Aici, elevii generației Z, maeștri ai „flexibilității curriculare”, au fost descoperiți chiulind de la ore, deși, surpriză!, niciunul dintre ei nu figura absent în catalog. Ba mai mult, pentru a îndulci situația, la materia la care lipseau erau înregistrați cu note frumoase, de parcă ar fi fost studenți la Hogwart, secția magie birocratică.
„Make My Grade Appear”
Nu ne-am fi așteptat ca un simplu chiul de la ore să scoată la iveală un caz de „magie birocratică”. Elevii, deja antrenați în ale camuflajului școlar, nu doar că lipseau fără urmă, dar figurau și ca niște elevi exemplari, cu performanțe impecabile. Situația a declanșat o anchetă complexă, iar polițiștii B.C.C.O. Craiova și S.C.C.O. Mehedinți, nefiind subalternii lui Druligel, obișnuiți cu mușamalizarea, au dezvăluit că „minunea catalogului” avea un autor clar: un profesor care acum este plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicția de a mai preda în această perioadă. Decizia procurorilor vine într-un context în care „teleportarea” elevilor din sălile de clasă în parcările centrelor comerciale nu mai surprinde pe nimeni, mai ales în județul Mehedinți.
Este greu să nu ne întrebăm ce metodă a folosit acest profesor pentru a „teleporta” absențele în catalog. Poate că, într-o eră modernă, există profesori care au ajuns să stăpânească arta „magiei birocratice”. Poate că acest profesor nu este altceva decât un vizionar al educației alternative, care a reușit, cu ajutorul unui „Time Turner”, din seria Harry Potter, desigur, să-și facă elevii să devină prezenți, chiar și atunci când se aflau la mall. Sau poate că este doar un nostalgie al epocii de aur, în care „toată lumea trecea clasa” chiar și fără să se prezinte fizic.
Școala mehedințeană: un adevărat „spectacol educațional”
Cazul „absențelor fantomă” nu este nici pe departe un incident izolat. Este doar un episod dintr-un palmares deja impresionant al „realizărilor educaționale” din județul Mehedinți. Sub îndrumarea lui Tontonel, despre care se spune că s-ar visa viitorul Ministru al Educației, județul nostru a devenit un laborator educațional unic. Performanțele educaționale din Mehedinți sunt inegalabile, iar acest lucru merită să fie remarcat.
Haideți să recapitulăm câteva dintre „realizările”, marelui Tontonel, care, cu siguranță, vor intra în istoria contemporană a educației:
⦁ Frauda BAC 2022: Într-un „spectacol” de coordonare perfectă, răspunsurile la examene au fost distribuite sincronizat în mai multe centre de evaluare. Cu sprijinul apropiaților lui Tontonel, subiectele au fost multiplicate și distribuite și de Ratacea, iar rezultatele au fost aproape identice. Asta, bineînțeles, în contextul în care răspunsurile și codurile de anonimizare erau deja „livrate” într-o „sinteză perfectă”. Aceasta este un exemplu de fraudă care, din păcate, subminează încrederea în sistemul educațional, punând în pericol viitorul tinerelor generații.
⦁ Concursul de directori – ediția comică: Așa cum am mai spus, nici concursurile de directori nu au fost scutite de magia „sprijinului” lui Tontonel și al echipei sale de profesioniști. Concursurile din 2022 au oferit momente de glorie pentru unii candidați, cum ar fi Ratacea, care a reușit performanța rară, inegalabilă, de a pica de trei ori consecutiv concursul de directori – oare la ce-o ți-o trebui să promovezi concursul de director, când poți să fi liniștit inspector?
⦁ Trafic de influență și mită la scenă deschisă: În iunie 2024, am avut ocazia să vedem că „sistemul” promovat de Tontonel și prietenii lui, funcționează doar dacă ai destule bancnote în buzunar. Directoarea Centrului Județean de Resurse Educaționale, renumita Floricică Șpăgărița a fost prinsă în flagrant de DNA Craiova primind mită pentru angajarea unui consilier școlar, iar „traficul de influență” nu mai este doar o legendă urbană, ci o realitate demonstrată.
Școala, un loc al absențelor... și al notelor frumoase
Ce lecție educațională pot trage elevii din această frumoasă poveste? Dacă ar fi să întocmim un curriculum al „geniilor” educaționale mehedințene, ar trebui să includem „gândirea strategică” în camuflarea absențelor, „managementul timpului” pentru a petrece cât mai mult în parcările mall-urilor și, desigur, „camuflajul birocratic”, o adevărată artă de a te face invizibil, dar cu „note vizibile” în catalog.
Iar dacă „învățătura” de până acum nu a fost suficientă, elevii, dar mai ales profesorii din Mehedinți au demonstrat că în educație, nu contează neapărat locul în care te afli, ci esențială rămâne prezența pe hârtie și nota acordată sau leafa primită la final. Să nu uităm că adevărata „școală” se poate face în parcările comerciale, fără profesori, în timp ce fiecare își atinge obiectivele sale – elevul primește note exemplare, iar profesorul leafa pentru orele pe care nu le face.
Ce impact vor avea aceste „note” asupra viitorului elevilor? Dacă învățământul devine un joc de aparențe, cu note frumoase pe hârtie, dar fără cunoștințe reale, ce fel de adulți vom forma? Această practică riscă să afecteze viitorul educațional al Mehedințiului pe termen lung, iar elevii care „trec clasa” fără a fi cu adevărat pregătiți se vor confrunta cu un sistem mai puțin echitabil și mai puțin eficient !
Epilogul educației mehedințene?
Este evident că autoritățile din Craiova, cum este B.C.C.O. și chiar S.C.C.O. Mehedinți, care probabil nu este subordonat lui Bălănel și lui Druligel, își fac datoria, având în vedere că cercetările continuă. Poate, cine știe, în curând vom avea o ”revoluție educațională” care să schimbe fundamental sistemul mehedințean. Până atunci, ne vom bucura de realizările județului și ale partidului măreț, care ne arată, în continuare, că absența nu este o problemă, atâta timp cât există „prezență” în actele oficiale li fiecare știe ce are de făcut.
Și poate, cine știe, într-un viitor nu prea îndepărtat, vom ajunge la o școală mehedințeană virtuală unde catalogul va fi complet digitalizat, la un „Metavers educațional”, în care absențele pot deveni o prezență activă.
Bravo Educație Mehedințeană, pentru că ne-ai arătat că, uneori, absența poate fi o formă elegantă de „SUCCESURI” educaționale. Și cine știe, poate vom ajunge la un sistem educațional unde elevii vor trece clasa prin teleportare birocratică (deja se întâmplă la Școala Posliceală Sanitară, din Mehedinți), iar prezența fizică și dezvoltarea de competențe vor fi considerate arhaice și depășite!
Anonim
Mesajul de mai sus a fost transmis pe adresa redacției, pentru rubrica ,,Vocea Profesorului" sau pentru rubrica ,,Vocea Părintelui" și a fost publicat ca atare, reprezentând opinia personală a autorului. Redacția noastră nu-și asumă informațiile prezentate în mesajele publicate la această rubrică, pe care nu are posibilitatea de a le verifica. Oferim oportunitatea oricărui cadru didactic și oricărui părinte să se exprime liber, să publice o opinie, să povestească o experiență personală sau să semnaleze o situație, scriind la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și specificând dacă dorește să semneze materialul, sau acesta să fie publicat sub anonimat. Vă mulțumim tuturor pentru implicare!