Știri

Situație uluitoare pentru elevii dintr-o comună: școala recent renovată s-a desființat, să ajungă la alta nu au cu ce

Cu mai puțin de o săptămână înainte de debutul noului an școlar, un grup de 11 elevi din comuna buzoiană Cătina se confruntă cu o situație incertă: nu știu unde vor învăța. Școala din satul Pleși, care fusese recent renovată cu fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost între timp desființată.

Primarul comunei a declarat că cea mai apropiată unitate de învățământ este situată la 7 kilometri distanță. Problema este că drumul până acolo este dificil de parcurs cu microbuzul școlar, iar iarna accesul devine și mai complicat. Autoritățile locale nu își asumă responsabilitatea transportului elevilor, din cauza riscurilor pe care le implică.

„Drumul este construit pe o pantă de 70 de grade, nu mai spun de animalele sălbatice”, a precizat edilul.

Astfel, cu cinci zile înainte de prima zi de școală, părinții și copiii așteaptă o soluție din partea autorităților, pentru ca acești 11 elevi să își poată continua studiile în condiții de siguranță.

„Este vorba despre Şcoala cu clasele I-VIII din localitatea Pleşi unde sunt 6 copii la clasele I-IV, cinci copii la V-VIII. Noi, în luna februarie aveam obţinută derogare pentru funcţionarea şcolii, acum a venit legea aceasta şi ne-au desfiinţat şcoala. Nu mai dau voie ca şcoala să funcţioneze cu un număr redus de copii.”, a explicat edilul, pentru Antena 3 CNN.

Potrivit conducerii Primăriei Bisoca, localitate aflată într-o zonă montană, şcoala din localitatea Pleşi a fost desfiinţată pe parcursul verii, deşi cu câteva luni în urmă primise derogare pentru a funcţiona în continuare.

Culmea, școala tocmai ce a fost renovată cu bani obținuți prin PNRR. 

„Părinţii sunt foarte interesaţi de situaţia copiilor, mai ales că este o şcoală cu rezultate foarte bune, au luat examenul de capacitate în procent de 100%, majoritatea sunt la liceu. Nu am soluţii şi nu îşi asumă nimeni riscul să coboare de acolo fără un mijloc de transport sigur. Şcoala arată foarte bine, mai ales că noi am accesat PNRR şi săptămâna aceasta am pus mobilier nou, tablă inteligentă, aparatură, totul nou şi pentru ce?”, a mai precizat primarul comunei.

Astfel, 11 copii din clasele I-VIII ar putea abandona şcoala. Pentru a preîntâmpina scenariul, primăria ar avea nevoie de un mijloc de transport de teren, întrucât drumul dintre localitatea Pleşi şi centrul comunei este greu accesibil.

„Cea mai apropiată şcoală este cea din Bisoca, dar nu este drum accesibil de a urca cu microbuz şcolar, nu îşi asumă nimeni riscul să coboare cu un microbuz pe drumul respectiv, nu mai zic iarna. Am cerut să rămână şcoala în continuare sau, în cel mai rău caz, să ni se ofere un mijloc de transport 4×4 pentru ca pe elevii de la Pleşi să îi aducem la Bisoca, este o distanţă de 7 kilometri. Drumul este construit pe o pantă de 70 de grade, nu mai spun de animalele sălbatice”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul comunei Bisoca, Florin Stemate.

Până la această oră nu s-a găsit o soluție.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *