Din acest motiv, mergea cu neplăcere la școală și termina programul aproape în fiecare zi plângând. Această suferință îi afecta și capacitatea de învățare.
Părinții l-au descris astfel: un copil foarte inteligent, supradotat, care nu merită să suporte obrăzniciile celorlalți. Colegii probabil îl invidiază, de aceea râd de el și nu-l lasă să participe la jocurile lor.
Cum era Matei de fapt: un copil normal, fără abilități deosebite de a înțelege concepte avansate și fără o conștientizare intensă a lumii, care l-ar fi putut categorisi ca fiind supradotat. El își dorea să se integreze printre colegii săi, dar începuse să dezvolte probleme de comportament.
Ce îl deosebea pe Matei de ceilalți copii? Faptul că știa pe de rost zeci de poezii, de citate și cântece populare, pe care uneori le și dansa. De la ,,Alunelu, Alunelu, hai la joc!" până la doine și cântece bâtrânești, cum ar fi ,,Mărioara, Florioara" sau ,,Cântecul răzeșului". Folosea această abilitate deseori și începea să desfășoare un fel de program artistic atunci când ajungea într-un impas de comunicare sau când nu știa efectiv cum să reacționeze în relația cu ceilalți. La început, copiii se opreau și erau ochi și urechi la ceea ce Matei presta chiar în fața lor, fără să scoată un sunet. Dar când el continua în același stil, copiilor nu li se mai părea interesant, ci amuzant. Iar următorul pas era să-l excludă din grup, pentru că le deranja jocul.
Dar Matei nu știa încă să scrie și să citească. De unde pasiunea aceasta? De fapt, nu era pasiunea lui. Matei era luat de la școală zilnic de bunici și acasă la ei petrecea toată după-amiaza, până seara, la venirea părinților. În week-end-uri, cu mici excepții, era dus tot la bunici. Să-l învețe toate aceste cântece, poezii și dansuri populare însemna pentru bunicii lui Matei să-i ofere o educație aleasă. Era probabil tot ceea ce făcea Matei zilnic și venea la ,,pachet" cu anumite avantaje pentru adulți: deranj mai mic (desfășurând activitatea de memorare copilul stătea ,,cuminte"), comoditate (nu ieșea nimeni cu el la parc să se joace cu alți copii), o relaxare în plus pentru cei maturi (iubeau aceste cântece și poezii) și în plus, familia se putea lăuda cu un copil ,,supradotat, inteligent, talentat".
Ce se întâmpla de fapt? Lui Matei i se răpea copilăria. În loc să se joace și să interacționeze cu copii, Matei era forțat să învețe zilnic poezii și cântece nepotrivite pentru vârsta lui, îmbătrânea emoțional și dezvolta dificultăți de socializare pe care, pe măsură ce creștea, putea să le depășească doar cu ajutor și care începuseră să-i afecteze viața socială și școlară.
,,Socializarea cu adulții mult mai mult decât cu copiii poate determina dezvoltarea unor adulți în miniatură. Joaca și socializarea cu copiii nu sunt elemente opționale în educația copilului ", spune terapeutul comportamental Andreea Badică.
Pentru că deseori, cu bune intenții, părinții și bunicii fac această greșeală cu copiii lor, de a-i sufoca sub pretextul unei bune educații cu activități de memorare, cursuri zilnice după școală și alte acțiuni care nu mai lasă loc pentru cele firești din viața unui copil, este important să nu uităm câteva elemente esențiale pentru o bună dezvoltare emoțională și cognitivă a copilului:
Copilul are nevoie să fie copil, să se joace și să interacționeze cu alți copii
,,Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele si jocurile sale. Sufletul şi inteligenţa devin mari prin joc. Despre un copil nu se poate spune că el creşte si atât; trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc.", spunea Jean Chateau.
Jucându-se cu cei de vârsta lui, copilul își dezvoltă abilități de comunicare, adaptare, interacțiune și negociere. La locul de joacă un copil își dezvoltă și cunoștințele, învață să fie responsabil, sincer, empatic, tolerant și să relaționeze deschis cu alți copii. Chiar și aptitudinile de lider debutează cu succes încă de la vârste fragere, în grupurile de copii. Multe dintre aceste abilități personale, odată dobândite, se vor dezvolta și îl vor ajuta întreaga viață.
Joaca aduce și alte avantaje: dezvoltarea fizică este mai armonioasă atunci când copilul aleargă cu alții copii în parc sau la locurile de joacă. Joaca în aer liber stimulează activitatea cerebrală, echilibrează emoțional copilul și îl ajută să doarmă mai bine.
Copilul poate ajunge un adult de succes chiar dacă nu este un geniu?
Majoritatea adulților de succes nu sunt genii, sunt oameni care au avut o copilărie echilibrată și care și-au urmat pasiunile și talentele native, nu cele induse sau impuse. Sunt elevi care au fost sprijiniți să descopere unde excelează și ajutați să se dezvolte în acele direcții, într-un ritm potrivit vârstei, în armonie cu un program echilibrat de viață.
De aceea, este greșit ca părinții să invidieze copiii cu adevărat geniali, și să încerce să transforme propriul copil într-unul supradotat.
Din cauza tendinței greșite de a compara copilul cu alții, anumite familii doresc un copil genial, care să fie deasupra tuturor și fac tot posibilul pentru a-l obține, planificându-i tot timpul disponibil cu activități de invățare, sub diverse forme. Pe măsură ce acestea dau roade, familiile interpretează totul ca pe o confirmare că într-adevăr au un copil supradotat. Însă există un revers al medaliei care va ieși la lumină pe măsură ce copilul acumulează frustrări și stres. Refularea poate exista sub diverse forme: dificultăți de adaptare și relaționare cu alți copii, agresivitate, depresie, dezechilibre emoționale și altele.
Părinții trebuie să recunoască un copil supradotat și să îl susțină, nu să încerce să transforme un copil normal într-un geniu
Atitudinea corectă este de a observa când copilul este supradotat și de a-l susține, nu de a-l ,,fabrica".
Semne că un copil este supradotat:
Semne timpurii în dezvoltarea motorie: În jurul vârstei de 7 luni se ridică în picioare susținut (dar nu forțat de părinți) (standard: 9 luni), iar în jurul vârstei de 11 luni începe să facă primii pași singur, fără suport (standard: 12 luni). Urcă scările în jurul vârstei de 1 an si 3 luni, fără să alterneze picioarele (standard: 1 an și 4 luni), iar în jurul vârstei de 24 luni (2 ani), urcă singur, fără suport, alternând picioarele (standard: 32 luni, adică 2 ani și 8 luni). Reușește să se încalțe singur, fără ajutor, în jurul vârstei de 23 luni (1 an și 11 luni), (standard: 35 luni - 2 ani și 11 luni). Merge pe tricicletă sau bicicletă cu roți ajutătoare, în jurul vârstei de 23 luni (1 an și 11 luni), (standard: 35 luni, adică 2 ani și 11 luni)
Semne timpurii în dezvoltarea limbajului: Începe să spună primele cuvinte foarte devreme, în jurul vârstei de 9 luni (cel puțin 3 cuvinte) (standard: 12 luni). Repetă cuvinte după adulți în jurul vârstei de 11-12 luni (standard: 18 luni, adică 1 an și 6 luni). Rostește prima propoziție (leagă cel puțin 2 cuvinte) în jurul vârstei de 18 luni (1 an si 6 luni) (standard: 21 luni, adică 1 an și 9 luni). Învață să citească cursiv singur înainte de vârsta de 5 ani.
Semne timpurii legate de somn: Adorm mai greu, dorm mai puțin și au un somn mai agitat decât ceilalți copii (se trezesc de mai multe ori pe timpul nopții). Un motiv ar fi faptul că acești copii au creierul mai stimulat, gândesc mai mult, iar gândurile îi pot face să se ingrijoreze mai mult și implicit să aibă un somn mai agitat. Unii dorm mai puține ore pe noapte. Copiii supradotați au nevoie de mai puține ore de somn decât restul, însă este nevoie de mai multe studii în acest sens. De asemenea, copiii supradotați nu dorm după-amiaza sau renunță mai repede la somnul de amiază față de ceilalți copii de vârsta lor, undeva în jurul vârstei de 2 ani – 2 ani și jumătate)
Semne timpurii legate de joc: S-a observat că majoritatea copiilor cu un IQ de 130 la 4 ani, au avut jocuri de rol foarte complexe în jurul vârstei de 1.5 – 3 ani.
Memoria: Au o memorie foarte bună. Își amintesc cele mai mici detalii. Copiii mai mici își pot aduce aminte unde și-au pus fiecare jucărie, cine le-a adus fiecare cadou, iar cei mai mari pot să detalieze informații despre diverse subiecte (de exemplu când sunt întrebați cum se formează ploaia, pot să explice în cele mai mici detalii fenomenul).
Alte caracteristici: Ei sunt cei care preferă din propria inițiativă prezența adulților sau a copiilor mai mari, deoarece jocurile și discuțiile cu cei de vârsta lor li se par plictisitoare.
Testarea: De la vârsta de 6 ani până la 16 ani și 11 luni, se poate testa IQ-ul copiilor cu ajutorul testului WISC-IV. Acest test este cel mai recunoscut și merge pe 4 direcții: Raționament perceptiv, viteza de lucru, memorie și înțelegere verbală. De la vârsta de 2 ani si jumătate la 7 ani, se folosește testul SON-R care merge doar pe 2 direcții: performanța și raționametul perceptiv. Dacă un copil are dificultăți de vorbire la 6 ani, se recomandă acest test în locul testului WISC-IV.
Linkuri relevante:
Testarea și diagnosticarea copiilor supradotați