Am auzit personal, de câteva ori, copii și femei povestind cum se aflau într-o toaletă publică la școală sau în alte locații și cineva a încercat să intre peste ei cu forța. În cazul copiilor, am acționat imediat. Din fericire nu au fost situații grave, doar glume proaste, șicanări sau apucături nepotrivite, care au putut fi stopate și ulterior prevenite.
Dar, am prietene care mi-au relatat diverse întâmplări prin care au trecut, aflându-se în clădiri de birouri, la mall sau în restaurante, atunci când se așteptau mai puțin, care m-au făcut să mă mir, să mă închin sau chiar să mă oripilez. Le-am considerat, fără să-mi dau seama, incidente izolate.
Acum, urmărind cazul amintit la începutul articolului, cel al copilului abuzat în toaletă și după ce am trecut chiar eu printr-o experiență neplăcută, cred că este foarte important să luăm din start în calcul riscul de a fi puși într-o astfel de situație, să ne gândim din timp la cum ar fi cel mai bine, din punct de vedere al siguranței, să reacționăm și, preventiv, să ne învățăm și copiii. Pentru că, ceva de genul acesta i se poate întâmpla oricând, oricui.
Ca să înțelegeți mai bine la ce mă refer, am să vă povestesc ce mi s-a întâmplat mie, la finalul verii trecute. Eram la un pub în centrul unui oraș mare din țară, cu familia: soțul, copilul, mama și un cuplu de prieteni apropiați. Sărbătoream ceva. Era începutul după-amiezii și de acolo urma să plecăm într-o mică excursie. Ne-am spălat pe mâini, am mâncat, am râs, am vorbit și la un moment dat am cerut nota. Eu am spus că până se ocupă soțul de notă, am timp să merg la toaletă. Ușa era la doi metri distanță de masa noastră. Ba chiar trebuia să treci cumva pe lângă noi, ca să ajungi la toaletă. Știam deci că nu era nimeni.
Grupul sanitar era foarte curat și elegant decorat, dar spațiul foarte îngust. Practic, intrai într-o încăpere mică, în care era doar chiuveta și în care aveau loc maxim două persoane. Ușa nu se încuia. De acolo, intrai pe altă ușă într-un spațiu de un metru pătrat în care era doar toaleta și care avea încuietoare. Exact în momentul în care am închis ușa toaletei și am încuiat-o, am auzit-o pe cealaltă cum se deschide și se închide, ca și cum a intrat cineva în urma mea. Am fost ferm convinsă că e mama, cine altcineva să intre la două secunde după mine? Știam că masa noastră e foarte apropiată de ușa toaletei și mi-am imaginat că ai mei i-ar fi spus unei persoane străine că este ocupat. Soțul se ocupa de nota de plată, copilul nu ar fi intrat, prietenii nici atât. Sigur e mama, vrea să se spele pe mâini. Și pun cea mai stupidă întrebare pe un ton jucăuș: ,,Tu ești? Ne grăbim, nu glumă!". Dar, de pe partea cealaltă, nu primesc niciun răspuns. Nici apa de la chiuvetă nu se aude și simt că o persoană stă practic în dreptul ușii. Și tace. Îmi piere zâmbetul și tăcerea mă pune puțin pe gânduri, pentru că mama sigur ar fi zis ceva. Vocea din capul meu îmi spune să nu fiu paranoică, sunt la doi pași de toată familia, probabil e vreo doamnă în vârstă sau un copil. Și nu-și dă seama să iasă și să aștepte afară. Tace, pentru că lumea uneori nu le răspunde necunoscuților.
Trag aer în piept, descui și deschid ușa. Ghinion, nu e nicio doamnă. E un domn. De vreo doi metri, cât un dulap, care acum ținea o mână pe ușa pe care tocmai o deschisesem. Stă în spațiul meu personal și mă privește fix. Nu mă simt deloc confortabil. Peste umărul lui, zăream a doua ușă pe care tânjeam să ies din această situație urâtă. În toaletă era aproape liniște, în pub se asculta muzică. Mă gândeam că dacă țip, șansele să fiu auzită sunt destul de mici. Bărbatul nu se clintea, tăcea și practic bloca ușa. Am înțeles intantaneu că se întâmplă ceva rău, că nu mi se pare și am avut sentimentul puternic că sunt în pericol. ,,Înarmată" doar cu o rochiță de vară în bretele, în fracțiuni de secundă mi-au trecut prin minte cele mai oribile posibilități. De la un pumn care-mi va sparge fața în secundele următoare, până la obiecte tăioase pe care ar fi putut să le aibă ascunse în palmă individul din fața mea.
Printr-o minune, am avut inspirația de a duce mâna stângă la urechea acoperită de buclele de păr, ca și cum aș fi avut o cască în ureche și apoi am spus tare: ,,Da, sunt tot în toaletă, vino acum la mine te rog!" Apoi către necunoscutul din fața mea, foarte apăsat: ,,Mă scuzați, vreau să trec!". Și am dat să trec pe lângă el. A ținut cacealmaua, am putut atinge clanța! M-a blocat puțin, dar s-a dat totuși la o parte și am ieșit.
Din doi pași am fost la masă, ai mei erau toți veseli, vorbeau tare între ei, se ridicaseră deja în picioare, nota era plătită și mă așteptau pe mine ca să plecăm. Nu se vedea, dar îmi tremurau picioarele. Era zgomot de fundal. Mă gândeam că, dacă le spun acum în această agitație, că a intrat un individ peste mine în toaletă, soțul sigur s-ar fi oprit să discute cu el. Individul ar fi spus că nu mi-a făcut nimic, că a fost o greșeală și exagerez eu. Ar fi încercat să mă facă să par o nebună. Fac câțiva pași cu ,,valul" și cum ieșim în fața localului, unde era liniște, le spun: ,,Oameni buni, voi n-ați văzut că a intrat cineva în toaletă chiar după mine? De ce nu i-ați spus că e ocupat?". Mă priveau toți cu ochi mari. Nimeni nu observase! Le-am povestit totul, m-am liniștit și am decis să intru din nou în pub, să discut cu personalul ca să pună o încuietoare și la prima ușă. Trebuia să fac ceva pentru a preveni repetarea acestei situații pe viitor. Mă gândeam cu groază la scenariul în care i s-ar fi întâmplat așa ceva unui copil. Acum că apucasem să povestesc tot, am vrut să i-l arăt soțului pe individ. M-am uitat cu atenție, dar nu era în local, la nicio masă.
Am discutat cu personalul. Familia mea nu înțelegea cum de a trecut neobservat pe lângă ei și se întreba dacă nu mai exista o intrare. Angajații pub-ului au mers și ne-au arătat, nu exista o altă intrare. Dar cum nimeni altcineva nu mai văzuse bărbatul pe care l-am descris, managerul se uita la mine cu o sprânceană ridicată. Mă simțeam ca în filmul cu ,,I see dead people". I-am rugat să se uite pe camere. Da! Asta ar fi lămurit situația. Numai că accesul la aplicație îl avea doar patronul și era plecat din țară. I-au scris și l-au rugat să verifice. A durat o oră până le-a răspuns că da, dubiosul apare pe camere la ora indicată, intră după mine în toaletă și se vede cum, după ce plecăm noi, merge pe lângă un perete și iese din local prin terasă (baia avea o singură intrare, dar localul mai multe). Cei din personalul pub-ului au fost la fel de revoltați de situație ca cei din familie și mi-au promis că vor monta încuietoare și la prima ușă în maxim 24 de ore. Am verificat, s-au ținut de cuvânt.
Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi avut prezența de spirit să mă prefac că am o cască și că sunt într-o comunicare cu apropiații, pe care îi chem la mine. Ce știu sigur este că trebuie să fim pregătiți pentru orice situație. Modul în care reacționăm în acele momente ne poate salva.
Cum ar fi cel mai potrivit, din punct de vedere al siguranței, să reacționeze un copil sau o femeie, atunci când cineva intră intenționat peste el/ea într-o toaletă publică?
Am vrut să aflu ce spun specialiștii și l-am rugat pe apreciatul doctor Cristian Andrei, de la Institutul de Relații Umane să-mi răspundă la această întrebare. Iată recomandările sale:
Doctor Cristian Andrei: ,,Recomandarea mea este ca acel copil sau acea femeie să înceapă să vorbească suficient de tare încât să fie auzit(ă) și de alte persoane, să descrie situația în care se află, menționându-și numele."
Cred că părerea domnului doctor este foarte utilă pentru femeile care nu au trecut încă printr-o astfel de situație. Citind aceste rânduri, rămân în minte cu câteva idei: faptul că e mai bine să țipe decât să tacă, faptul că e mai bine să încerce să comunice cu exteriorul sau cu alte persoane prezente într-un spațiu comun, decât să negocieze cu agresorul.
Copiii trebuie să cunoască de asemenea ce au de făcut, dacă se confruntă cu așa ceva. De exemplu, dacă s-ar petrece o astfel de situație în toaleta școlii, urmând sfatul doctorului Cristian Andrei, șansele ca alți copii să audă detaliile strigate de victimă (cum se numește, ce i se întâmplă) sunt mari. Ei vor merge să anunțe adulții din incintă că cineva are nevoie de ajutor.
Care sunt recomandările Inspectoratului General al Poliției Române, pentru astfel de situații
Am rugat și reprezentanții Poliției Române să răspundă la aceeași întrebare și anume ,,Cum ar fi cel mai potrivit, din punct de vedere al siguranței, să reacționeze un copil sau o femeie, atunci când cineva intră intenționat peste el/ea într-o toaletă publică?"
Inspectoratul General al Poliției Române: ,,O victimă nu este niciodată vinovată pentru abuzul la care este supusă. Comunicarea este esențială în educarea preventivă a minorilor și nu numai. Pentru ca acest lucru să fie posibil, părinții trebuie să aibă o deschidere mare în a se informa, în a discuta cu cei mici posibilele situații vulnerabile în care se pot găsi la un moment dat și cum ar trebui să reacționeze.
Regulile de prevenire se aplică și atunci când vorbim despre persoanele pe care victimele le cunosc.
Minorii trebuie învățați faptul că propriul corp le aparține și nimeni nu are dreptul să îi atingă fără acordul lor. Atunci când cineva le cere să manifeste anumite comportamente cu caracter s**ual, să spună NU și să anunțe o persoană adultă de încredere, care să ne sesizeze.
Înainte de a furniza câteva recomandări, este de menționat un aspect foarte important în situațiile de violență, de agresiune, indiferent de vârsta victimei. Oricine poate deveni victimă a unei forme de violență. În momentul în care conștientizăm că ne aflăm într-un real pericol, panica poate induce un șoc psihologic pentru moment. Aceasta poate anula orice reacție de apărare a unei victime.
De aceea, cel mai important rol în prevenirea de orice natură îl au informarea și comunicarea.
Astfel, specialiștii recomandă următoarele:
- îndepărtarea de către agresor este primul și cel mai important pas;
- este vital ca victima să facă cât mai mult zgomot, să strige, fără a se lăsa intimidată, pentru a speria agresorul;
- dacă se reușește îndepărtarea de agresor, trebuie căutat un spațiu cu cât mai multe persoane și cerut ajutor primului adult pe care-l întâlnește;
- în situația în care minorul se află într-o instituție de învățământ, acesta trebuie să alerteze imediat cadrele didactice pentru a se lua măsuri prioritare în identificarea agresorului și pentru a apela imediat Serviciul de Urgență 112.
În cazul victimelor adulte, respectiv femei, dacă se află în situația punctuală menționată mai sus, recomandările specialiștilor sunt următoarele:
- dacă victima este atacată verbal, în primă fază, agresorul nu trebuie lăsat să se apropie. Trebuie emisă interdicția de apropiere pe un ton ferm și hotărât;
- la fel ca în cazul minorilor, producerea de zgomot, reacția de a striga trebuie să fie imediată pentru a atrage atenția posibililor martori;
- dacă victima reușește să se îndepărteze de agresor trebuie să apeleze Serviciul de urgență 112 cât mai curând posibil, pentru ca autoritățile să reacționeze prompt.
În cazul în care deveniţi victimă a unei astfel de infracţiuni şi integritatea corporală sau viaţa vă sunt puse în pericol, reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului (înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau în comportament), pentru a le declara autorităților.
De menționat că aceste recomandări sunt generale, iar situațiile punctuale de violență sau de agresiune asupra unui minor sau a unui adult pot impune și altfel de măsuri."
De asemenea, Poliția Română a precizat că abordează prevenirea victimizării minorilor, în mod constant, ca prioritate națională de intervenție în domeniul prevenirii criminalității. Astfel, sunt inițiate și implementate, atât la nivel central, cât și regional/local, proiecte, campanii, activități punctuale în domeniu, în colaborare cu alte instituţii guvernamentale şi organizaţii neguvernamentale.
Vă mulțumesc că ați avut răbdarea de a citi acest material și sper să fie o bază pentru discuții pe care le putem avea cu copiii, în scop preventiv. Voi citi cu interes comentariile dumneavoastră și vă invit să dezbatec subiectul și pe pagina mea de facebook Roxana Andreea Rusu.