Din oră, 75% fac disciplină și 25% predau, aici s-a ajuns!

Sunt o profesoară echilibrată, așa mă consider. Nici nu exagerez cu așteptările, temele și exigența, dar nu mă las nici călcată în picioare. Încerc să impun respect cu vorba bună pe cât posibil și să lucrez cu mijloacele pe care le am la îndemână. Pentru că am citit în ultima vreme multe păreri idealiste, mi-am luat inima în dinți să vă descriu și eu cum decurge o oră din fiecare zi pe care o petrec la școală. Cu mici excepții (sunt vreo două clase de copii mai buni din toate punctele de vedere, unde nu se întâmplă așa).

Ajung în cancelarie, schimb două vorbe cu colegii, iau catalogul la subraț și pornesc spre a VII-a C unde am oră, imediat ce se sună. Din liniștea cancelariei, deschid ușa spre zgomotul infernal de afară, care devine asurzitor imediat ce fac primul pas pe holul școlii. Urc un etaj și încep să merg pe coridor. În față, pe partea stângă văd ușa de la clasa la care trebuie să ajung întredeschisă și apare un cap ciufulit, cât să arunce o privire. Capul dispare și aud: ,,Vine băăăă, vineeee, gata că vineeee!”

Când mai am doi pași să pun mâna pe clanță aud înfundat un: ,,Ei, da mai dă-o dreacu...". Pentru buna desfășurare a orei care urmează mă fac cu seninătate că nu aud replica, intru și mă lovește un miros de aer închis. E semi-întuneric, aprind lumina. 

,,Bună ziua, trageți vă rog draperiile, rabatați ferestrele!", merg spre catedră. În jur e haos. Doar câțiva elevi stau în bănci, restul sunt în picioare, merg, se împing printre bănci, își adresează replici tăioase, își dau bobârnace. Unul dintre elevii așezați începe să facă ce i-am rugat. Este cel care învață cel mai bine din toată clasa, puțin supraponderal, cel mai înalt dintre toți. În timp ce rezolvă sarcina e făcut ,,batoză", ,,sac plin cu..." și câteva hârtii mototolite se lovesc de spatele său.

Bat tare în catedră: ,,Vă rog să vă așezați imediat în bănci! Să nu mai aud că vorbiți așa cu colegul vostru, vă rog să-i cereți scuze în pauză! Dacă ar vorbi cineva așa cu voi, cum v-ați simți?". Stârnesc râsete. S-au așezat, dar se aude un murmur și un zgomot de fond destul de puternic. 

Încep să strig catalogul și sună un mobil, apoi aud ,,Alo, da, bă!". Mă ridic și fac câțiva pași spre elevul care a răspuns, dar se ridică și el din bancă, face doi-trei pași spre spatele clasei cu telefonul la ureche și o mână spre mine, ca și cum ar spune ,,nu mă deranja, că am o convorbire." Mă forțează practic să pun mâna pe el, sau să ridic tonul. Știu că dacă îi iau telefonul sau îl ating nu e bine, nu am voie. Ridic tonul cu aceeași rugăminte și toată clasa râde de mine.

Mă întorc la catedră și scriu rapid un mesaj pe grupul de profesori, să trimită cineva paznicul școlii în clasă. În 3-4 secunde ajunge nea Cristi și deschide ușa. Elevul lasă telefonul în jos și începe: ,,Da ce-am făcut? Ce, mă dați afară?!". (abia așteaptă!)

Îi spun: ,,Nu, dar nu ai voie să folosești telefonul la oră, o să scriu despre acest incident în caietul disciplinar cu procese verbale, iar nea Cristi este pregătit și dacă mai faci o dată, te va însoți la biroul doamnei Director."

Elevul s-a așezat în bancă și râde: ,,Nu e-n școală, dar hai că merg, că scap de oră. Ce să-mi zică doamna Director, maxim o sună pe bunică-mea". Râsete în clasă!

Nea Cristi de la pază îi face un semn discret cu degetul ,,ai grijă", mă salută din priviri și iese.

Continui să fac prezența, dezamăgită că s-au piedut deja 15 minute din oră. 

Verific temele și rog un elev să citească tare ce a scris. În spatele lui este agitație, unul dintre elevii din spate s-a mutat în bancă alături de alți doi și stau trei înghesuiți, trăgându-și prin spate palme în cap. Se produce o nouă agitație. Îl rog pe elevul care s-a deplasat să revină în banca lui. Unul dintre cei doi care ocupă banca în mod normal zice că nu se ridică să-i facă loc până nu-i dă înapoi ceasul. Elevul în plus zice că nu e la el ceasul. Se produce un schimb de cuvinte ,,boule, cretinule, mincinosule" etc. Se împing. 

Intervin și îi rog să se ridice pe toți trei. Îi așez la distanță de 1 m între ei, mă uit în bancă și văd un ceas. Acesta este? Daaa! Până lucrurile revin la normal mai trec câteva minute, în total 25 de minute din această oră, pierdute cu disciplină.

Scot la tablă doi elevi, unul în stânga, altul în dreapta și le dau același exercițiu de rezolvat prin două modalități. Unul dintre elevii din spate sare că udă el buretele, nu apuc să zic mare lucru că fuge cu burete cu tot pe ușă. A fost la început o găletușa cu apă pentru burete dar a dispărut din clasă, după ce apa murdară a ajuns aruncată pe perete și pe o elevă, iar părinții săi au reclamat incidentul. Ca să pară că a rezolvat ceva, conducerea a hotărât ca buretele să fie udat de elev la baie, stors și adus, până se montează o tăviță mică de lemn pentru așa ceva, prinsă de tablă.

Mai bat de câteva ori în cadră când zgomotul de fond devine prea mare. Cei doi elevi care au scris au acum nevoie de burete. Au trecut 5 minute dar cel care s-a dus să-l ude nu s-a întors.

O elevă care mestecă gumă din a treia bancă și are ochii făcuți zice: ,,Ăsta nu mai vine doamna prea curând!". Alt elev din ultima bancă se ridică și zice ,,Mă duc eu doamna după el!", imediat îl aduc. Iese și mai trec 5 minute. Nu am cu ce să șterg tabla... Le vorbesc despre modalitățile de rezolvare, merg prin clasă și ajung la ușa clasei. O crap puțin și scot capul să văd dacă îi zăresc, baia este în capătul culoarului.

Când revin cu capul în clasă, mă ia cu leșin, la catedră sunt doi elevi aplecați peste Catalog cu stiloul, care fug înapoi în bancă! Știam că profită de orice situație ca să-și motiveze absențe dar nu-mi imaginam că îndrăznesc cu mine acolo.

Eleva cu guma zice: ,,Doamna, stau pe telefoane ascunși în baie, vreți să mă duc să iau buretele?" NU! Asta ar mai lipsi, să trimit o elevă în toaleta băieților.

Dau iar mesaj, să vină nea Cristi. Vine repede. Îi explic și pleacă. Mai apuc să explic 3-4 minute ceva, apoi ușa se deschide iar. Nea Cristi îi bagă pe cei doi în clasă. Elevii râd și protestează în același timp. Se întorc spre mine: ,,N-a fost apă doamna la baie, am așteptat să vină.". Îmi vorbesc de sus, ca și cum își pot permite să-mi îndruge orice minciună, că eu o cred.

Trec alergând spre tablă cu buretele ud fleașcă și sar stropi pe fusta mea plisată nouă și vreo două picături pe cămașa albă, impecabilă, călcată, cu care țin să mă prezint ireproșabil în fața lor, ca să le dau un exemplu bun.

Iese nea Cristi din clasă și trece agitația. Mai apuc să le dau tema, până se sună. Mult spus, căci nimeni nu-și notează. Cum se sună, vreo doi sar pe mine: ,,Doamna, nu vreți să vă luăm ceva de la magazi?! Vă rugăăămmm, haideți doamna, ce vă luăm?!"

,,Nu, nu vreau! Nu aveți voie să părăsiți incinta școlii."

,,Păi ne trimiteți dvs."

,,Nu vă trimit eu nicăieri."

Nu mai pot ei de nevoile mele, este o nouă șmecherie, pentru a merge la pub-ul de lângă școală unde pot mânca shaorma. Nu se mai întorc, dar dacă îi întreabă cineva ce caută pe stradă pot să spună: ,,Ne-a trimis doamna să-i luăm cutare lucru!".

În încheiere zic doar că povestea de mai sus are loc zilnic, în mii de variante similare. Nu ar decurge așa dacă ar exista cei 7 ani de-acasă, respect pentru profesori și școală. Și la fel, nimic din cele de mai sus n-ar exista, dacă ar exista metode prin care școala să corecteze astfel de comportamente.

Dar combinația e criminală: nu există nici una, nici alta. Există doar o presiune pe umerii profesorilor, pretenții extreme ca ei să rezolve ei tot și reproșuri mai târziu, că acești domni Goe și Ionei nu știu carte!

Anonim