
Părintele Calistrat a surprins cu un discurs adresat părinților, în special mamelor. Iată ce a spus preotul:
„Avem copii, care până la 7 ani, ce știu să facă? Să urle, să țipe și ce spune mama: dă-i telefonul să tacă. Acelea se numesc creiere prăjite. De-acolo a început dinamica greșelii, nu că ți-a descoperit ție psihologul traume din copilărie. Trauma din copilărie este lipsa de program a părinților cu copiii în educație”, a spus părintele Calistrat.
„Ai venit acasă și-ai pus telefonul pe mute, apoi te joci cu el, îl înveți să deseneze, să coloreze, spui cu el câteva cuvinte, spui cu el câteva fraze, spui cu el un capăt de poezie, de rugăciune, etc. Dacă până la 7 ani i-ai deschis orizontul cunoașterii, n-ai nicio treabă cu el, la școală prinde tot”, a declarat părintele Calistrat Chifan la o emisiune potrivit Rtv.
Pornind de la ideea că „mămicile moderne” îi duc de mici pe copii la psiholog să le testeze inteligența, Părintele Calistrat le recomandă părinților să nu le mai pună titulatura de „genii” fiindcă „geniile le alege Dumnezeu”.
„S-au inventat acum mămicile moderne care în autosuficiența lor de sine nici nu s-a născut bine pruncul și are doi, trei, patru ani și ea deja se duce la psiholog să-i facă profilul IQ să vadă cât e de deștept.
Și vine odată una cu un dilău de copil, avea patru ani, se juca cu mingea și târâia o mașinuță. Și-mi spune: Părinte, mi-a spus psihologul că are 200% IQ. Doamnă, învață-l Tatăl Nostru și Crezul, împărtășește-l, ai grijă să fie sănătos, ai grijă să-l vezi elev, să-l vezi la școală, să ți-l păzească Dumnezeu, nu visa cai verzi pe pereți. Copilul încă mănâncă, suge cu biberonul și vrea bomboane și tu vii și necăjești copilul, îi bagi prostii în cap, îi pui titulatura de „geniu”. Geniile le alege Dumnezeu”, a spus Părintele Calistrat.