Sunt învățătoare debutantă și după nici un an de școală mă gândesc să mă reprofilez. Sunt învățătoare debutantă la o școală al cărui nume nu doresc să îl dezvălui. Nu voi spune nici numele orașului, voi spune doar că este un oraș mare al României, un oraș cunoscut, turistic, unde standardele în domeniul educației sunt MARI.

V-aș ruga să aveți răbdare să citiți acest articol, fie că doriți să deveniți profesori, fie că sunteți deja, dar mai ales dacă sunteți PĂRINȚI.

Mi-am dorit cu adevărat să devin învățătoare. Mi s-a părut ceva mai mult decât minunat să poți să influențezi și să șlefuiești mințile și caracterele celor mici, și până să ajung la catedră puteam să jur că nu există dezavantaje. Oricât mi-ar fi spus persoanele din jurul meu că această meserie are și multe minusuri, pentru mine TOTUL ERA ROZ.

Într-un final, după mult studiu, (teoretic, căci pentru practică nu te pregătește nimeni, dar asta este altă discuție) visul meu a devenit realitate. Prima dată când am intrat în sala de clasă (înainte de începerea școlii), Doamne, câte emoții mă treceau și deja imi imaginam activitățile, lecțiile interactive, jocurile pe care urma să le fac, excursiile etc. Și da, am făcut, și încă le fac, dar pot spune cu mâna pe inimă că după nici un an de școală, entuziasmul s-a dus! Oh da, am început să văd minusurile din plin, chair și pe acelea de care nimeni nu mă avertizase!

În acest articol nici măcar nu voi pomeni despre minusurile financiare care vin cu această profesie, e o discuție deja prăfuită. Însă, vreau să vorbesc despre DREPTURI și EDUCAȚIE. Și vă rog, nu mă înțelegeți greșit, îmi iubesc elevii din toată inima, căci nu despre educația lor vreau să trag un semnal de alarmă.. ci despre educația părinților!

Și acum vă întreb: Dragi părinți, unde s-a pierdut respectul pentru cadrele didactice?

De ce ați ajuns să ne vedeți ca pe niște bone care au grijă de copiii dumneavoastră timp de 4 ore pe zi?
De ce am ajuns să ne rugăm de dumneavoastră să ne vorbiți pe un ton respectuos, având un vocabular potrivit mediului școlar?
De ce vă credeți îndreptățiți să ne trageți de mânecă atunci când elevul care nu este atent și care deranjează orele nu știe lecția?
De ce credeți că este în regulă să ne sunați oricând, la orice oră (chiar și la 3 dimineața) pentru motive banale?

Dar tot noi, profesorii și învățătorii, vă putem răspunde simplu: pentru că atât elevii, cât și părinții au MAI MULTE DREPTURI decât are un profesor.

Nu o luați la modul că aș avea o gândire comunistă, departe de mine acest gând! Dar, nici normal nu mi se pare ca atunci când un elev îmi spune „femeie nebună” pentru că îi spun să scrie, eu să stau și să ridic din umeri, și să spun „lasă-l, este copil!”. Da, este copil, dar acel copil trebuie educat. Și, în contradicție cu așteptările greșite ale multor părinți, copilul se educă acasă, nu la școală. Ați spune că este ceva de la sine înțeles, nu? Ei bine, nu!

Mare mi-a fost dezamăgirea când m-am văzut zilnic repetând aceleași reguli, pe care elevii mei cu greu le-au asimilat! Măcar de le-aș fi cerut ceva nefiresc; dar nu, simple principii care țin de bun simț, principii pe care părinții erau responsabili să îi învețe în cei „șapte ani de acasă”: spunem te rog și mulțumesc, ne cerem scuze când greșim, nu jignim și nu lovim colegii și/sau cadrele didactice, ascultăm când cineva vorbește și lista poate continua.

Știți cât mă lupt eu cu elevii mei, copiii dumneavoastră, în fiecare zi pe această temă? Știți cât de greu le este lor să facă aceste lucruri la școală, atât timp cât acasă fac ce vor?

Ei bine, dragi părinți, este posibil să nu fiți conștienți, deoarece poate ați fost ocupați. Considerați că noi, în 4 ore pe zi, putem repara ceea ce dumneavoastră nu ați făcut atâția ani! Nu, noi la școală avem alte atribuții, (pe care vă spun sincer că de multe ori nu am timp să le fac din cauza orelor de „dezvoltare personală” făcute în afara orarului): predarea lecțiilor pentru a transmite cunoștințe și abilități elevilor, evaluarea progresului elevilor prin teste și oferirea de feedback pentru a îi ajuta să își îmbunătățească performanța etc.

Iar despre drepturi, da, este adevărat! Eu, ca învățătoare, pot fi jignită, batjocorită și chiar lovită fără a fi apărată de nimeni pentru că în Legea Educației, cu părere de rău vă spun, că drepturile profesorilor sunt reglementate puțin spre DELOC! Asta este realitatea așa că ne descurcăm cu ce avem! De aceea este important să înțelegem că educația copiilor este un efort comun, iar școala și familia joacă roluri esențiale în acest proces!

Dragi părinți, vă rog să ne respectați eforturile! Doar așa putem avea un viitor mai bun în școli, un viitor în care nu primează legea junglei, un viitor în care copiii înțeleg că viața funcționează după anumite reguli, că fiecare acțiune este urmată de o consecință!

Alfel, vă spun...dragi părinți, veți rămâne fără cadre didactice!

Anonim

Mesajul de mai sus a fost transmis pe adresa redacției, pentru rubrica ,,Vocea Profesorului" sau pentru rubrica ,,Vocea Părintelui" și a fost publicat ca atare, reprezentând opinia personală a autorului. Redacția noastră nu-și asumă informațiile prezentate în mesajele publicate la această rubrică, pe care nu are posibilitatea de a le verifica. Oferim oportunitatea oricărui cadru didactic și oricărui părinte să se exprime liber, să publice o opinie, să povestească o experiență personală sau să semnaleze o situație, scriind la adresa de e-mail  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și specificând dacă dorește să semneze materialul, sau acesta să fie publicat sub anonimat. Vă mulțumim tuturor pentru implicare!