Ceea ce vedeți în imaginea de mai sus este limba română. Este vorba despre cel mai vechi document scris în limba română, datat și păstrat încă din anul 1521.
Documentul reprezintă scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, către judele Brașovului Hanăș Begner (Hans Benkner). Scrisoarea a fost descoperită în anul 1894 de Friedrich Stenner, în Arhivele Naționale ale județului Brașov, unde se păstrează și astăzi.
Cuvintele așternute pe hârtie de Neacșu din Câmpulung încep cu ,,Înțeleptului și de bun neam și cinstitului și de Dumnezeu dăruitului, dumisale Hanăș Begner din Brașov, multă sănătate de la Necșul din Câmpulung.” Scrisoarea se termină cu ,,Și Dumnezeu să te bucure, amin.”
Documentul a fost scris de mână cel mai probabil în 29 – 30 iunie 1521, în localitatea Dlăgopole (numele slav al orașului Câmpulung-Muscel). Autorul nu menționează în scrisoare data exactă, acest lucru stabilindu-se mulți ani mai târziu, de specialiști, pe baza evenimentelor istorice descrise și a persoanelor implicate. Forma limbii române folosite în scrisoare este foarte asemănătoare celei folosite în prezent, unele greșeli se datorează scrierii cu litere chirilice, care nu nota corect sunetele din limba română î și ă. Nu mai puțin de 175 cuvinte din aproximativ 200 utilizate au forma de origine latină.
Conținutul transcris al scrisorii este:
“Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I B(o)gom darovannomu zupan Hanăș Begner ot Brașov mnog(o) zdravie ot Nécșul ot Dlugopole.
(Înțeleptului și nobilului și cinstitului și de Dumnezeu dăruitului jupan Johannes Benkner din Brașov, multă sănătate de la Neacșul din Câmpulung).
I pak (și iarăși / de asemenea) dau știre domnietale za (despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul (se referă la Sultanul Soliman I Magnificul) au ieșit den Sofiia și aimintrea nu e. Și se-au dus în sus pre Dunăre.
I pak să știi domniia-ta că au venit un om de la Nicopoe (Nicopole) de mie mi-au spus că au văzut cu ochii lui că au trecut ceale corăbii ce știi și domniia-ta pre Dunăre în sus.
I pak să știi că bagă den toate orașele câte 50 de oamini să fie în ajutor în corăbii.
I pak să știi cumu se-au prins nește meșteri den Țarigrad (Istanbul) cum vor treace aceale corabii la locul cela strimtul ce știi și domniia ta.
I pak spui domnietale de lucrul lu Mahamet-Beg, cum am auzit de boiari ce sânt megiiaș(i) și de genere-miu Negre, cumu i-au dat împăratul slobozie lui Mahamet-Beg, pre io-i (unde-i) va fi voia pren Țeara Rumânească, iară el să treacă.
I pak să știi domniia ta că are frică mare și Băsărab (Neagoe Basarab) de acel lotru de Mahamet-Beg, mai vârtos de domniele voastre.
I pak spui domnietale ca mai-marele miu de ce am înțeles și eu. Eu spui domnietale, iară domniia ta ești înțelept și aceaste cuvinte să ții domniiata la tine, să nu știe oamini mulți și domniele vostre să vă păziți cum știți mai bine.
I B(og)i te ves(e)lit, Aminu.
(Și Dumnezeu să te slăvească, Amin)”