Fac GREVĂ, deoarece îmi doresc să fie repusă în drepturi însemnătatea cuvântului „a educa"! Pentru mine, „a educa" înseamnă a modela suflete, iar a fi dascăl presupune a te angaja într-o bătălie din care nu-ți poți permite decât să ieși învingător; de tine depinde viitorul celor pe care îi educi, mai precis, de modul în care folosești întreg arsenalul de cunoștințe și priceperi pentru a crea acel tip de personalitate care să răspundă cu brio tuturor provocărilor existențiale.

A fi dascăl înseamnă a fi părinte, prieten, sfătuitor; a ști să pătrunzi în mintea celor mici, pentru a identifica nevoile fiecăruia. Mai presus de orice, a fi dascăl e un lucru fascinant! Pe lângă faptul că devii martor direct al evoluției propriilor elevi, de multe ori, în mijlocul lor, ești pus în situația de a te regăsi pe tine, în mod spectaculos.

Pentru a argumenta această afirmație, permiteți-mi să vă împărtășesc o experiență recentă. Cu mintea împărțită în felii de gânduri derizorii smulse din vârtejul amețitor al maratonului cotidian, mă angrenez în teleghidajul de zi cu zi. Nimic neobișnuit: o lecție, un titlu scris pe tablă, un schimb de impresii pe o temă dată, mânuțe ridicate, fremătând de nerăbdare pentru a da răspuns și... un bilet așezat pe catedră.

Scria citeț: „Am aflat un secret!".

Printr-un gest teatral, simulând surprinderea maximă, îmi exprim curiozitatea de a deconspira semnatarul biletului anonim. La un moment dat, dintr-o bancă, o minune de copil (cum, de altfel, sunt toți copiii), adoptând o atitudine extrem de serioasă, rostește încântată:

„- Eu sunt cea care a scris. Tocmai am terminat de citit o carte, iar ceea ce am aflat mi s-a părut interesant."

O rog să povestescă mai departe, mă uimea suspansul din privirea celorlalți colegi:

„- Este foarte important, de aceea vă spun tuturor, să știți că: «Noi nu vedem bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi»..."

Ea continuă, dar eu pierd șirul povestirii, deoarece aceste cuvinte declanșează involuntar, în memorie, flashback-urile unei lumi uluitoare, desființând granița dintre vârste. Introspectiv, motivată de un entuziasm silențios, toți analizatorii ființei mele tresar exaltați de emoțiile scoase din naftalina subconştientului.

Mi se succed, cu o repeziciune halucinantă, clișee care recompun un univers întreg de visuri, o stare animată de surâs și pace, în care totul e posibil. Aici, nimic nu e ridicol, nu-i vreme să calculăm valoarea în bani a bucuriei; zâmbetele sunt gratuite şi fericirea e ceva firesc.

Mă iscodeşte timpul, însă lumea asta e atemporală, nu răspunde la întrebări de genul: „De când?", „Cât?" sau „Până când?" E spațiul unde pur şi simplu se trăieşte orice clipă.

Mă dezmorțesc într-un moment de autoironie, simțindu-mi sufletul cum se amuză, și simt cum bucuria de a fi dascăl îmi inundă inima.

Așadar, fac GREVĂ pentru a reaminti tuturor că ,,Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii." (Antoine de Saint-Exupéry)

De asemenea, fac GREVĂ, pentru că vreau ca statul să susțină EDUCAȚIA, astfel încât profesorii să-și recapete locul cuvenit în societate, pentru ca toți elevii să beneficieze de un învățământ de calitate, într-un mediu sigur și performant!

În concluzie, fac GREVĂ, deoarece îmi doresc să aibă și alții șansa de a rosti cu mândrie:

,,- Sunt cadru didactic!"

Amalia - Maria Nemeș,
profesor pentru învățământul primar