În fața mea, la un moment dat, erau un tătic și copilul său, o fetiță de 4-5 ani.
Fetița îl întreabă pe tată ce sunt gurile de canal.
Chiar dacă pot părea sâcâitoare, aceste întrebări trebuie folosite de părinți și bunici drept oportunități de a educa și de a lărgi aria de cunoștințe a copilului. Cea mai proastă alegere este de a oferi răspunsuri care nu au legătură cu realitatea, de a minți sau de a respinde copilul.
În primul rând, nimănui nu-i place să fie mințit. Nici măcar unui copil și în scurt timp, el va crește și va realiza acest lucru. Pentru un copil, dezamăgirea poate fi mare atunci când își dă seama că persoanele în care are o încredere oarbă cum ar fi mama sau tata l-au mințit. Concluzionează că nu sunt de încredere sau că nu îl consideră destul de bun ca să-i spună adevărul.
Curiozitatea se manifestă cel mai des prin întrebări pe care copilul le adresează persoanelor din jurul său.
,,Explozia" întrebărilor are loc de obicei când copilul este între vârstele de 2 și 6 anișori. Copiii se concentrează pe deslușirea relației dintre cauză și efect. Își asaltează părinții cu întrebări ce pot părea banale. Cer explicații, vor să afle detalii despre orice. Din acest motiv se mai numește perioada ,,de ce-ului". Este vârsta la care pornește (puternic) motorul curiozității. Iar curiozitatea este esențială pentru activarea imaginației, creativității și setei de cunoaștere a copilului. Dar curiozitatea poate continua și după această etapă și este un semn bun pentru dezvoltarea copilului.
Părinții trebuie să afle că este mai bine să ai un copil care pune multe întrebări decât un copil care nu întreabă niciodată nimic, pentru că acesta nu este semn bun.
Albert Einstein spunea despre sine că „nu am un talent special, sunt doar extraordinar de curios” și afirma că „este foarte important să nu te oprești din a pune întrebări.” Dorința continuă de a ști și de a înțelege a permis speciei noastre să evolueze în timp. De aceea, nevoia de a afla informații este deosebit de importantă pe tot parcursul copilăriei și nu numai. De această curiozitate a copilului depind și interesul pentru activitățile școlare sau dorința de a aprofunda anumite domenii.
Cum ar trebui să reacționăm atunci când copilul adresează multe întrebări
Cu calm si răbdare, fie că suntem acasă în postura de părinți sau în clasă, în postura de profesori. În situația ideală ar trebui să-i răspundem copilului sau să-l ajutăm să afle singur răspunsul. Nu să evităm conversația sau să-i tăiem elanul. Trebuie să evităm să fim compleșiți de emoții, să ne enervăm brusc sau să ne înfuriem, indiferent ce întreabă copilul.
Dacă întrebările sunt în privința unor teme mult prea complexe, sau nepotrivite vârstei copiluluil, primul pas este să ne asigurăm că am înțeles exact ce întreabă (fără să ne declarăm din start șocați, pentru că este posibil să ne ducem cu gândul înainte mai mult decât trebuie).
Apoi, ideal este să găsim o variantă de răspuns simplă, adaptată nivelului său de înțelegere, dar care să nu fie o minciună sau o fabulație. Adică să-i spunem adevărul, dar adaptat pentru vârsta sa.
Cât intrăm în detalii în astfel de cazuri? Doar atât cât este nevoie pentru a oferi un răspuns la întrebarea copilului.
Cum știm când este pregătit să afle mai mult? Atunci când el va întreba mai mult va fi pregătit să afle mai mult - este cel mai bun indicator.
Când copilul întreabă despre subiecte tabu, să nu primească deloc răspunsuri se poate dovedi a fi o variantă foarte neinspirată.
Dacă a întrebat, copilul este curios să afle și cu siguranță le va căuta în altă parte, poate la prieteni sau pe internet. Nu se știe ce fel de sursă va găsi și cât de corect îi va fi livrată informația.
Dacă nu cunoașteți răspunsurile la întrebările pe care copilul vi le adresează cel mai bine este să-i spuneți acest lucru.
Fără a-l repezi și fără a inventa răspunsuri false. Mai mult decât atât, puteți căuta împreună, mai ales dacă este vorba despre informații utile, științifice sau care țin de cultura generală: ,,Nu știu, dar hai să aflăm împreună!".
În cazul întrebărilor adresate acasă - este foarte important ca adulții din casa respectivă să se pună de acord în privința informațiilor oferite copilului.
Dacă întreabă cum s-a născut, iar mama și tata îi explică faptul că a crescut dintr-o celulă mică în burtica mamei, apoi când s-a făcut cât un bebeluș au mers la spital unde medicii l-au scos și au plecat împreună acasă, apoi bunicii îi spun că l-a adus barza iar o mătușă că l-a făcut Dumnezeu, va fi cel puțin confuz. Însă chiar și o situație de acest fel poate fi echilibrată printr-o bună comunicare între părinți și copil, căruia i se poate explica de ce a primit fiecare răspuns în parte.
De ce răspunsurile ironice la întrebările copiilor nu sunt o soluție bună
Este vorba despre situația exemplificată astfel. Să spunem că un elev dorește să meargă la toaletă și întreabă politicos: ,,Vă rog frumos, pot merge la toaletă?". Răspunsurile de tipul: ,,Ia vezi, poți?" nu sunt recomandate. Chiar dacă pot părea amuzante pe moment.
Majoritatea părinților și profesorilor se străduiesc să insufle copiilor bunele maniere, o abordare politicoasă, o exprimare respectuoasă. Un astfel de răspuns nu încurajează aceste valori. Adultul este în postura de model pentru copil, iar răspunsul său poate fi preluat și redat mai departe. Practic poate ,,schimba macazul" într-o direcție negativă.
În prezent întrebările copiilor pot fi mai solicitante
Dar noi adulții trebuie să menținem aceeași atitudine răbdătoare, calmă și sinceră, fără să uităm că este foarte bine că un copil întreabă. De ce sunt mai solicitante? Pentru că accesul la informație este mai amplu, copiii din prezent învață mai repede și mai mult. Lumea în care trăim trece prin episoade dramatice: pandemia, războiul, cutremurele, toate generează întrebări suplimentare în rândul copiilor, care cercetează și vor să afle cât mai multe lucruri.