
Profesorul de Matematică de la Universitatea din București, Liviu Ornea, a declarat la TVR Info:
,,Dacă o să continuați linia asta, să facem o școală ca să ne simțim bine, copiii să se simtă bine la școală, să duce naibii totul. Se duce totul de râpă. Școala e grea. La școală trebuie să facă copiii un efort. Dacă asta se numește că suntem învechiți, foarte bine.
Vă arăt înregistrări de la toate marile conferințe de matematică. Oamenii serioși scriu cu creta pe tablă, nu vin cu slide-uri.
Noi suntem învechiți, așa facem. Așa învechit cum am fost, am predat toată viața, am avut cei mai buni doctoranzi din facultate și am atras copii. Eu cred că se poate merge foarte bine înainte învechit, dar să știm ce predăm. Oamenii trebuie să știe bine ce au de predat: meseria lor, disciplina lor. Nu specialitatea se învață pe parcurs așa, dând cu nasul pe la alții, Pedagogia poate că se mai poate învăța, văzând și făcând, prin contactul cu copiii.
Într-o lume ca aceasta, nu putem să rămânem învechiți, pentru că nu atragem mai mulți copii alături de noi. Ca să mă ajuți să învăț matematică, trebuie să-mi vorbești pe limba mea, nu doar pe limba olimpicilor și așa mai departe. Avem olimpici, avem analfabeți funcțional și, atenție, avem mulți analfabeți funcțional în zona de știință, mai degrabă.”