Profesoara de limba franceză din București, de la Colegiul Național Gheorghe Șincai, Alexandra Chirea a povestit astăzi:
,,Merită să vă începeți dimineața cu asta, chiar dacă e o postare lungă. Sunt profă de 15 ani. De 14 ani sunt la Șincai, timp în care am prins 12 echipe manageriale. Ultimele 10, în ultimii 5 ani.
Niciun director, până astăzi, nu s-a lăudat pe sine pentru rezultatele la bac. Ele sunt, în primul rand, ale copiilor. Un director care a fost, un an de zile, la școală doar în pauza mare lunea, miercurea și vinerea și doar ca să mustre cu mâinile în buzunar și să dea ordine, are tupeul, astăzi, să vorbească de echipa și de meritele lui în rezultatele copiilor.
Copiii noștri au rezultate excelente în ciuda conducerii dezastruoase. Profesorii noștri, mai ales cei care predau materii de bac, căci munca lor e infinit mai multă și mai grea decât a celorlalți, au reușit să îi pregătească pe copii în ciuda conducerii dezastruoase.
Și nu în ultimul rand, profii și copiii din Șincai pilotează, inovează, jos pălăria în fața lor! Predăm cu mâinile goale și legați la ochi. Și, totuși, continuăm să o facem bine. Să știți că directorii noștri nu știu nici astăzi ce presupune pilotarea din Șincai. În penultima săptămână de școală, directorul adjunct o sună acasă pe colega mea că nu e la școală pentru ora online asincron (asincron!) cu clasa a 12-a. Așa pilotăm noi, Ministerul Educației – România! Vă las mai jos povestea, ceva mai lungă, a Silviei Mușătoiu. Merită să o citiți până la capăt.
(n.r Reamintim articolul Silvia Mușătoiu: ,,Poți oare să-l învinuiești pe Dl. Goe că-l duc mam`mare, mamița și tanti Mița la București ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta?!“)
Silvia Mușătoiu: “Educația, la Șincai, se face cu mâinile goale, sub privirile disperate ale celor care vor să-l distrugă. Au eșuat în distrugere și anul acesta. Rezultatele copiilor noștri la bacalaureat, 100% procent de promovare de zece ani încoace, arată că un miracol pentru cei care cunosc nimicul de sprijin pe care îl oferă, cu generozitate, autoritățile (inspectorat, minister, primăria sectorului 4).
Nimicul de la inspectorat: directori falși trimiși la noi de nicăieri, demiși de prin alte locuri, alungați de cancelarii sau autoexilați de propriile orgolii, un fel de regi fără de țară, țînându-și cu mâna coroanele de hârtie să nu zboare, de ușuratice ce sunt, peticite și multicolore purtând sigle și nume de școli prin care au trecut, mereu la fel de lipsit de sens și de subsanță, că pe niște magneți de călătorie uitați acolo lipiți de frigider, despre care nici măcar nu știu să povestească ceva, căci le-au bifat, le-au numărat, le-au listat și le-au înscris într-un palmares al întrecerilor deșarte.
Un nimic garnisit cu scuza că ei ar vrea să fie directori, ar putea să fie directori, cu marea lor experiență managerială prin curcubeul de școli bifate, dar nu sunt lăsăți. Hmm, oare de cine? Cum ar veni, li se nimicnicește toată inteligența din dotare, toată hărnicia, toată viziunea, nici vorbă că nimic din toate acestea n-a existat vreodată în balonașele de atitudine care, odată înțepate se dovedesc a fi goale.
Ne sunt distribuiți de către ISMB profesori care strică ideea de profesorat, directori care denaturează grav ideea de lider și de vizionar, elevi pe locuri preferențiale, căci eu refuz să le numesc speciale, de vreme ce sunt ocupate de unii care nu fac parte din categoriile rromi și CES, ci doar se declară a face parte, sau, pesemne, mituiesc pe unii care afirmă că fac parte din aceste minorități. (Am avut și avem rromi și copii cu CES de toată isprava, care chiar sunt ce au declarat că sunt și care absolvă cuviincios, dar sunt prea mulți aceia care compromit cele două minorități, căci s-ar putea crede că toți neisprăvițîi sunt rromi sau copii cu CES, ceea ce este total fals!).
Nimicul de la minister: sub preș nu caută nimeni, pe deasupra preșului trebuie să fie mereu curat, că ne facem naibii de râs, așa că tot ce iese deasupra preșului se suflă repede sub preș. Ce să însemne pentru minister o școală în care educația se face cu mâinile goale? Un mare nimic, desigur. Pentru domnii și doamnele din minister contează doar cei care au mâinile pline cu bunătăți, în schimbul vreunui transfer sau vreunui repetent grațiat prin telefon, gurile pline cu laude, ofertele de periuțe de scame pline de modele noi, inovatoare, sau…bâta cea mare a partidului mai puternic. Pentru noi, străini de toate acestea, ministerul are oferta standardizată: nimic.
N-aveți directori, că nu sunteți în grațiile inspectorului general, luați de la noi nimic și descurcați-vă cu el! N-aveți buget nici 30% din cât prevede legea, că papașa (am scris cu p, nu cu b) de la sectorul 4 are nervii slabi și-l enervați continuu cu rezistența voastră, luați de la noi nimic și descurcați-vă cu el! Când guvernul, cu ministrul educației cu tot, căuta al patrulea cuvânt din PNRR, adică ”reziliență”, probabil că ni se întâmplase iar ceva, eram pe primele pagini ale ziarelor din nou, și-atunci a zis: Ia uitați-vă la ăștia! Reziliență să fie, pentru toată țara! Plan Național, am zis!
Nimicul de primăria sectorului 4: BIIIIP!… Dacă v-ați gândit la cuvinte urâte, prostia a fost în capul vostru, căci cuvintele urâte sunt semne că ți-ai epuizat vocabularul, iar eu încă nu simt asta. Oricum, Mr. B. distribuie școlii noastre, de vreo 5 ani încoace, doar 20-30% din bugetul cuvenit prin lege pentru cheltuieli materiale, adică nimic, precum propria esență. Cântându-și supărarea în ritmuri oriental-balcanice, căci n-a putut să ne reloce din clădire pentru un simplu zugrăvit, iar cei chemați chiar de el să împartă dreptatea i-au înapoiat minciunile mototolindu-i-le pe fața schimonosită de neplăcere răsfățată, Mr. B. a încercat să-și schimbe numele în Mr. Oportunitate și să ia fața mulțimii de votanți cu diverse spoieli vizibile, dar total inutile. Reușită încercare, dar este unul dintre împărațîi goi…
Mai precis, autoritățile ne-au descentralizat forțat, renegându-ne. Daaaar, asta înseamnă că nici nu era nevoie de autorități pentru această școală și că descentralizarea este cea mai bună șansă de progres pentru școli că a noastră, dar una reală, decentă, cu bani cuveniți prin lege și cu ”bețele” lor scoase din ”roatele” noastre, căci în timpul în care autoritățile s-au bătut cu pumnii în piepturile lor electorale că au făcut și au dres pentru învățământ noi am făcut școală, cu exigență și cu scop atins.
Nu-i așa că rezultatele de la Șincai sfidează nimicul atât de generos distribuit școlii de către autorități și-l fac să pară un adevărat miracol?! Veți spune, poate, că salariile profesorilor se plătesc și rezultatele elevilor sunt strâns legate de salarii, dar nu veți avea dreptate, căci salarii se plătesc și la promovabilitate 0%, la fel că la 100%, deci nu salariile sunt compensația pentru nimicul cu care este susținută școala. Dar, atunci, ce? Ce compensează acest nimic?
Probabil că doar bunul simț…al copiilor și al profesorilor. Într-un ocean de nesimțire spumoasă, o bărcuță cât de mică, purtătoare de știință, nu vă naufragia niciodată. Educația bună nu se face cu mâinile goale, în mod normal, dar există și Șincai al nostru pe lume…”
a scris profesoara Alexandra Chirea pe facebook.