În acesta domnul vorbește foarte frumos despre un subiect de interes, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru părinți (și mai ales pentru părinți). Înainte de a spune despre ce este vorba, vreau să spun că nu am copii (încă), dar sunt învățătoare și am încercat mereu să îi conving pe părinți de importanța lucrului despre care vorbește și domnul Buzzi.
Voi atașa un link, pentru ca videoclipul să fie văzut de cât mai multă lume. Nu am acordul dânsului pentru asta, recunosc. Mă gândesc, totuși, că nu ar trebui să fie o problemă pentru că, fiind postat pe YouTube, sigur domnul dorește să ne transmită tuturor un semnal de alarmă și de trezire. Linkul este AICI.
Domnul vorbește despre cât de importantă este relația de atașament dintre părinți și copii și despre cum ,,parentingul" modern distruge această relație. Dânsul are dreptate. Copiii nu au nevoie de metode moderne de parenting și nu au nevoie de părinți care să aplice sfaturile tuturor specialiștilor care au apărut ca ciupercile după ploaie. Ei au nevoie doar de părinții lor. Au nevoie de prezența lor iubitoare. Au nevoie ca mami și tati să fie mami și tati, nu specialiști în ,,parenting".
Un copil care este conectat cu părinții săi este un copil echilibrat din punct de vedere emoțional. Acești copii nu au probleme de comportament, nu au probleme de învățare și nu au probleme emoționale. Acest lucru îl spun în fiecare an școlar, dar nu toți părinții aplică.
Repet, eu nu am copii. Acest domn are, în schimb, copii. Deci, dacă eu sunt mai habarnistă, așa, de felul meu, acest om știe ce spune așa că vă las să vizionați.
În concluzie, îl felicit pentru videoclipul de calitate. Videoclipul este un must în domeniul parentingului sănătos.
U.F.
Mesajul de mai sus a fost transmis pe adresa redacției, pentru rubrica ,,Vocea Profesorului" sau pentru rubrica ,,Vocea Părintelui" și a fost publicat ca atare, reprezentând opinia personală a autorului. Redacția noastră nu-și asumă informațiile prezentate în mesajele publicate la această rubrică, pe care nu are posibilitatea de a le verifica. Oferim oportunitatea oricărui cadru didactic și oricărui părinte să se exprime liber, să publice o opinie, să povestească o experiență personală sau să semnaleze o situație, scriind la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și specificând dacă dorește să semneze materialul, sau acesta să fie publicat sub anonimat. Vă mulțumim tuturor pentru implicare!