Tocmai când mă gândeam cu dezamăgire că e gol magazinul, deși prețurile sunt normale și găsești multe produse alimentare sănătoase pentru copii, fără aditivi, coloranți și alte bazaconii, intră o mămică împreună cu doi puști, cu aproximație, de 4 și 6 ani. Amândoi simpatici foc, cu priviri agere, ochi expresivi și zulufi negri, rebeli.
Cel mic ținea în mână o minge medie, aflată încă într-o plasă cu etichetă, semn că abia fusese cumpărată. Mama se uita la ceaiuri. Băiețelul mai dădea, din când în când, câte o lovitură cu piciorul mingei, care se oprea din scurt în plasa cu ochiuri mari pe care o ținea de un colt și apoi revenea rapid la poziția inițială.
Cel mare alerga în stilul Speedy Gonzales prin jumătate de magazin, ferind insulele cu produse cu o precizie milimetrică. Nu aveai cum să nu te gândești (fără a exagera în stilul ,,drobul cu sare") că era la numai un pas greșit sau o alunecare de o căzătură zdravănă. Nu era locul potrivit pentru alergări. Dar, deocamdată, nimeni nu reacționa. Mama se făcea că nu observă, iar vânzătoarea se uita cu coada ochiului, prefăcându-se atentă la un monitor.
Apoi, cel mic dă cu mingea, cu tot cu plasă, de pământ, iar mingea sare aproape un metru, razant cu sticlele de sticlă și borcanele de pe raft. Cel mare se oprește brusc, imediat ce aude bufnitura și apoi râde zgomotos arătând cu degetul la isprava fratelui mai mic. Mama este parcă amorțită, doar scoate către copii un slab ,,Vă rooog...", apoi se uită spre vânzătoare și șoptește un ,,Scuze". Vânzătoarea zâmbește înțelegătoare.
Cel mare se activează din nou, aleargă cu viteză spre cel mic și îl bate pe umăr, strigând ,,Tu ești!", apoi o ia la fugă printre rafturi. Mama prinde glas și zice puțin mai tare, să audă și vânzătoarea, către care practic pasează responsabilitatea: ,,Nu-i așa că nu au voie să alerge în magazin și vă deranjează?". Copiii se opresc două secunde, privind ca la ping-pong, mai întâi spre mamă, apoi spre vânzătoare. Vânzătoarea spune cu dulceață-n glas: ,,Aaa... nu e nimic, stați liniștită."
Ca la un semn, copiii se activează din nou și cel mare ia curba în fugă, ținându-se cu mâna de colțul insulei, care se mișcă fiind pe rotile, iar cel mic este lovit de rafturile insulei deplasate, dintr-o parte, destul de puternic. Se dezechilibrează și cade, lovindu-se la încheietura mâinii și ușor la cap. Pe partea cealaltă aterizează pe jos câteva pungi cu produse și din fericire nu se sparge nimic.
Mama sare să îl ridice, o întreb dacă are nevoie de ajutor (mă bucur că aparent copilul nu a pățit nimic grav), tot ce spune este ,,Offff", îl trage în sus de o mânuță, copilul abia atunci începe să plângă, apoi părăsesc toți trei rapid magazinul, iar vânzătoarea așează totul la loc. Având o cu totul altă expresie pe față, zice: ,,Copii obraznici".
I-am răspuns: ,,Mai degrabă adulți ignoranți. Nimeni nu le-a spus copiilor nicio vorbă despre reguli pe care trebuie să le respecte, din contră. Nimeni nu le-a explicat că se pot lovi sau că pot provoca pagube. Atunci, la ce ar fi trebui să ne așteptăm?".
Este oare corect să dăm vina doar pe copii în astfel de situații? Nu!
Ce înseamnă parenting-ul?
Este un curent care a devenit tot mai puternic în ultimii ani și care se traduce printr-o preocupare puternică a părinților pentru educația familială, emoțională și de creștere a copiilor, într-un mod asumat, conștient și informat. Este vorba despre un interes binevenit pentru o relație părinți-copil cât mai benefică.
Cea mai neprețuită parte a parentingului este, după părerea mea, grija pentru latura emoțională a relației părinte-copil, pentru înțelegerea perspectivei copilului și cunoașterea unor informații care te ajută ca părinte să pricepi de ce uneori copiii se poartă într-un anumit fel și cum poți să-i ajuți în cel mai potrivit mod pentru dezvoltarea lor armonioasă.
Despre parenting-ul prea permisiv
Deoarece s-a dezvoltat un interes major al părinților pentru materialele de parenting, au apărut și mulți așa-ziși ,,specialiști", preocupați cu prioritate mai degrabă de audiență și notorietate, decât de răspândirea unor informații sănătoase și cu adevărat valoroase pentru public.Sfaturi extrase din studii serioase și răstălmăcite într-o formulare senzațională, care asigură un impact consistent la public, dar care poate fi interpretată total greșit, precum ,,Să nu-i spui niciodată NU copilului", au fost rostogolite în online, dar fără explicațiile care să facă lumină în mintea cititorilor, fiind preluate ca atare.
Și anume, explicații care să clarifice că nu este vorba despre a lăsa copilul să facă absolut orice, oriunde, indiferent cât de nepotrivit sau de periculos este, doar pentru a nu-i spune NU. Ci este vorba de a-i interzice ceea ce trebuie să i se interzică, dar folosind explicații și argumente, astfel încât să și înțeleagă ceva, nu să rezulte doar o tentație, așa cum se întâmplă atunci când li se spune un simplu ,,Nu ai voie, punct!". Mai multe despre acest subiect puteți citi în materialul de aici: Să nu-i spui niciodată NU copilului și interpretarea eronată care duce la o atitudine ultra permisivă și nesănătoasă.
Ideile de mai sus, asociate cu un ritm de viață din ce în ce mai alert al familiilor, cu lipsa timpului care poate fi petrecut cu copilul, dedicat discuțiilor libere și explicațiilor, au condus către un stil de parenting extrem de permisiv, în care părintele permite aproape orice, nu mai explică aproape nimic și în multe cazuri consideră că de educația copilului sunt responsabile exclusiv unitățile de învățământ.
Leonard Sax, medic de familie și psiholog din Pennsylvania (SUA), autorul multor lucrări despre dezvoltarea copiilor printre care și o carte despre colapsul parentingului, a declarat că ideea de a realiza cartea a plecat de la concluzia că în familiile americane, dar și în culturile occidentale, a părut o criză puternică de autoritate în rândul părinților. Ideea sa spune că se poate constata un „un transfer al autorității” de la părinte la copil, ceea ce are consecințe critice: copii care nu mai sunt respectuoși față de nimeni și nimic, ignorarea regulilor, adoptarea unei alimentații nesănătoase bazate pe fast food care afectează societatea inclusiv la nivel mintal pe termen lung, predispoziția copiilor de a deveni obezi/supraponderali, tendința spre deficit de atenție și alte tulburări de comportament, creșterea stării de anxietate și depresie, creșterea tentației de a căpăta vicii la vârste fragede.
Ce înseamnă parenting de calitate
Parenting-ul de calitate aduce multă informație folositoare, dar nu subminează autoritatea părintelui, chiar dacă susține o relație democratică pe care adulții o pot permite copilului, de ale cărui preferințe și opinii trebuie să se țină cont.
Un părinte bun rămâne ferm în multe situații, dar în același timp blând. Fermitatea de calitate înseamnă impunerea prin explicații și argumente, nu prin țipete, amenințări și agresivitate, care în loc să dezvolte respectul copilului, produce frică și traume emoționale. Un bun părinte își respectă ca persoană copilul și nu-i produce niciun rău prin violență fizică și psihică, nu-l umilește, dar are grijă să impună reguli și limite.
Fără reguli și limite nu există educație de calitate și toată viața le vom întâlni la fiecare pas. Un copil care crește ignorându-le sau sfidându-le, sprijinit în acest sens de părinți, va avea o viață dificilă, pentru că nu se va putea adapta cu ușurință situațiilor cu care se va confrunta și locurilor prin care va trece.
Parenting-ul de calitate mai înseamnă și să înțelegi, ca părinte, că nimeni nu deține adevărul absolut despre cum este cel mai bine să-ți crești propriul copil. Toată informația trebuie cernută, filtrată prin prisma personală a situației propriei familii fiind conștient că nu toate sfaturile se aplică întocmai, în cazul tuturor.
Ce nu trebuie niciodată să uiți ca părinte
Iată câteva detalii universal valabile, pe care nu trebuie să le uiți ca părinte, mai ales când ești în situații în care nu știi cum ar fi mai bine să procedezi:
1. Copiii nu se nasc știind ce este bine și ce este rău.
Este datoria părinților să le explice la fiecare pas și să păstreze o bună comunicare despre orice. Nu mereu copiii pot fi lăsați să învețe singuri, exclusiv din propria experiență. Imaginați-vă că învățăm un copil cum să treacă strada. Îl putem lăsa să ,,experimenteze" singur trecând pe roșu? Nu, este mult prea periculos.
Leonard Sax afirmă că acei copii care sunt lăsați de părinți singuri în privința deprinderii de a face diferența între bine și rău sunt „mai predispuși ca începând cu vârsta adolescenței să fie anxioși, depresivi, să nu aibă o slujbă bună, să aibă probleme de sănătate, să fie mai înclinați spre consumul de droguri sau de alcool”.
2. Când nu știi ce ar trebui să faci într-o anumită situație, amintește-ți că în primul rând trebuie să te axezi pe siguranța copilului.
Mesajul lui Leonard Sax pentru părinții moderni este acesta: „Atât de mulți părinți consideră că meseria lor este să fie cel mai bun prieten al copilului. De fapt, nu acesta este rolul părintelui. Rolul tău este să-ți menții copilul în siguranță, să te asiguri că are parte de un somn bun și că îi vei da ajutorul și încrederea pentru a-l ajuta să înțeleagă cine este el, în calitate de ființă umană”.
3. Furia nu este niciodată educativă iar băiata este ruptă din... iad.
Păstrează-ți calmul și transformă pe cât posibil greșelile copilului în oportunități de învățare.
4. Echilibrul este cel mai bun.
Păstrează un echilibru între libertățile copilului și limite. Impune regulile și recomandările dar lasă-i oportunitatea de a-și spune părerea și de a-și exprima emoțiile. Ține cont de voința sa în luarea deciziilor dar nu-l lăsa să hotărască absolut totul dacă soluțiile sale nu sunt potrivite, oportune sau sigure, doar pentru a nu-l contrazice. Vorbește-i copilului mult, dar ia-ți timp să și asculți ce are de povestit.
5. Părintele este cel mai bun exemplu pentru copil, iar copilul va învăța cel mai mult din comportamentul acestuia.
Mai exact, copilul învață din ceea ce-i spui, dar mai ales din ceea ce faci.
Vrei să învețe să fie politicos și să folosească expresiile:,, mulțumesc, te rog, scuză-mă", atunci folosește-le chiar tu.
Vrei să respecte școala și profesorii, atunci arată-i că îi respecți în primul rând tu.
Vrei să adopte un comportament civilizat? Dă-i un exemplu personal zilnic în acest sens.
Potrivit Psychologies, nu stilul de părinte permisiv este bun, ci stilul de părinte competent și echilibrat, iar copiii care beneficiază de el cresc armonios și fericiți.
Este un stil care se bazează pe reguli, dar acestea sunt stabilite și împreună cu copilul, problemele de comportament sau greșelile se rezolvă cu tact și înțelegere, copilului i se oferă deseori libertatea de a alege (cu excepția situațiilor în care acest lucru nu este adecvat sau posibil), de a lua anumite decizii conform vârstei lui, bineînțeles, și este încurajat să-și exprime emoțiile, indiferent de natură lor.
Este clar că acesta este cel mai adecvat stil de educație, de autoritate asupra copilului, efectele lui benefice se pot vedea în timp.