Specialistul în educație Oana Moraru a oferit câteva sfaturi pentru dezvoltarea gândirii pragmatice a copiilor. Oana Moraru:
,,Ştiți copilul acela despre care se spune că încă n-a coborât cu ambele picioare pe pământ? Copilul încă din stele sau cu capul în nori?

Copilul cu lume interioară bogată, uşor desprins de ceea ce se întâmplă în jurul lui? Inocentul, împrăştiatul, uitucul, visătorul. Copilul absorbit în dialog interior, încă neinteresat să îi vadă pe cei din jur, să îi înțeleagă? Copilul care nu povesteşte acasă de la grădi sau de la şcoală? Copilul care încă nu a calibrat distanța dintre sine şi lume, care încă nu stā la butoanele pupitrului său de comandă?
Îl ştiți, desigur.

Ce îl ajută să îşi dezvolte gândirea pragmatică şi să se ancoreze aici şi acum, atent şi conştient la ce se întâmplă în jurul său?
Iată câteva idei:

- deveniți comentatori "sportivi" ai realității imediate. Dacă stați la stop în maşină, comentaţi despre doamna care tocmai trece pe zebră: cum arată, câți ani are, unde se duce probabil, cum se simte, ce serviciu poate să aibă etc;

- luați-l cu voi la tot felul de treburi adminstrative. Dacă trebuie să vă schimbați roțile de vară, staţi cu el acolo, la service, şi explicați-i toate mişcările. Analizați ce face mecanicul şi de ce. Spuneți-i cât costă toată operațiunea şi de ce ați ales acel atelier;

- interceptați-l cu multe disonanțe cognitive. Întrebați-l dacă omida dintr-un cocon mai este omidă. Întrebați-l de ce nu este nici fluture încă;

- puneți-l, în joacă, să verbalizeze tot ce face în următorul minut - de la scărpinat, la alternarea paşilor, la gândurile care îi trec prin cap;

- povestiți-i ce ați făcut voi azi, folosind cuvinte care descriu evenimente, dar, mai ales, senzațiile şi trăirile voastre;

- tachinați-l des şi ironizați-l blând; păcăliți-l în joacă, invitându-l să se prindă de păcăleală;

- jucați"apă/foc" cu obiecte ascunse prin casă;

- învățaţi-l să spună bancuri şi glume pentru copii; jucați şarade;

- nu-i faceți viața simplă, lăsați-l să-şi desfacă ambalajele şi bananele singur."

a scris Oana Moraru pe facebook.