Oana Moraru, expert în educație: ,,Pentru noi, părinții din estul Europei (e și un studiu pe tema asta), există reflexul de a ne educa foarte egoist copiii. Sigur, le spunem cele mai frumoase cuvinte despre colaborare și toleranță, dar, în fapt, îi asmuțim adesea, fără să conștientizăm, unul împotriva celuilalt. Ne dorim să fie lideri, confundând leadershipul cu șefia, cu nesupunerea, cu rolul principal în joc.
E un reflex de supraviețuire într-o parte a lumii unde părinții actualilor părinți au trăit cu frică, neîncredere, turnătorie, pâră, lipsuri, invidie sistemică. Studiul spune că în loc să creăm împreună bunăstare, colaborând, suntem, mai degrabă, oamenii care ascundem în saltea bani albi pentru zile negre.
Același reflex îl avem și cu copilul nostru: vrem să fie asigurat cumva separat de ceilalți, înaintea sau deasupra celorlalți.
În școli, avem, poate, unii dintre cei mai reactivi copii din Europa – cu supărări imediate, reflexe de luptă, jignire, dat la o parte, smuls căciula din cap, hipervigilență teritorială accentuată, neîmpărțit jucăriile, reflexe gratuite de respingere sau haz pe seama altuia.
Munca în echipă, flexibilitatea socială, adaptarea la nevoile celuilalt – nu sunt lucruri la care părinții tresar cu bucurie. Mă întreabă imediat dacă și copilul lor are inițiativă sau se impune. Mulți ne sfătuim copilul acasă să dea și el dacă e lovit, mulți reacționăm cu supărare la conflictele lor, ne ambalăm între adulți, ne disputăm disputele copiilor.
Copiii puternici sunt cei care au stat o vreme în umbră, care i-au analizat pe ceilalți, care s-au lăsat și conduși, și ajutați; care au dezvoltat strategii de a-l atrage și pe unul, și pe celălalt, în joc, după ce i-au înțeles ”butoanele”. Nu sunt mai puternici cei care au mereu conducerea pe teren sau care le distribuie altora roluri, comenzi și condiții. Aceștia din urmă pot să aibă temeri de a pierde controlul, neliniștea de a nu fi văzuți și setea de a li se face pe plac. Nu toți cei foarte vocali, certăreți și intenși sunt și încrezători în sine. Vehemența nu e putere.
Colaborarea, adaptabilitatea, capacitatea de a-l citit pe celălalt și de a găsi o cale de împăcare este puterea aceea pe care ar trebui s-o căutăm.
Copiii au toți inimi mari. Le pierdem adesea în ambițiile noastre dictate de frici vechi și inutile.”, a scris Oana Moraru pe facebook.