
Daniel David, Ministrul Educației, a declarat despre profesorii care dau prea multe teme pentru acasă, în cadrul unei conferințe de presă
,,Despre teme am mai discutat. În mod normal, la nivel de gimnaziu, n-ar trebui să fie teme, adunate de la toate disciplinele, care să ducă la un timp mai lung de 2 ore pe zi. Din păcate, se întâmplă să aibă copiii teme care durează mai mult de 2 ore, nu se coordonează în ei profesorii. Cine ar trebui să facă coordonarea? Ar trebui să o facă, probabil, dirigintele, care ar trebui să fie atent la aceste lucruri. Ministerul a reglementat: la nivel de primar – 1 oră, la nivel de gimnaziu – 2 ore, la nivel de liceu – 2 ore.
Controlul efectiv legat de implementare ar trebui să fie făcut la nivelul școlilor și de ce nu să se implice și părinții, care pot semnaliza astfel de probleme dirigintelui, care ar putea să ia măsuri prin discuții și coordonări cu profesorii care au ore, astfel încât să se pună de acord cu volumul termelor.
Noi avem o lege, să ne înțelegem. Aici nu este o părere că 2 ore ar trebui să fie. Noi avem un ordin de ministru care spune că nu-i voie mai mult de 2 ore. Cine nu respectă acest lucru merită să fie atenționat.
Aici sancțiunile sunt cele administrative, pe care le poate lua consiliul de administrație pentru diverse alte abateri. Este, efectiv, o abatere, ca orice altă abatere de la regulamentul școlii. Sunt multe niveluri, inclusiv în codul administrativ vă puteți uita. Deci, scurt spus, nu este o chestie opțională. Aici trebuie să înțelegem. Acest lucru este foarte clar.”
{source}<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fguv.ro%2Fvideos%2F1214782453479879%2F&show_text=false&width=560&t=0″ width=”560″ height=”314″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share” allowFullScreen=”true”></iframe>{/source}