Profesoara Linda Boca, despre participarea la Olimpiada Națională de Muzică 2024: ,,Nu ar trebui să fim tratați ca hoții. O mână de oameni au adus o oază de bine!"

Profesoara de flaut Linda Boca, de la Colegiul “George Enescu” din București, a povestit experiența sa de la Olimpiada Națională de Muzică 2024, care a avut loc la Craiova.

Linda Boca: ,,Pe plan organizatoric nu a fost deloc bine. În primul rând zvonurile au circulat că anul acesta nu se mai acceptă în comisie profesori cu elevi în concurs. Am zis, e ok, o variantă interesantă ce nu a mai fost. Și mi-am luat gândul de la comisie, pentru că eu aveam o elevă participantă.

Și vineri, 12.04, după-masă, cu 4 zile înainte de deschiderea concursului primesc vestea că sunt în comisie. (Alții în țară au primit vestea și cu o zi înainte). Am crezut că e greșeală. Am sunat, mi s-a spus că nu este. M-am enervat, că totuși mai sunt doar 4 zile până să trebuiască să pleci (e nevoie să te organizezi cu elevii ce rămân acasă, cu copilul și familia ta), am intrat la tot felul de bănuieli că ceva e necurat, întrebări daca să merg sau să nu merg…

Nu se știa nici cu cine ești în comisie. Am întrebat și așteptat (pentru că e un aspect important). Mare secret a fost, că nu au vrut să ne spună nici măcar de la Craiova cu o zi înainte când am sunat și am întrebat. Nu știam nici măcar ce rol ocup în comisie. La orice concurs respectabil, comisia se știe și e publica cu mult timp înainte. Nu ar trebui să fim tratați ca hoții. E penibil.

Am decis să o fac și pe asta și să merg, trebuie să fie un scop pentru care eu am picat pe lista aia (doar știți deja că nu sunt o persoană comodă pentru cei cu anumite interese în astfel de împrejurări, puteam foarte bine să nu fiu din mai multe motive).

La ședința tehnică… pff nu a fost chiar cum trebuia, părerea mea :)), dar credeți-mă că acestea deja sunt lucruri de o altă postare și dacă am să intru în toate detaliile, o să o lungesc foarte mult.

Organizarea a lăsat mult de dorit. Au fost probleme cu sălile de încălzire (nu au existat), în sălile de concurs pianele au fost inadecvate (scârțâiau, neacordate etc), la clarinet am auzit că făceau saună în acea clădire cu noi, Cercul Militar (nu aș fi vrut să fiu acolo în comisie, dar mai să fiu în pielea concurenților sau a corepetitorilor).

La cazare, iar sunt detalii ce ar lungi postarea și nu pe asta vreau să mă concentrez acum. Ideea e că deși au avut sponsori afișați în catalogul concursului, nicio masă nu a fost oferită de organizatori, totul a fost pe decontul nostru (doar că întâi trebuia să scoatem noi banii din buzunar și apoi ne vor deconta de la inspectorat).

Să revin la esențial. Am cunoscut acolo și colegii de jurizare (subcomisia flaut-oboi). Nu ne știam între noi decât vag (se cunoșteau doi dintre noi, în rest, doar din auzite). Ok. Am zis fie ce o fi, am să fac ce știu și vedem. În prima seară la hotel, am luat lista participanților, repertoriile și le-am analizat, să văd ce urmează să ascult. Am găsit o problema. La cl. X era în programa de olimpiadă ca repertoriu impus, Bach, copilul era cu Telemann. Asta înseamnă descalificare după regulament.

Am prezentat cazul colegilor și am cerut prin vicepreședinte o dublă verificare la președintele concursului. De acolo ne-a venit răspunsul să depunctăm. Însă regulamentul spunea clar altceva. M-am sfătuit cu comisia mea și toți, fără ezitare, au spus: mergem cu regulamentul, nu altfel. Mi-a plăcut reacția. Am ascultat acel copil, pentru că am considerat că a străbătut țara ca să se prezinte și nu e vina lui că nu a avut repertoriul bun, așa că i-am dat șansa să cânte, însă l-am descalificat.

La clasa a X-a unde eu am avut eleva, nu am jurizat întreaga clasă, așa cum prevede regulamentul, locul meu fiind ocupat de secretară. O altă chestiune nepotrivită în organizare a fost că au programat în prima zi tot flautul și oboiul până la jumătatea clasei a 10-a, apoi cealaltă jumătate plus restul oboiului a doua zi…

Am avut 4 premii I, 4 premii II, 4 premii III, 4 mențiuni (16 locuri) și 31 de participanți. După prima zi am făcut o departajare în mare. Până acolo a mers totul lin și clar. Îmi era ciudat pentru că vedeam că oamenii sunt sinceri, direcți, fără alte manevre de manipulare. Dar având atâtea experiențe urâte, nu m-am relaxat.

A doua zi am terminat de ascultat și a urmat jurizarea. Eram în încordare maximă, pregătită de contraatac. Nu știam care o să fie cel care scoate primul cuțitul și nici cu cine e aliat. Știu că va pare dramatic :)), acum că povestesc și mie îmi pare, dar de obicei așa se întâmplă, niciodată nu e chiar unul singur (sunt doi sau 3). Eu aveam listele și observațiile mele și am zis că mă țin de ele.

Însă… Oamenii erau detașați, comunicativi, la subiect. Aveam observațiile foarte asemănătoare unii cu alții, unde au fost discuții, au fost unele constructive, unele ce au luminat situația și mai mult și au ușurat luarea deciziei. Nu îmi venea să cred ce se întâmpla! Vreți să știți că nimeni nu a tras pentru o anumită școală, oraș, copil? Că aceste lucruri nu au contat? Așa a fost.

Că cei mici de a IX-a au fost luați în calcul pentru premii la fel ca cei de a XII-a și au fost evaluați fiecare pe nivelul lui de vârsta și nu comparați între ei? Oameni buni, voi înțelegi acest lucru? Am tot susținut anul trecut că așa e normal să procedăm, că nu trebuiesc date repertorii mamut celor mici, să nu îi forțăm, ca să poată și ei concura cu clasa a XII-a. Că putem juriza noi raportat la vârsta lor. Și toți au râs, au zis că nu e posibil. Multe școli, dacă aveau de ales, nu trimiteau copii de început de ciclu, pentru că aveau șanse mici să ia premii. Înțelegeți ce spun eu aici?!

Iar oamenii aceștia au făcut acest lucru posibil fără să stea pe gânduri, așa, natural. Nu îmi venea să cred! Dar nu am zis nimic, pentru că încă nu era gata și eu până la ultima hârtie am tot așteptat să se strice ceva, că era prea frumos. Și am avut muuuulte hârtii de făcut.

La final am fost atât de obosită (stresul m-a consumat cel mai mult, nu concursul), dar atât de fericită! Cumva nu am putut să realizez deplin că așa ceva chiar s-a întâmplat. Olimpiada era mereu un câmp de război, dar uite că în tot haosul acela, pe tot acel fundament greșit bătătorit de atâta amar de vreme, o mână de oameni au adus o oază de bine. Și să mai spuneți că nu omul sfințește locul! De ce oamenii aceștia nu apar mai des în schemă? I-aș recomanda oriunde.

Nu trebuie să fiu eu în vreo comisie dacă am elev, însă e important să fie astfel de oameni, educați, cu experiență, fermi, sinceri, fără jugul intereselor și fără sfori prin care să fie manevrați din afară de toți frustrații și incapabilii profesional. Dacă o să am aprobarea lor, am să le pun numele aici, să îi cunoașteți și voi.

Doi copii de cl. IX au luat premiul I. Alți doi de cl. IX premiul II. Și unul premiul III.

Au luat premii: Bacău, Târgu Mureș, București, Cluj, Sfântul Gheorghe, Suceava, Alba Iulia, Baia Mare, Galați. Sunt foarte, foarte fericită și recunoscătoare, că întâmplător sau nu, am avut parte de această experiență. Într-o dezorganizare totală, în bula mea, ceva bun s-a întâmplat. Cred că Dumnezeu s-a gândit să îmi mai alimenteze puțin speranța, că prea secase”, a postat Linda Boca.