Nu s-a ținut cont de Metodologie, noi cei cu titularizare am fost dați la o parte, iar cei cu examen județean au rămas cu norma întreaga. S-au luat posturi de suplinitori necalificați și pe alte discipline, diferite de disciplina de examen, contrar celor expuse în Metodologie, unde scrie clar că cei necalificați au dreptul să ocupe ore doar pe specializarea pe care au susținut examen.
Să nu mai spun că sunt 4 ore vacante de limba română în satul în care eu locuiesc, însă nu vor să mi le dea, invocând tot felul de motive: toate candidatele cu note mai mari decât mine trebuie să declare că nu își doresc aceste 4 ore, în condiția în care au fost sunate și li s-a confirmat celor de la Isj Mehedinți că nu vor acele ore, unele doamne având catedre complete în alte școli, altele dorindu-și în zona în care ele locuiesc, pentru că sunt și acolo ore, însă domnii Inspectori nu vor să le lase să semneze, deși candidatele au note mai mari decât mine: 9,13, respectiv 7,97.
Este inuman ce se întâmplă la acest Inspectorat! Aproape toate posturile au fost date pe ascuns,deoarece cele cu note mai mici decât mine au catedra completă, iar cei necalificați continuă să vină la Isj cu hârtii, intră în birouri, semnează și pleacă.
Sper că aici, pe această pagină, să găsesc puțină alinare și sprijin din partea dumneavoastră și de ce nu, sfaturi bune, care să mă ajute să depășesc cumva această situație, care pare a fi interminabilă.
Anonim
Mesajul de mai sus a fost transmis pe adresa redacției, pentru rubrica ,,Vocea Profesorului" sau pentru rubrica ,,Vocea Părintelui" și a fost publicat ca atare, reprezentând opinia personală a autorului. Redacția noastră nu-și asumă informațiile prezentate în mesajele publicate la această rubrică, pe care nu are posibilitatea de a le verifica. Oferim oportunitatea oricărui cadru didactic și oricărui părinte să se exprime liber, să publice o opinie, să povestească o experiență personală sau să semnaleze o situație, scriind la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și specificând dacă dorește să semneze materialul, sau acesta să fie publicat sub anonimat. Vă mulțumim tuturor pentru implicare!