
Bună ziua, stimați colegi!
Observ cum programa școlară de la disciplina Arte Vizuale și Abilități Practice pentru clasa a III-a poate fi o adevărată provocare, atât pentru profesori, cât și pentru copii.
De multe ori, cerințele sunt frumoase pe hârtie, ce să zic, dar greu de pus în practică și cu obiective nerealiste. Copiii (la această vârstă), au nevoie de mai mult timp să experimenteze, să greșească și să-și descopere stilul. În schimb, programa pare să le ceară să devină mici artiști în doar câteva ore pe lună.
Când ajung să le explic, și dau exemplu, cum să creeze un colaj sau să combine diferite texturi, îmi dau seama că nu toți copiii au răbdarea sau abilitățile necesare. Unii nu au ținut nici măcar o pensulă corect până acum.
Și aici începe adevărata muncă: să simplific conceptele, să adaptez cerințele și să găsesc materiale potrivite, chiar dacă școala nu le are mereu la dispoziție și nu îți permiți să le achiziționezi din banii tăi.
Ce mă frustrează cel mai tare este că timpul nu ne ajunge. În două ore pe săptămână e greu să faci mai mult decât să îi lași să exploreze puțin, iar creativitatea lor merită mai mult spațiu și mai puțină presiune.
Prof. Petruț Rizea
{loadmoduleid 242}