Aș vrea să povestesc și eu din experiența mea și situația cu care mă confrunt în prezent. Eu cred că pentru cine este curios să afle de ce educația a ajuns la un nivel atât de scăzut, va fi foarte lămuritor!

Am aproape 30 de ani de carieră. Încă de pe vremuri am fost considerată o profesoară ,,rea". Asta pentru că predau matematică și mai ales pentru că am avut mereu un comportament strict la clasă cu regulile. Nu sunt genul de om care să urle la copii sau să-i jignească, dar țin foarte mult la propriile reguli pe care le-am impus generațiilor care mi-au trecut prin mână și să știți că oamenii mari de astăzi, în care s-au transformat elevii de ieri, mă privesc cu respect pe stradă și-mi mulțumesc pentru ele!

Regulile mele erau ca trebuie să păstreze liniștea ăn timpul orei, să întrebe doar ridicând degetele, după ce li se dă cuvântul, fără să întrerupă, să ceară voie pentru orice în timpul orei, nu să fie haos în clasă. Nu i-am primit cu vestimentație nepotrivită școlii, indecent îmbrăcați, machiați, coafați extravagant, cu unghii lungi sau lăcuite. Cine întârzia mai mult de 10 minute avea absență și nu mai era primit la oră, iar data viitoare era ascultat din lecție.

Pentru toate acestea care mă făceau să fiu numită ,,profa rea" de elevi, părinții mă apreciau nespus, mă felicitau și-mi mulțumeau că le educ copiii. Așa a fost pe vremuri.

Cum e astăzi? Pentru exact aceeași educație pe care o ofer, părinții mă judecă, mă jignesc voalat, mă iau peste picior în fața elevilor. Îi încurajează să-mi ceară socoteală și să se certe cu mine. Mă critică în fața lor. Nu putem avea o comunicare normală, pentru că nu există respect!

De aceea și copiii, care nu se autoeducă singuri, sunt din ce în ce mai prost educați! Cad pradă pericolelor și fac doar ce vor, bătându-și joc de școală și de noi profesorii.

Mă bucur că mă apropii de pensie, este ultimul an în învățământ și mă aștept să fie din rău în mai rău.

Succes tuturor debutanților și colegilor care activează, în condițiile actuale este foarte greu să fii cadru didactic!

Maria P.

Mesajul de mai sus a fost transmis pe adresa redacției, pentru rubrica ,,Vocea Profesorului" sau pentru rubrica ,,Vocea Părintelui" și a fost publicat ca atare, reprezentând opinia personală a autorului. Redacția noastră nu-și asumă informațiile prezentate în mesajele publicate la această rubrică, pe care nu are posibilitatea de a le verifica. Oferim oportunitatea oricărui cadru didactic și oricărui părinte să se exprime liber, să publice o opinie, să povestească o experiență personală sau să semnaleze o situație, scriind la adresa de e-mail  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și specificând dacă dorește să semneze materialul, sau acesta să fie publicat sub anonimat. Vă mulțumim tuturor pentru implicare!