Sunt mulți copii care vin la școală fiind porniți împotriva acesteia. Sunt împotriva profesorilor, împotriva materiei, împotriva conducerii unității de învățământ

Lucrez în învățământ din anul 2018, iar în tot acest timp am fost (și încă sunt) martoră la o mulțime de lucruri pe care nu le înțeleg, lucruri care se înrăutățesc tot mai mult. Ca să fiu mai precisă, văd tot mai mulți copii și părinți care le declară război profesorilor și, în general, școlilor.

Poate că încă nu se înțelege la ce mă refer, dar vin cu mai multe amănunte. Sunt mulți copii care vin la școală fiind porniți împotriva acesteia. Sunt împotriva profesorilor, împotriva materiei, împotriva conducerii unității de învățământ și a tot ceea ce ține de școală.

Nimic din ceea ce facem sau spunem noi, profesorii, nu e bine, nimic din ceea ce oferă școala nu e bun, nimic din ceea ce face conducerea nu e bine, nimic, nimic, nimic și absolut nimic. De cum intră în școală, acești copii parcă iau un ,,scut" mare, pe care îl pun în fața lor și pe care scrie ,,NU! NU MĂ INTERESEAZĂ CE AVEȚI VOI DE SPUS! NU MĂ INTERESEAZĂ ȘCOALA! NU VREAU SĂ ÎNVĂȚ NIMIC DE LA VOI! TOT CE VREAU EU ESTE SĂ NU FAC NIMIC DIN CE SPUNETI VOI! NU! NU! NU!"

Asupra multor copii nimic nu are efect și nu îi atrage nici măcar un profesor extrem bun și de dedicat, deoarece sunt învățați de acasă că noi suntem dușmanii lor principali.

Ok. Eu înțeleg că sistemul de învățământ românesc nu este cel mai bun, înțeleg că nu toți cei care se află la catedră au ce căuta acolo, înțeleg că materia care se predă acum nu este cea mai utilă pentru viața de adult. Înțeleg chiar multe lucruri, dar nu înțeleg cu ce îl ajută pe un copil să fie cu totul pornit împotriva educației școlare. Nu văd ce are de câștigat acesta, dacă le declară război tuturor profesorilor, chiar și celor care sunt buni, care se străduiesc și care depun un efort pentru a face ore interesante.

Toată lumea aruncă cu pietre în profesori, pentru că sunt câțiva care, în prezent, nu își fac treaba și se comportă urât cu copiii și pentru că au existat și în trecut profesori care au făcut aceleași lucruri. Mi se pare normal ca acei profesori să fie pedepsiți, dar nu înțeleg de ce să pățesc asta și eu, în condițiile în care depun pentru copii eforturi care, de multe ori, sunt peste puterile mele, însă îmi depășesc orice limită, de dragul lor.

Nu am strigat la ei niciodată, nu le-am vorbit urât niciodată nici lor și nici părinților lor, vin cu lecțiile mereu pregătite, le pregătesc activități interesante, le explic ce rol are fiecare lucru pe care îl facem, dau note pe merit, cumpăr o mulțime de lucruri pentru clasă din banii mei și multe altele. Mă străduiesc în fiecare zi să fiu, pentru elevii mei, profesoara pe care eu nu am avut-o, dar mi-am dorit-o. Însă se aruncă cu pietre în mine de la fiecare colț, cu fiecare ocazie posibilă. Copiii fac asta în timpul orelor, iar părinții o fac după ore. Sunt momente în care greșim și noi, că suntem oameni, dar parcă părinții și elevii așteaptă acele momente cu sufletul la gură, doar ca să poată să ne scoată ochii.

Dacă asta este normalitate, atunci ar trebui să ne comportăm toți urât cu angajații de peste tot. Ar trebui să ne comportăm foarte urât cu persoanele care lucrează în magazine, la cabinetele medicale, în restaurante, în biserici, în autobuze, în biblioteci, în saloanele de înfrumusețare și în multe alte locuri, deoarece și în acele domenii sunt oameni care își fac treaba și oamenii care nu își fac treaba, iar pentru cei care nu își fac treaba, ar fi normal să plătească toți angajații. Nu am dreptate?

Oameni buni, eu înțeleg că fiecare dintre noi a fost traumatizat la un moment dat de către unul sau mai mulți profesori. Am trecut și eu prin asta și știu cât este de neplăcut, credeți-mă. Chiar și așa, nu vă vindecați rănile din copilărie dacă vă răzbunați pe cadrele didactice și dacă îi îndemnați pe copiii voștri să le facă dascălilor răul pe care voi l-ați fi făcut dascălilor care v-au umilit. Rănile se vindecă prin terapie.

Cât despre copiii care îi sfidează pe TOȚI profesorii... Azi am ajuns la capătul puterilor cu niște copiii care erau hotărâți să mă contrazică în tot și în toate, deși le-am explicat de ce facem lucrurile așa cum le facem și le-am demonstrat aceste lucruri și în practică. Degeaba. Le-am spus apoi că, dacă eu tot nu știu absolut nimic, ar fi poate o idee mai bună să facă homeschooling. În felul ăsta nu și-ar mai pierde ei timpul cu mine, ci s-ar ocupa ei și părinții lor de tot ceea ce ține de educația școlară. Poate că asta este o soluție pentru cei care sunt complet nemulțumiți de școală. Așa iau lucrurile în propriile mâini și nu își mai irosesc timpul cu inculții de noi...

N. F.