Cuvinte

Profesorul Dragoș Hutuleac: ,,Ce rămâne cu adevărat e felul în care îi fac să se simtă: înțeleși, văzuți, capabili…iar momentan cred că aici nu poate ajunge nicio tehnologie.”

Profesorul de educație socială Dragoș Hutuleac a afirmat: ,,Mereu am crezut că profesorul este mai mult decât un transmițător de informații. Dar într-o lume în care tehnologia evoluează rapid, iar inteligența artificială poate oferi deja explicații clare, rapide și adaptate fiecărui elev, rolul cadrului didactic pare, la prima vedere (chiar şi la a doua), amenințat sau chiar diminuat. Însă, în realitate, importanța profesorului devine cu atât mai profundă și mai necesară în acest context.

Afirm asta pentru că profesorul este cel care, dincolo de conținuturi, creează contexte de reflecție. Este cel care îi provoacă pe elevi să-și pună întrebări despre viață, despre alegerile pe care le vor face, despre valorile după care se vor ghida. Am convingerea (chiar de când eram elev), că în sala de clasă nu ar trebui să se transmită doar informație, ci și sens. Pentru că lecția devine cu adevărat valoroasă abia atunci când elevul pleacă nu doar cu o noțiune înțeleasă, ci cu o întrebare care îl urmărește, care îl face să gândească, să caute, să se descopere.

În puţinii mei ani la catedră am învățat că, de fapt, nu predau doar „materie”. Lucrez cu emoții, cu nesiguranțe, cu visuri. Aşa că uneori, lecția predată e doar un pretext. Ce rămâne cu adevărat e felul în care îi fac să se simtă: înțeleși, văzuți, capabili…iar momentan cred că aici nu poate ajunge nicio tehnologie. Pentru că un profesor nu se adaptează doar nivelului lor de înțelegere, al copiilor, ci și stării lor, tăcerilor lor, privirilor pe care poate nimeni altcineva nu le observă.

Pentru mine, o oră bună nu e cea în care am bifat tot din programă, toate competenţele, toate obiectivele. Adevărul e că programa, lecţiile, le pot parcurge și fără mine. Dar ceea ce încerc să las în urmă nu e neapărat o lecție bine predată, ci un om puțin mai așezat. Mai atent. Mai responsabil. Mai conștient de el și de ceilalți.

Pentru că în final, succesul unui profesor nu se măsoară doar în rezultate la teste sau examene, ci în ceea ce rămâne în elev după ce lecția s-a încheiat. Şi deseori, ceea ce contează cu adevărat nu este ceea ce prevede programa școlară, ci ceea ce elevul va folosi mai târziu, în viața de zi cu zi: capacitatea de a gândi critic, de a lua decizii, de a fi responsabil și de a rămâne uman într-o lume tot mai automatizată, ca să nu zic inumană.”, a scris profesorul pe pagina sa.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *