Voi sintetiza, în cele ce urmează, câteva subiecte frecvent vehiculate, referitoare la profesori, învățământ, educație. Despre acestea voi face câteva comentarii din perspectivă personală, dar această perspectivă este, în același timp, a unei profesoare cu peste 26 de ani de vechime în sistem.

1. "Tinerii nu mai vor să devină profesori", respectiv "în învățământ intră oameni foarte slab pregătiți". Din ceea ce am constatat în experiența mea, încă există tineri cu vocație, care nu numai că doresc să devină profesori, dar sunt entuziaști și încrezători în schimbarea și energia pe care speră să le infuzeze în activitatea lor. Printre ei, destui dovedesc maturitate în privința realității pe care o vor găsi în clasă (realitate care deseori e departe de tratatele de pedagogie, însă fără pedagogie n-ar putea să pornească la drum în cunoștință de cauză). Sunt și tineri deja profesori, din categoria celor la care fac referire, iar aprecierile elevilor, ale părinților și ale colegilor de cancelarie confirmă că optimismul meu este justificat. Da, e posibil să fie mai puțini decât acum cincisprezece sau douăzeci de ani. De aceea, ar trebui să nu-i mai descurajăm.

2. "Profesorii muncesc doar trei-patru ore pe zi și au patru luni de vacanță". Atât de frecvent au citit/auzit despre această convingere, încât am certitudinea că nicio explicație, oricât ar fi de logică și de bine argumentată, nu va clinti eroarea în care aleg unii oameni să persiste (mai interesant ar fi, poate, să dezbatem motivele acestei percepții distorsionate asupra muncii didactice). Totuși, încă încerc: profesorii au contracte de muncă pentru 40 de ore săptămânal. Norma de muncă: 40 de ore. Norma didactică: 18 ore. Îi invit pe cei care gândesc că munca se face doar în clasă, să se întrebe dacă actorii muncesc doar două ore pe săptămână, cât durează o reprezentație teatrală. De exemplu. Iar cele patru luni de vacanță... se perpetuează de când un politician a lansat, acum câțiva ani, această "informație" în spațiul public. Culmea, o singură dată, dar domnia sa a fost crezut fără urmă de îndoială.

3. "Profesorii n-au bani de îmbrăcăminte și vin zdrențăroși și ponosiți în fața elevilor". Personal, niciodată nu m-am prezentat așa în clasă. Nu am neapărat un stil vestimentar, dar am ținut întotdeauna la decență, o eleganță discretă și o apariție agreabilă pentru elevi. Sunt rezervată în a judeca viața sau experiențele cuiva, nu știu ce drame trăiește fiecare, dar tind să cred că postările despre vestimentația rufoasă sunt exagerate. În primii ani de învățământ m-am descurcat onorabil cu un sacou negru, un pantalon comod, o fustă midi și câteva bluze ieftine pe care le cumpăram de la tarabe. Eșarfele colorate au rezolvat problema diversității. Nici după aceea n-a fost chiar Dior. Doar câteva sacouri în plus, două-trei rochii și un costum bleumarin, elegant. Ah, mulți ani am fost și eu nevoită să-mi cresc copilul singură. Poate greșesc, dar consider că victimizările despre îmbrăcăminte și hrană nu fac chiar cinste breslei noastre.

4. "Elevii din ziua de azi sunt groaznici". Cred că e ceea ce mă întristează cel mai mult din tot ce se revarsă în social media. Elevii din ziua de azi trăiesc... în ziua de azi, în lumea de azi. O lume deloc prietenoasă. Am colegi supărați că nu le mai funcționează metodele de acum treizeci de ani. Că elevii nu mai știu să respecte. Eu, în cei 26 de ani, nu m-am confruntat niciodată cu această problemă, adică să nu fiu respectată. Știu că acum mulți se vor pregăti să folosească emoticonul "hahaha" sau "hate". Dar este experiența mea și mă bucur de fiecare dată când, după absolvire, foștii elevi îmi mulțumesc. Mă bucur și de clipele prezente împreună cu elevii mei, îmi place să fie relaxați la lecții, folosesc orice întrebare sau dificultate ca pe o oportunitate de învățare. Da, și le permit să bea apă în ore! Am încercat să mă "up-datez" cu fiecare generație, recent m-am împrietenit cu ChatGPT ca să știu la ce să mă aștept, dar am momente când simt că totuși nu ajung la esența fiecăruia. Și atunci mă întreb ce aș putea să fac mai departe. Desigur, există elevi dificili și părinți dificili. Desigur, există momente tensionate. Dar în care viață nu sunt dificultăți și tensiuni?

5. "Profesorii nu merită salarii mai mari". E atâta consum de suflet în această profesie, împlinitor consum de suflet! E atâta dor de copiii de acasă, pentru care niciodată nu e timp destul pentru "părințeală"! Iar asta doare fier-înroșit după ani, când realizezi că ai fost părinte mai bun pentru copiii de la școală și că acum nu mai poți recupera ce ai pierdut acasă. E atâta zbucium în nesomnul care proiectează următoarea lecție, e atâta teamă în plăcuta însoțire din excursie sau doar până la parcul de peste două străduțe... e perpetuă organizare în scheme logice, e continuă transpoziție între ceea ce știi tu și ceea ce trebuie să înțeleagă elevii... este, de fapt, un mod de a fi. Care nu se echilibrează cu bani, dar banii pot adăuga demnitate, recunoaștere a importanței acestei frumoase profesii. Și, de ce nu, o eșarfă nouă care să învioreze, prin ținuta doamnei profesoare, prea-matinala oră de la 8.

Vă mulțumesc,
Cu stimă și cu gânduri bune.

Mesajul de mai sus a fost transmis pe adresa redacției, pentru rubrica ,,Vocea Profesorului" sau pentru rubrica ,,Vocea Părintelui" și a fost publicat ca atare, reprezentând opinia personală a autorului. Redacția noastră nu-și asumă informațiile prezentate în mesajele publicate la această rubrică, pe care nu are posibilitatea de a le verifica. Oferim oportunitatea oricărui cadru didactic și oricărui părinte să se exprime liber, să publice o opinie, să povestească o experiență personală sau să semnaleze o situație, scriind la adresa de e-mail  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și specificând dacă dorește să semneze materialul, sau acesta să fie publicat sub anonimat. Vă mulțumim tuturor pentru implicare!