Știri

Cine este Isabel, consiliera-surpriză a ministrului Educației, Daniel David

În echipa ministrului Educației, Daniel David, s-a remarcat o tânără cu un parcurs atipic: Isabel Diana Leucuța, fost fotomodel și specialist în comunicare. Prezența ei alături de demnitar a atras atenția, mai ales după ce, la începutul anului, l-a însoțit într-o vizită oficială la Chicago, în cadrul unei delegații universitare.

În lumea modei era cunoscută sub numele „Isa” și a colaborat cu agenția MModels, precizează Fanatik. Însă, dincolo de experiența în modelling, Isabel are un profil academic și profesional solid: este absolventă a Facultății de Științe Politice și Administrative, cu un master în media digitală și studii despre jocuri la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

În paralel, a activat ca specialist în social media și marketing, fiind implicată și în promovarea imaginii UBB.

Tânăra, în prezent consilier pe partea de comunicare la Ministerul Educației, și-a construit un portofoliu divers, de la voluntariat la festivaluri precum Untold, Jazz in the Park sau TIFF, până la design grafic și consultanță în promovare online.

Isabel lucrează în minister din luna ianuarie, iar în ultimele opt luni s-a numărat printre persoanele de încredere ale ministrului David. De altfel, la întâlnirile din SUA, unde Daniel David s-a reconectat cu absolvenții UBB din diaspora, ea a făcut parte din delegația oficială, alături de decanul FSEGA, Alexandra Muțiu, și profesorul universitar Răzvan Mustață.

În timp ce profesorii și studenții critică măsurile propuse de ministru și se plâng că nu sunt ascultați, rămâne de văzut în ce măsură sfaturile Isabelei, o consilieră cu un profil neconvențional, influențează deciziile de la vârful Ministerului Educației.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *