Mai greșesc, recunosc! Deși am studii universitare și postuniversitare, am predat în școli, am citit sute de cărți și am scris eu însumi cinci, tot mai greșesc câteodată. Ba într-o postare, ba într-un articol, dar mai ales când răspund la comentarii.

Cel mai des se întâmplă când scriu de pe telefon răspunsul la un comentariu, în timp ce merg (pe jos) sau cu cealaltă mână țin plasa de cumpărături. Dacă este frig afară, șansele cresc :). Intervine și telefonul cu autocorrect-ul care parcă îmi face în ciudă, schimbând cuvântul din propria inițiativă, fix când public comentariul. 

Dar nicio grijă! Facebook-ul este plin de ,,experți în limba română" în special în gramatică. Ei imediat sar ,,să arunce cu roșii". Pentru că scopul lor nu este de fapt să corecteze, adică nu îi interesează neapărat corectitudinea mesajului, ci ,,să dea cu parul", să denigreze, să facă de rușine ,,vinovatul" pentru așa o ,,atrocitate" comisă.

Nu sunt de acord să tolerăm greșelile gramaticale din mediul online și nu aș vrea să reiasă acest lucru din ceea ce scriu acum. Mereu avem ceva de învățat, trebuie să fim atenți să ne corectăm, să acceptăm observațiile constructive din partea celorlalți, să admitem că mai și greșim și să încercăm să fim mai buni. 

Însă nu sunt de acord cu hărțuirea online, cu denigrarea, cu jignirile grave, defăimarea, agresivitatea, toate mascate de o ,,corectură" care poate suna astfel: ,,Analfabetule! Ești un idiot, un prost care habar nu are să scrie, învață să pui corect cratimă!".

Mi-ar plăcea să văd o comunicare mai blândă între oameni, chiar dacă suntem în mediul virtual, o abordare care păstrează anumite limite de respect.

Corectați-i pe ceilalți cu bun simț! Altfel nu e corectură, e hărțuire

Este foarte bine să-i corectați pe ceilalți când greșesc. Dar dacă aveți într-adevăr intenții bune și scopul este să ajutați, nu să umiliți persoana respectivă, o puteți face cu un comentariu politicos și simplu, care semnalizează greșeala, fără jigniri, înjurături sau ,,sugestii" licențioase despre unde să se ducă și ce să facă.

Dacă vreți să o faceți și mai civilizat, trimiteți un mesaj privat și spuneți-i omului unde a greșit. Așa îl ajutați cel mai mult. Intervenția dumneavoastră va fi mult apreciată iar textul va fi corectat, deci scopul va fi atins.

Toți cei care greșesc în comunicarea online sunt inculți? Nu!

De fapt, ce să vezi, toată lumea mai greșește câteodată în scris și nu numai! Și da, toată lumea ar trebui să ajute și să corecteze greșelile. Este normal, este omenesc, este corect așa. 

Să vă spun un secret: și cei mai respectați academicieni sau scriitori greșesc. Aveți o carte preferată scrisă de un mare și apreciat intelectual? Să fiți siguri că a trecut de câteva ori printr-un ,,ping pong" pentru corectarea greșelilor. De obicei, acest lucru se întâmplă cu ajutorul altor persoane. Pentru că pur și simplu, uneori, cel care scrie nu mai ,,vede" greșelile.

Nu înseamnă că cei care greșesc nu știu cum ar trebui să scrie corect sau nu cunosc gramatică, dar pur și simplu apare această situație când din diverse motive, ,,scapă" câte o eroare. Nu înseamnă că sunt inculți.

Există ,,vânători de greșeli online"? Oh, da!

Adică oameni pentru care satisfacția supremă este să vâneze greșelile altora. Cu cât eroarea este mai surprinzătoare, adică vine din partea cuiva de la care nu te-ai aștepta să greșească, cu atât bucuria ,,vânătorului de greșeli online" este mai mare.

Atunci se dezlănțuie, de parcă ,,vinovatul" ar merita să fie biciuit în piața publică. Urmează un debit consistent de jigniri, mișto-uri și denigrări, că doar cine a comis o greșeală le ,,merită" pe toate.

Există o explicație științifică pentru oamenii care au o plăcere deosebită de a-i umili pe cei care fac greșeli ocazionale de scriere?

Universitatea din Michigan a studiat acest fenomen și a concluzionat că există un ,,profil" al celor care corectează constant și agresiv greșelile din mediul online. Se pare că sunt oameni cu o personalitate ,,mai puțin agreabilă". Studiul a fost publicat în revista PLOS One și a fost coordonat de lingviştii Julie Boland şi Robin Queen.

Rezultatele au arătat că persoanele care aveau tendinţa să judece oamenii pe baza micilor greşeli gramaticale erau introvertite și cu anumite trăsături de personalitate. Popular spus, oameni mai ,,urâcioși". Cu alte cuvinte, știința spune că cei care simt nevoia acută să sară cu un comentariu răutăcios de câte ori un prieten din listă face în postare o greșeală de tastare sunt oameni ,,nesuferiți" în viața reală.

„Acesta este primul studiu care arată că trăsăturile personalității ascultătorilor/cititorilor au un efecte asupra interpretării lingvistice”, a explicat liderul cercetării, Julie Boland, de la University of Michigan.

Una dintre concluziile menționate în studiu este că ,,oamenii mai puțin agreabili erau mai sensibili la greșeli de gramatică, în timp ce oamenii mai introvertiți erau sensibili la greșeli de scriere."

Ce denotă de fapt reacțiile acide pe care le au unele persoane când observă câte o greșeală minoră de scriere în textele altora

Acest lucru denotă o instabilitate emoțională care se manifestă printr-o lipsă de autocontrol. De unde și valul de jigniri pe care îl revarsă atunci când corectează. Ei nu mai sunt capabili să vadă conținutul mesajului pe care îl anulează imediat ce observă acea mică eroare, indiferent cât este de important sau corect.

Acești oameni se axează exclusiv pe formă, catalogându-l pe cel care a scris textul în totalitate în funcție de o eroare observată. În concluzie, deseori, cei care corectează într-un mod agresiv și public persoanele care fac mici greșeli de scriere transmit de fapt un puternic mesaj negativ despre ei înșiși.