Educatie Prin Lectura
Vineri, 13 noiembrie 2026
Înapoi la știri
Publicat 1 iunie 2025, 13:08 Actualizat 18 iulie 2026, 21:35 De Redacția 3 min de citit

Oana Moraru, despre copiii neascultători: ,,De ce noi nu făceam pe vremea noastră acelaşi lucru părinților noştri? De ce ascultam de tata? Nu ascultam. Ne feream de el. Executam ca să nu fim executați.”

Oana Moraru, expert în educație, despre ,,copiii neascultători: 
,,Nu am decât trei reguli seara, înainte de culcare: să-şi strângă jucăriile, să-şi pună pijamaua şi să se spele pe dinți. Doar trei lucruri, atât îi cer.
De ce amână? De ce trebuie să mă rog de el? Numai atât îi cer. Am senzația că mă sfidează. Unde o să ajungă dacă de numai atât lucru nu ascultă? O să mi se urce în cap dacă nici asta nu poate face.

Când copiii mici, sub 7 ani, sunt puşi față în față cu numai un sfert de regulă şi cu pretenția parentală de a o executa pentru că e mică şi simplă, lucrurile devin cu totul altceva în mintea lor.

Pentru ei, aşteptarea părintelui e o invitație la împins din partea cealaltă, cu exact intensitatea energiei acestuia. Eşti frustrat că nu ascultă de numai 3 lucruri simple? Nivelul frustrării tale hrăneşte direct proporțional amânările sau opoziționismul lui.

Când ai numai asta sau ailaltă pentru mine, am să îți arăt eu că nici măcar atât nu fac. Creierul meu de copil simte, în glasul tău, invitația de a se opune, de a juca jocul aşteptărilor. Tu aştepți, eu te fac şi mai mult să aştepți. Tu vrei ca eu să mă hotărăsc să te ascult, în timp ce tu aştepți pasiv ascultarea. Tu arunci mingea în terenul meu, eu o pasez la loc.

E un joc satisfăcător pentru mine, copilul. Un joc care îmi dă control, mai ales că tu, părintele, îmi transmiți deja că nu mai eşti în control. Ai enunțat regulile şi aştepți ca ele să îşi facă treaba. Tu eşti pasiv, eu sunt acum activ, opunându-mă sau amânând.

Rolul acesta de părinte care dictează şi apoi aşteaptă este foarte ofertant pentru nevoia de joc pentru putere din partea copilului.

De ce noi nu făceam pe vremea noastră acelaşi lucru părinților noştri? De ce ascultam de tata?
Nu ascultam. Ne feream de el. Executam ca să nu fim executați.

Părintele de azi enunță, explică, repetă, se roagă de copil şi, apoi, tot el intră în tantrum – Ah, de ce nu mă ascultă?! De parcă cel mic ar trebui, la un moment dat, să se minuneze de importanța regulilor lui.

Când nu ascultă, e pentru că nu îi vorbeşti pe frecvența de unde ascultă copiii.
Aşteptările tale nu sunt simple. Nu sunt numai trei. Ele se trag dintr-una mare şi caraghioasă – aceea care speră ca vei fi înțeles pentru că ai dreptate. Cu cât te superi mai tare, cu atât copilul va găsi căi mai sofisticate să ți se opună.”
, a scris Oana Moraru pe facebook.