Mă numesc Mădălina F. și sunt profesoară de 25 de ani. Am ,,crescut” și 5 serii de copii ca dirigintă. Sunt uimită cum în ziua de azi văd atâția profesori care se vaită că nu se mai înțeleg cu copiii, că nu îi stăpânesc, atâția părinți nemulțumiți de rezultate și de cadrele didactice, toată lumea e bulversată. Aici citești că ,,un profesor bun” trebuie să facă și să dreagă. Dincolo, că nu e bine, că trebuie ,,să fie” nu știu cum. Sute de sfaturi și avertismente, cum că elevii din ziua de azi au rețele de socializare și internet și noi suntem depășiți, nu mai știm să facem școală.
Eu vă spun doar atât: și elevii mei au tik tok și instagram și apucăturile generale pe care le au toți copiii din ziua de azi. Vremurile se schimbă, nu putem avea pretenția să fie așa cum eram noi, pe vremea noastră. Dar răspunsul pentru a face școală și educație, căci da, e posibil, se află în fiecare dintre noi. Căutați în mintea și-n intuiția dumneavoastră soluțiile și o să vedeți cum vocea aceea interioară o să vă spună ce aveți de făcut. Eu așa am făcut și cred că mă descurc foarte bine. Am o clasă de elevi cu respect pentru mine și pentru toți ceilalți colegi din cancelarie, fiidncă eu le-am insuflat asta. Ce fac concret?
Sunt exigentă în privința aspectelor esențiale, chiar dacă râd și comunic cu elevii mei. Sau, cum zic ei, copilașii: ,,diriga e a naibii!”. Ce înseamnă asta? Că nu există să-mi întârzie la ore sau să lipsească fără să fiu anunțată de mama sau tata și să nu anunț imediat părintele. Că nu accept să-mi vină cu tema nefăcută, cu toată dragostea și cu un zâmbet, le notez cu notă mică direct în catalog a doua oară când se întâmplă.
Nu accept să-mi vină fetele în clasă cu maiouri decoltate, cu sutienul la vedere, cu fuste scurte, ciorapi plasă și alte hăinuțe care nu au nimic în comun cu școala și mediul educativ. Imediat iau măsuri, discuție cu părinții, discuție în biroul directoarei, notare în caietul de procese verbale, ce să spun, ajung ei să prefere să vină cu sacul pe cap decât să o scoată la capăt cu mine cu toate acestea.
La ședințele cu părinții le-am spus din start: la clasa mea nu vreau să văd unghii și gene false. Nici băieți cu păr vopsit, cercel în nas, cu blugii franjuri la oră. Este școală, nu bâlci. Și m-am ținut de cuvând, odată am cerut mutarea pe motive disciplinare a unei eleve căreia mama îi plătise manichiura și care a venit cu unghii de 2 cm roșii. Nu e posibil așa ceva! Sunt modernă în gândire, dar e școală, nu casă de toleranță! Și nu a fost nimeni lezat emoțional, vă asigur.
Elevii mei nu fumează sau dacă o fac (că nu poți să bagi mâna în foc) eu habar nu am, nu o fac la școală, nu vin cu accesorii la ei, nu avem această problemă și nici altele mai rele, așa i-am educat din clasa a V-a.
Eu la dirigenție nu le dau drumul mai devreme acasă cum fac unele colege sau cedează ora pentru alte materii. Noi chiar facem dirigenție. Mă interesează progresul lor la toate materiile, starea lor emoțională și cu ce probleme se confruntă. Le-am vorbit despre vicii, pericole de tot felul, despre probleme adolescentine, am discutat despre relațiile cu părinții, minciuni, trădări, chiar și relații. Le aduc mereu argumente științifice și le pun filmulețe.
Nu primesc de la elevi și nici de la părinții lor lucruri de valoare pe post de ,,atenții” cu nu știu ce prilej. În afară de faptul că așa e corect, prin acest lucru nu le dau ocazia să mă preseze cu intervenții pentru copii. Cum văd la unele colege că ajung să le fie rușine să-i spună unui părinte că copilul său chiulește sau nu știu ce face, pentru că au primit flori, cafele și altele deunăzi.
Daaa, sunt ,,a naibii”! Scriu procese verbale, trimit mesaje părinților și pun nota 4 fără să clipesc când copilul merită. Dar toți mă iubesc! Părinții stau liniștiți. Eu simt respectul tuturor! Am copii buni să știți, dar asta pentru că mi-a păsat și m-am gândit la ei din prima zi când au pășit în clasă. Cum vreau eu să cresc acești copii, cum ar trebui să fie în clasa a VIII-a?
Și ce credeți? Copiii mei nu fac probleme altor profesori, învață toți bine, nu avem incidente deosebite, se respectă între ei și câțiva sunt olimpici și ne mândrim cu ei.
Sfatul meu este, pentru toți profesorii care au probleme cu elevii, să fiți fermi dar blânzi. Să luați măsuri, dar cu respect față de elevi și profesori. Să nu fiti ignoranți. Să nu o luați personal când un copil greșește, chiar dacă e obraznic, are nevoie să fie adus pe calea cea bună! Hai că nu e așa greu!
Prof. Mădălina F.
{loadmoduleid 242}