Școala viitorului. Elevii își doresc o relație apropiată cu profesorii lor, bazată pe comunicare și respect
Ne-am dorit să aflăm cum văd elevii Școlii Gimnaziale ,,Tudor Arghezi" o școală în viitor. În urma unui amplu proiect desfășurat la clasele de gimnaziu, elevii și-au prezentat ideile, dorințele sau viziunea cu privire la școala de mâine.

Eseuri, desene, poezii, articole selectate atent din mediul online au condus la multe idei frumoase: o școală modernă, mijloace de învățământ digitale, manuale interactive, spații verzi, o sală de luat masa, băncuțe în curtea școlii, servirea unei gustări sănătoase, o sală media, un colț de lectură etc. Sugestiile lor au fost foarte valoroase, cadrele didactice încurajându-i permanent să se exprime liber, să își susțină opiniile și să aibă încredere în ei.

De asemenea, elevii își doresc o relație apropiată cu profesorii lor, bazată pe comunicare și respect.

Foarte multe idei pe care elevii noștri ni le-au spus sunt deja puse în aplicare sau urmează să fie aplicate în viitorul apropiat.

De exemplu:

* în cadrul programului Școala după Școală, elevii beneficiază de o sală de mese modernă.
* în fiecare zi de miercuri, preșcolarii și elevii noștri servesc un fruct diferit. Inițiativa este a coordonatorilor Programului Internațional Eco- Școala din unitatea noastră.
* grupele de grădiniță și clasele primare au un colț de lectură amenajat pe care îl folosesc cu drag. Proiectul urmează să fie continuat și la clasele gimnaziale.
* în ceea ce privește mijloacele de învățământ digitale, fiecare clasă este dotată cu laptop și videoproiector.
* în curtea școlii a fost amenajată o clasă în aer liber.
* în urma renovării integrale prin PNRR și cu sprijinul Primăriei Pitești, elevii vor avea o școală modernă.

Pentru școala viitorului, părerea elevilor contează!

Coordonator:
Director,
Prepeliță Laura