Știri

Profesoara Gabriela Toader: ,,Așa arată un patriot.”

Caracterizarea pe care profesoara de matematică a Școlii Gimnaziale „Cpt. Av. Mircea T. Bădulescu” o face fostului său elev, Rareș Răzvan Gheorghe (în prezent elev al Colegiului Național „B.P. Hasdeu”) devenit olimpic internațional pentru a doua oară, de această dată cu medalie de aur, este emoționantă!

Iată ce a scris doamna profesoară Gabriela Toader:

,,Așa arată un performer! Cu chipul strălucind de lumina cunoașterii!!! Nu distrus de tik tok și de alte rețele! Mi-a fost elev, ba chiar în clasa a 8-a a fost și la Olimpiada Națională de Matematică (a fost la vreo 5).

Nu l-am auzit văitându-se că tema e prea mare și nici în depresie nu a intrat că are prea mult de învățat!!!! Curios și cu sete de cunoaștere întotdeauna a întrebat mai mult și a vrut sa știe mai multe!!! Un astfel de om nu va căuta vreodată refugii distructive căci nu are timp și știe prea multe!!!

Copiii nu sunt suprasolicitați de învățătură și nu din cauza programelor sau școlii sunt analfabeți funcțional ci din cauza faptului ca în afara școlii nu sunt supravegheați ba chiar unii sunt încurajați de familii, de rețele, de media, văzând acolo dispreț pentru școală și învățare!!!

Rareș este unul din exemplele care contrazic aceste teze și, slavă Domnului am mai văzut în cariera mea destui ca el!

Nu în ultimul rand, AȘA ARATĂ UN PATRIOT!!!! Ținând într-o mână țara și în cealaltă cupa care face onoare țării!!! Nu declarativ trebuie sa ne iubim țara, ci prin astfel de fapte. Ca și profesoarele lui care l-au pregătit cu dăruire și dragoste!!!

Felicitări draga Rareș și mult succes în viitor!!!”

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *