Vocea profesorului

A lua posturi de suplinitor în localitate este, dacă nu greu, chiar imposibil pentru cei care nu au acces la sistemul de Pile și Relații, filiera și circuitul șpăgii

Despre cum se dau posturile în învățământ. A putea să te titularizezi în România anului 2023, sau a lua posturi de suplinitor în localitate este, dacă nu greu, chiar imposibil pentru cei care nu au acces la sistemul de Pile și Relații, filiera și circuitul șpăgii etc.

Te duci la Titularizare, scrii nu știu câte pagini ești pe subiect, dar la corectură care se face cu picioarele îți dă o notă spre 7, faci contestație, ți se mai ia un punct, iar colegului i se dă cât trebuie peste 7 pentru că trebuie să ocupe postul deoarece directorul și inspectorul de specialitate pe resurse a fost “uns”.

Scorul se știe, dar nu se spune – 1000 de euro pentru suplinire și între 5000 și 7000 pt Titularizare. Să nu aveți grijă, postul nu va fi scos în ședința publică pentru suplinire sau titularizare ci după, pe sustache.

Nici nu este scos, se face la școală sau liceu contract de suplinire sau titularizare pe termen nedeterminat. Alta modă – nevestele directorilor de școală care la un concurs județean iau un amărât de 5 trebuie musai să meargă nu la o școală, ci la licee de renume ca Ion Brătianu sau Zincă Golescu în Pitești, București, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița în timp ce fraierii și omenii de bună credință dacă prind cu notă bună, cu pregătire, cu grade, câteva ore într-o comună.

Material în atenția DNA parchetul european.

Anonim


{loadmoduleid 242}

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *