Profesorul Șerban Iosifescu: ,,Abuzul de putere și corupția sunt componente esențiale ale culturii organizaționale din învățământul românesc."

Profesorul Șerban Iosifescu, expert în educație și fost președinte al agenției care acreditează școlile (ARACIP) a comentat:

,,Multă indignare, justificată, pentru faptele profesorilor care își abuzează (se**al) studenții și elevii! Dar nu trebuie să ne mirăm: abuzul de putere și corupția sunt componente esențiale ale culturii organizaționale din învățământul românesc. Și spun asta bazându-mă pe experiențe personale și pe situații cunoscute la prima mână în ultimii 50 de ani. Iată câteva:

- În facultate (era în 1977 sau 1978), unul dintre profesori a avut nevoie să-i ”bat” urgent ceva la mașină (eram printre puținii studenți care știau să dactilografieze și avem și mașină de scris). M-a chemat la el în apartament, acolo fiind deja o colegă, care părea de-a casei (m-a servit cu apă și mi-a făcut o cafea). ”Rețeaua șoaptelor” (da, funcționa și acum 50 de ani) spunea că acel profesor își alege, din fiecare an, una-două studente, cărora le dădea cheia de la apartament...

- Când am început să predau (după 1980), am întâlnit învățătoare care foloseau părinții propriilor elevi să le facă curățenie și să le gătească, directori care foloseau părinții sau personalul școlii să le facă cumpărături, să le spargă lemne, să le zugrăvească prin casă (desigur, cu materiale ”împrumutate” de la școală), sau profesori (bărbați) care spuneau că preferă să predea la seral ca ”să ...tem și noi prospătură” – fără complicații, nefiind vorba de minori (s**ul cu minori fiind incriminat). Primitul de foloase – în perioada comunistă: carne, ulei, vin, mici sau mai mari sume de bani – era o practică obișnuită. În primul meu an de învățământ, fiind cel mai tânăr din școală, am fost pus la desfăcut sticle de bere, suc și apă, și la turnat în pahare la masa întinsă la sfârșitul inspecției (”brigadă”).

- Ca să răspund și celor care țipă ”De ce ai tăcut?”: în primul rând, cum spuneam, era o practică obișnuită existând o complicitate generală între corupători și corupți. Ca urmare, oricine denunța astfel de fapte era repede redus la tăcere sa eliminat (controale, inspecții, diverse mici persecuții). Iar când am încercat (după 1990), iată ce s-a întâmplat: lucrând deja la ISE și având ceva notorietate, am fost sunat de o profesoară dintr-o școală, indignată că se strâng bani pentru un cadou substanțial (un ceas scump) pentru șeful echipei de inspectori (școala avea ”brigadă”) și pentru masa ce se întindea (obicei general, cum spuneam) după inspecție. Am sunat un inspector general adjunct de la București (care mi se părea, atunci, OK), reacția fiind: ”bine că mi-ai spus, de mult vreau să o be%$sc pe X” (șefa echipei de inspectori). A doua zi, inspectorii și directorul (cel care strângea bani) știau că cineva a ”sifonat” și că se vor lua măsuri împotriva inspectorilor, făcându-se mari eforturi să se afle cine anume. Ca urmare, ”avertizorul de integritate” m-a sunat din nou, să ”liniștesc” inspectoratul, pentru că altfel nu mai are viață în școala respectivă, pentru că se va afla, până la urmă cine a ”turnat”. Ceea ce am și făcut, sunând din nou persoana respectivă. Nu au mai fost alte urmări: șefa echipei de inspectori, cea cu cadoul, a mai stat vreo 10 ani în inspectorat. Deci, lecția învățată și confirmată a fost că, atunci când corupătorul și coruptul sunt complici și se află în poziții de putere, cel care denunță fapta de corupție o pățește.

- Predând și în învățământul superior, decanul facultății (din București) unde predam a făcut presiuni asupra mea ”să-i mai dau o șansă” unui student, pe care-l picasem, pentru că lucrarea de absolvire a cursului era plagiată (am indicat și sursele). Tot acolo, fiind (o singură dată) și într-o comisie de dizertație, am remarcat că lucrarea unui masterand era, cuvânt cu cuvânt, un capitol scris de mine, dintr-o carte. Masterandul nu a fost, până la urmă, ”picat”.

Fiind fenomene culturale, abuzul de putere și corupția sunt greu de combătut, pentru că sunt considerate ”firești” atât de abuzator / corupător, cât și de abuzat / corupt. Ca urmare:

- Abuzul de putere nu poate fi combătut în școală dacă nu este combătut în societate. Or, când un primar, un polițist, un judecător, un procuror, un ministru, un parlamentar sau un funcționar de la ANAF abuzează de puterea sa împotriva cetățeanului / contribuabilului, nu te poți aștepta, cu așa ”modele de rol”, ca un inspector, un rector, un decan, un director sau un profesor să nu facă la fel.

- Abuzul de putere nu poate fi combătut doar prin regulamente și coduri etice. Este nevoie de solicitare permanentă de feedback de la cei vulnerabili / potențialii abuzați, cu măsuri de protecție, plus control strâns și măsuri drastice împotriva abuzatorilor, bine mediatizate. Dar, ce te faci când chiar cei care controlează (inspectori, membrii comisiilor de etică, polițiști, procurori etc.) plus jurnaliștii (a patra putere?) sunt și ei potențiali abuzatori. Deci ”cine îi păzește pe paznici?”

- Schimbarea culturală ia timp și necesită strategi și metode speciale de ”schimbare de paradigmă” (în termeni Kuhn-ieni, pour les connaisseurs), bazate pe insule de integritate (unde oamenii trăiesc și se simt mai bine, vechile probleme ”- puzzles” – fiind rezolvate), care se extind și se agregă. Dar, cunoscând mediul școlar și universitar, am mari rezerve că acest lucru se poate realiza în acest secol."

a scris domnul profesor Șerban Iosifescu pe facebook.