Prof. Univ. Dr. Ovidiu Pânișoară: „Noi, la ora asta, predăm mult și se învață foarte puțin. Mai bine am preda mai puțin și am învăța mai mult.”

Expertul în educație Ovidiu Pânișoară, directorul Departamentului de Formare a Profesorilor de la Universitatea din București, a vorbit într-un interviu pentru Gândul despre educația din școala românească. Iată câteva dintre declarațiile sale:

,,Noi, la ora asta, predăm mult și se învață foarte puțin. Bacalaureatul urmează, într-un mod firesc, ce se întâmplă în școala românească, în liceu, care sunt elementele învățate, cum se evaluează fiecare disciplină pe parcursul liceului. Adică, bacalaureatul nu-i deloc diferit de modul în care se predă, se învață și se evaluează, pe tot parcursul liceului. Dacă vrem să schimbăm ceva, nu trebuie să schimbăm doar finalul.

Dacă eu în timpul liceului am predat într-un fel și s-a învățat într-un anume mod și ulterior s-a evaluat de această manieră, nu pot să schimb modul de evaluare la final, față de tot ceea ce s-a învățat pe parcursul anului. Dacă vrei să schimbi ceva, trebuie să te întorci la cum se predă și la cum se învață. Și aici este eterna problemă de care nu mai scăpăm, cea a programelor școlare și ulterior cea a manualelor școlare, care nu sunt ofertante pentru profesori vs. elevi, pentru a preda și pentru a învăța într-un mod eficient.

Sunt prea multe informații inutile, prea puțin timp să poți să exersezi informațiile utile pe care ar trebui să le duci la un alt nivel de cunoaștere, nu doar să le reții mecanic. Este nevoie să ai o dinamică și o viziune a lucrurilor învățate, iar toate acestea necesită timp. Este necesar să esențializăm acele informații și să fie duse la un nivel de cunoaștere și dezvoltare. Noi, la ora asta, predăm mult și se învață foarte puțin. Mai bine am preda mai puțin și am învăța mai mult.”

„Se dau subiecte mai grele la simulări, astfel încât elevii să se sperie și să învețe pentru examenul final.

Simulările respective nu se află la un nivel în care ar putea să ajute foarte mult. De ce spun asta? De obicei, există decalaje între aceste simulări și modul în care se întâmplă lucrurile la examenele propriu-zise. Câteodată, simulările sunt folosite ca un fel de sperietoare. Se dau subiecte mai grele la simulări, astfel încât elevii să se sperie și să învețe pentru examenul final, lucru care poate să fie funcțional, dar nu este neapărat productiv. Nu cred că așa ar trebui făcut învățământul.

Pe de altă parte, trebuie să ne gândim dacă aceste simulări pregătesc, cu adevărat, un elev obișnuit să învețe pe ultima sută de metri. De aceea, s-ar putea să nu fie relevante, deși sunt rele în sine. Ar fi util acest examen dacă ar funcționa în două direcții. Noi ne gândim doar la direcția elevilor, ei sunt cei care primesc acest feedback: uite ați învățat, nu ați învățat…. Dar nu ar trebui ca un astfel de feedback să fie și pentru cei care fac subiectele, astfel încât să-mi dau seama dacă nu cumva dau subiecte prea dificile, prea complicate, dacă nu ar trebui să simplific sau să clarific anumite aspecte? Nu cred că se întâmplă aceste lucruri.”

„Să renunțăm la tehnica arătatului cu degetul. De vină sunt profesorii, elevii, părinții!”

„Profesorul vine și spune «haideți cu mine în minunata lume a cunoașterii disciplinei X. » Și are nevoie ca elevii respectivi să îi vină în întâmpinare. Știți care este expresia care caracterisează școala românească în secunda asta? Lipsa de încredere. Nu există încredere a profesorilor în elevi, a elevilor în profesori și a părinților în nimeni.

Să recăpătăm încrederea unii în ceilalți și acest lucru se poate face doar în momentul în care vom începe, dacă putem, să renunțăm la tehnica arătatului cu degetul. De vină sunt proferorii, elevii, părinții! Haideți să privim spre ceea ce este bun, noi am uitat să ne uităm la ce este bun. Și sunt multe lucruri bune în școala românească. Am avut profesori buni, avem profesori buni. Am avut elevi buni, avem elevi buni.

Noi uităm că suntem oameni, că acel din fața noastră are și el sentimente, are emoții, fie elev, fie profesor.”

„Profesorul zilelor noastre ar trebui să nu fie diferit de profesorul de acum 1500 de ani, dintr-o anumită caracteristică și anume să fie om. De aici trebuie pornit. Noi uităm că suntem oameni, că omul din fața noastră are și el sentimente, are emoții, fie că este elev sau profesor. Elevul trebuie să se gândească că și profesorul are viață, sentimente și momente grele, dar și profesorul trebuie să înțeleagă că, în fața lui, se află un om, nu un obiect.

Are emoții, are reacții, câteodată nepotrivite, câteodată greșite. Iată de ce trebuie multă răbdare. Ar trebui să pornim de la ideea ca un profesor să fie om. Aduceți-vă aminte, când am avut profesori în școală pe care i-am apreciat, pe cei severi sau pe cei blânzi? Pe cei exigenți sau pe cei care treceau cu vederea? Nu reprezenta un criteriu important. Am avut profesori exigenți pe care i-am apreciat, am avut profesori exigenți pe care i-am urât, am avut profesori blânzi pe care i-am apreciat și profesori blânzi pe care i-am urât."