Știri

Ce măsură ,,minune” a aplicat o școală. A scăzut drastic numărul absențelor, iar mediile peste 9,50 au crescut considerabil!

O școală din Oradea a implementat o măsură care a adus mari beneficii: numărul absențelor a scăzut drastic iar mediile peste 9,50 au crescut, ajungând să existe chiar și 16 elevi într-o clasă cu medii foarte mari.

Este vorba despre catalogul digital. Părinţii pot vedea onlineși în timp real tot ce face copilul la şcoală: ce nota ia, când lipseşte, dacă şi-a făcut temele. Practic, s-a constat că sub ochii părinţilor, elevii se responsabilizează mai mult. 

“Aplicaţia ne arată catalogul, toate notele pe fiecare materie în parte, absenţele, scutirile de la absenţe”, spune tatăl unui elev, pentru Observator news.

,,Îi tot spun, uite aici, ştiu ce notă ai luat, înainte să ajungă el acasă, deja am fost informată”, spune o mamă.

În şcoala din Oradea în care se foloseşte catalogul digital încă din anul 2021, chiulurile s-au redus cu o treime.

“Numărul de absenţe a scăzut în general. Copiii au fost receptivi şi conştienţi că totul se desfăşoară – în momentul în care au chiulit s-a aflat. Notele au crescut. Clasa mea are peste 16 medii de peste 9.50”, spune Nicoleta Blaj, profesoară.

“Orice coleg poate să trasmită un mesaj părintelui, astfel încât să cunoască situaţia atât vis a vis de comportament cât şi de situaţia şcolară”, spune Alin Iuhas, director şcoală gimnazială.

Anul trecut, 500 de şcoli foloseau catalogul digital. Acum sunt peste 700. Cheltuielile pentru aceste softuri sunt suportate de fiecare școală în parte. “Ar trebui extins, din punctul meu de vedere la nivelul tuturor şcolilor, dar în aşa fel încât să ni-l asigure gratuit Ministerul Educaţiei, pentru că momentan noi plătim pentru acest catalog. În jur de 16.000 de lei, 16.500 de lei, am plătit lunar”, spune Mihaela Băguţ, directoare liceu.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *