Știri

Profesor de 72 de ani, bătut de un elev în fața clasei, în timp ce-și susținea ora de curs. Cadrul didactic a ajuns la spital

Un incident grav a avut loc recent într-o şcoală din Târgovişte, unde un elev de 15 ani a agresat un profesor de 72 de ani, fiind ulterior reținut de poliție.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, agresiunea s-a petrecut la data de 7 octombrie, în jurul orei 13:30, în interiorul unei săli de clasă. Elevul ar fi pătruns în timpul orei în clasa unde profesorul își desfășura activitatea și, pe fondul unui conflict spontan, l-a lovit pe dascăl.

Profesorul fost transportat la spital pentru investigații medicale.

Tânărul este cercetat în dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte. Poliţia l-a reținut pentru 24 de ore și urmează ca vineri să fie prezentat procurorului de caz pentru luarea unei măsuri preventive.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa a confirmat că elevul este din clasa a IX-a la profil profesional, iar agresiunea nu s-a produs asupra propriului profesor, ci asupra unui cadru didactic care preda la o altă clasă în acel moment.

Incidentul a fost raportat de conducerea școlii și confirmat prin raportul Poliției Locale, precum și prin declarații oficiale.

Ca măsuri imediate, școala a decis ca elevul agresor să fie consiliat și inclus într-un program de monitorizare comportamentală, iar părinții au fost convocaţi pentru a discuta gravitatea faptei.

De asemenea, s-a convocat consiliul clasei și se pregătesc acțiuni conform metodologiei de prevenire a violenței din școli și conform regulamentelor instituției, relatează DCNews.

Inspectoratul şcolar va sprijini implementarea acestor măsuri și va monitoriza situația prin inspecţii tematice, cu scopul de a preveni incidente similare în viitor.

Acest caz ridică probleme serioase referitoare la siguranța în mediul școlar și necesitatea unor mecanisme eficiente de prevenție și intervenție în situații de violență între elevi și cadre didactice. 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *