Știri

Profesorul de religie care a terminat una dintre cele mai grele curse de maraton din lume, pe Mont-Blanc

Ultramaratonistul din Blaj, Marius Iorga, în vârstă de 43 de ani, este profesor de religie. El a atins recent o performanță notabilă, finalizând una dintre cele mai dificile curse din lume, UTMB Mont-Blanc, cunoscută sub numele de „Liga Campionilor în alergarea montană”.

Marius Iorga a reușit să parcurgă cu succes cei 171 de kilometri ai cursei, care au inclus o diferență de nivel de 10.042 de metri.

În calitate de profesor de religie la Liceul Tehnologic Jidvei, Marius Iorga este binecunoscut pentru implicarea sa ca președinte al Asociației Running&Cycling Club Blaj, care organizează diverse competiții sportive cu scopuri umanitare. Una dintre cele mai remarcabile evenimente organizate de asociație este Crosul Speranței.

Ultra-Trail du Mont-Blanc a avut loc în weekendul 1-3 septembrie 2023, cu punctul de start în celebrul oraș montan Chamonix, Franța, și a traversat trei țări: Franța, Italia și Elveția. La această competiție au participat peste 2.000 de alergători din întreaga lume, numărul de locuri fiind limitat, potrivit BlajInfo.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *