Într-o lume ideală, școala visurilor mele s-ar numi Școala de CARACTERE. O Școală unde să premiem calități imposibil de găsit în catalog: bunătate, respect, empatie, altruism, perseverență, ambiție, originalitate.

Unde noi, ca dascăli, să făurim minți, suflete, destine. Dar să nu uităm nicicând de ale noastre. Să inspirăm oameni mici și oameni mari. Să fim modelele pe care destinul a ales să le așeze în viața celor mai puțin norocoși. Să eliberăm toate gândurile captive și să le transformăm în voci. Să fim noi înșine un sămănător de cultură și de simțiri. Să ducem lecțiile în direcții neașteptate. Să facem ca inimile celor din fața noastră să bată la unison.

Uneori, vor fi momente în care vom preda și despre un adevăr interior ascuns, mai puțin plăcut, acolo unde sălășluiește îndoiala, frica, lipsa de motivație, oboseala de a fi pe placul celorlalți și eternele sentimente de vinovăție...

Iar la final, elevii Școlii de CARACTERE să dea extemporal cu viața. Viața să le fie acel profesor care, indiferent de rezultat, să îi iubească. Să îi iubească nu doar pentru notele bune, ci și pentru cele mai puțin bune. Poate chiar și atunci când ei continuă să-și repete lecția, corigenți fiind la capitolul experiență.

Poate că Școala de CARACTERE nu va exista niciodată în realitatea mea, însă poate lua ființă în fiecare dintre noi...

Cotuna Melania
Profesor de limba și literatura română