Elevii intră în vacanța de vară: Când începe noul an școlar și cum va fi structurat?
Află când începe anul școlar 2026-2027, structura calendarului și datele importante pentru elevi, conform Ministerului Educației.
Află când începe anul școlar 2026-2027, structura calendarului și datele importante pentru elevi, conform Ministerului Educației.
Radu Iliescu, profesor de franceză la Liceul Liviu Rebreanu din Turda, vorbește despre prăbușirea sistemului de educație, generația digitală care nu mai poate citi și înțelege simultan, părinții care și-au abandonat rolul și reformele care n-au avut niciodată un model uman în spate.
Tot mai mulți elevi nu mai au răbdare la ore, nu mai respectă reguli simple și vorbesc agresiv. Școala nu poate deveni un spectacol continuu. Părinții trebuie să se implice alături de profesori.
Află datele oficiale pentru încheierea cursurilor și începutul vacanței de vară 2026, inclusiv termenele pentru clasele a VIII-a și a XII-a.
Tot mai mulți profesori renunță la implicarea emoțională din cauza dezinteresului elevilor și a lipsei de susținere din partea părinților. O analiză dură a crizei de sens din învățământul românesc.
Află calendarul școlar 2026: minivacanțe, evaluări naționale, admitere liceu și Bacalaureat. Vezi datele importante pentru elevi și profesori.
Vacanța de vară 2026 începe pe 20 iunie pentru majoritatea elevilor. Clasele a XII-a și a XIII-a termină pe 4 iunie, iar clasa a VIII-a pe 11 iunie, din cauza examenelor naționale.
Dincolo de cadourile materiale, profesorii prețuiesc respectul elevilor, implicarea la ore, sprijinul părinților, liniștea și aprecierea sinceră. Ce contează cu adevărat pentru un dascăl.
După simulările Bacalaureatului, elevii au la dispoziție un timp scurt pentru a se pregăti eficient. Sfaturi: program de învățare, folosirea inteligenței artificiale și rezolvarea de subiecte.
Consilierul prezidențial Sorin Costreie a declarat că este nevoie de un ministru plin cu viziune și a nominalizat două nume potrivite: Mădălin Bunoiu și Romiță Iucu.