
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a fost întrebat care sunt studiile care au stat la baza măsurilor de austeritate aplicate în învățământ, precum creșterea normei didactice în preuniversitar sau tăierea burselor elevilor, menite să facă ,,economie” la bugetul de stat.
Răspunsul ministrului despre eventualele studii care au stat la baza deciziilor drastice a fost că pornim de la ce a spus Premierul.
Daniel David a răspuns: ,,Ar trebui să pornim de la ce a spus Premierul (n.r. Ilie Bolojan). Dacă noi avem un deficit de peste 30 de miliarde de ron și dacă nu luăm măsuri pentru a corecta aceste lucruri, noi din toamnă avem probleme cu plata pensiilor, salariilor, burselor, ajutoarelor sociale. Cu zona educației, este clar că noi nu primim din toamnă rectificare pozitivă pentru anualizare privind salariile și bursele. De aici trebuie să pornim, în sensul că, vedeți e o situație și complicată, și complexă, și foarte tristă. Nimeni nu și-ar dori să trebuiască să ia astfel de măsuri, dar pentru că avem la risc și salariile, și bursele, întrebarea e ce faci.“
Ministrul Educației a mai precizat: ,,Nu este vorba doar de economie, doamnă, e vorba de a evita blocarea țării.”
{source}<iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/8GQ_sxo2pho?si=259pt_-RCfbcgWHm” title=”YouTube video player” frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share” referrerpolicy=”strict-origin-when-cross-origin” allowfullscreen></iframe>{/source}