pentru aplicarea lui, creativitatea fiind în mâna profesorului.

Material realizat de Prof. Petruț Rizea