L-am cunoscut pe Petru la sala de sport. Deseori ne întâlneam la benzile de alergat. Când ajungeam îl găseam aproape de fiecare dată acolo, gâfâind cu prosopul la gât. Terminam pe banda alăturată 5 km în aproximativ 30-40 de minute și plecam mai departe la aparate, lăsându-l în continuare alergând.

Uneori, când aveam timp să schimbăm două vorbe îmi spunea că e de 3 ore la sală. Nu aveam cum să nu-i admir ambiția. Sunt convinsă că vârsta îl ajută să poată susține un asemenea efort. La 20 de ani are o greutate de peste 100 kg și luptă din răsputeri să scape de surplus. Se vede grăsimea, mai ales la burtă și în zona șoldurilor. Din cauza asta, de la distanță pare mult mai în vârstă decât este.

Când a început luna decembrie, a dispărut brusc din peisaj. Și nu a mai apărut până săptămâna trecută. Era mult prea ambițios și motivat ca să renunțe. Am fost convinsă că merge în continuare la altă sală, până zilele trecute, când i-am văzut mașina în parcare și l-am găsit din nou pe bandă. La un moment dat, a izbucnit pur și simplu, din senin, în lacrimi.

Nu este o scenă pe care să o vezi prea des. Și recunosc, că m-am gândit în sinea mea pentru câteva secunde că o fi vorba de vreo melodramă cu o domnișoară. Nu era cazul să dea explicații, iar eu nu sunt genul care să sar pe cineva cu întrebările, dar Petru a simțit probabil nevoia să vorbească sau să justifice criza de plâns, pentru care se simțea prost.

Și a început să spună! Că lupta cu kilogramele e grea și abia se mai suportă. Că nu vrea să se îmbolnăvească de inimă de la 30 de ani. Că a citit cum grăsimea de pe burtă și talie favorizează AVC-ul. Că vrea să lupte în primul rând pentru viața și sănătatea lui, pe termen lung și apoi pentru felul în care arată. Că se gândește seara, dacă acum arată așa, cum va fi oare peste 20 de ani? Că a fost foarte motivat să lupte!

Dar că acum este cu nervii la pământ, din cauza familiei... 

Petru locuiește într-o casă mare, cu părinții și bunica. Împreună cu tatăl său se ocupă de afacerea familiei: un service auto, cu magazin și spălătorie. Conduce o mașină bună și are tot ce-și dorește. Mai puțin...susținerea de care are el nevoie de fapt.

Deși este evident că are o burtă mare și șolduri revărsate, mama sa îi spune constant că arată foarte bine. Tatăl l-a făcut ,,fătălău" că este atât de preocupat să slăbească. Iar bunica îi gătește ostentativ mult, nesănătos și în ciudă. 

Respectul familiei pentru efortul lui Petru de a-și păstra sănătatea și de a-și recupera stima de sine scăpând de kilogramele în plus este inexistent! Mi-a povestit cum odată cu luna decembrie frigiderul s-a umplut de feluri de mâncare care mai de care mai grase, pline de zahăr sau sare.

Nu ar fi fost o problemă, dacă pentru fiecare în parte nu ar fi trebuit să facă față insistențelor familiei: ,,Dar gustă! Hai, cum adică doar 3, ți-am pus 10 sarmale, sunt mici (nu sunt!). Hai mai ia o porție de șorici! Cum, nu mănânci și tu caltaboș, măcar puțin?".

Bunica face constant plăcinte și torturi după rețete tradiționale cu jumătate de kilogram de zahăr la o tavă. Îl chinuie cu tot felul de preparate și folosește șantajul emoțional ca să fie sigură că și Petru mănâncă.

El nu le-a impus niciodată să nu mai gătească așa cum vor, tot ce vrea este să fie lăsat în pace, dacă nu poate fi sprijinit și ajutat. Adică să nu-i mai fie băgate pe gât, să nu mai insiste nimeni să ia halca de ceafă de porc în farfurie până cedează, să-i fie respectate alegerile.

În loc de asta este insultat și luat în glumă de câte ori intră cu două salate în casă și le spală ca să-și facă o cină cu un număr de calorii rezonabil. Așa a fost mereu. Și-a amintit cum, atunci când era mic detesta carnea de miel și rață. Odată i s-a făcut rău la școală după un pachet pregătit acasă. Avea în el carne de rață, dar mama se jurase că este doar pui. O minciună, bineînțeles. S-a simțit trădat și umilit.

Mi-a spus că nu a mai venit la sală în decembrie după ce într-o dimineață atât a insistat bunică-sa să mănânce o felie mare de tort, încât a cedat și nu s-a mai putut opri. A mâncat trei sferturi din el. Apoi a intrat într-o stare psihică foarte proastă și nu s-a mai putut ridica din pat până seara. A simțit că vine la sală degeaba toată luna, pentru că ce-i făceau acasă, cu meniul zilnic hipercaloric, era o tortură. 
A început anul 2024 depresiv și s-a mobilizat acum să reia, vizibil mai gras decât era anul trecut.

Cei din familia lui nu-și dau seama ce îi fac, iar pentru ei susținere înseamnă doar partea materială (faptul că îi oferă o locuință, o mașină și parte dintr-o afacere), de care Petru este aproape gata să se lipsească, pentru a-și salva viața. Oare lucrurile materiale pot compensa ceea ce lipsește?

Cred că situația lui Petru este un exemplu. Probabil sunt și alte familii în care susținerea emoțională și morală nu contează. În care tinerii ajung în situații critice din punct de vedere psihic, pentru că dorințele și aspirațiile lor, chiar dacă sunt cât se poate de pozitive, nu sunt luate în seamă, iar părinții ajung să se întrebe ,,de ce a plecat (sau a clacat), că i-am oferit totul!"

Cât de importantă este susținerea familiei, în general?


La orice vârstă, mediul familiar ar trebui să însemne iubire necondiționată, respect, înțelegere, siguranță, căldură, confort, echilibru emoțional. Un copil sau un tânăr se poate dezvolta eficient doar dacă familia îi oferă un mediu stabil și sigur. Susținerea financiară și logistică contribuie major la un cadru necesar pentru ca tinerii să-și poată construi viitorul, dar nu poate compensa celelalte nevoi, de ordin emoțional și afectiv. când acestea sunt ignorate.

Sprijinul emoțional din partea familiei este de neînlocuit. În fața provocărilor vieții, este deosebit de important pentru copii să știe că au pe cineva în care pot avea încredere deplină și pe care se pot baza.

Părinții și ceilalți membri ai familiei pot juca un rol semnificativ în ghidarea tinerilor și le pot influența drastic deciziile, mai ales în ceea ce privește stilul de viață, educația și cariera. Sfaturile din familie au întotdeauna mai multă greutate.

Familia contribuie și la formarea valorilor și identității tinerilor, fiind prima comunitate și cea mai importantă cu care interacționează copilul. Această conexiune socială oferă o bază solidă pentru dezvoltarea relațiilor interpersonale și abilităților sociale.

Ce se întâmplă în familiile în care nu există încredere, susținere și respect față de copil? 


Situația în care familia își minte copilul și nu îl respectă poate avea consecințe negative asupra dezvoltării emoționale și psihologice a acestuia. Iată câteva aspecte de luat în considerare în astfel de situații:

Încrederea: Minciuna și lipsa de respect pot eroda încrederea copilului în membrii familiei și în alți oameni. Încrederea este esențială pentru dezvoltarea relațiilor sănătoase și poate fi afectată pe termen lung în urma unor astfel de comportamente.

Dezvoltarea emoțională: Copiii au nevoie de un mediu emoțional sigur și stabil pentru a se dezvolta sănătos. Lipsa respectului și sincerității în familie poate afecta dezvoltarea emoțională a copilului, conducând la stres, anxietate sau probleme de încredere în sine.

Modelarea comportamentului: Părinții și membrii familiei sunt modele importante pentru comportamentul copiilor. Atunci când copiii sunt expuși la minciună și lipsă de respect în familie, aceștia pot internaliza aceste comportamente și le pot reproduce în relațiile lor viitoare, fără să vrea.

Comunicare defectuoasă: Lipsa de respect și comunicarea bazată pe minciună poate duce la un mediu familial toxic. Copiii au nevoie de un spațiu în care să se simtă respectați ca persoane și să comunice deschis și să-și exprime gândurile și sentimentele.

Impactul asupra relațiilor sociale: Copiii care sunt crescuți într-un mediu în care sunt mințiți și nu li se acordă respect pot întâmpina dificultăți în relațiile sociale. Pot avea probleme în stabilirea și menținerea unor conexiuni sănătoase cu ceilalți.

Cred că este important ca membrii familiei să fie conștienți de impactul comportamentelor lor asupra copiilor, indiferent dacă aceștia au 5, 10 sau 20 de ani și să ia măsuri pentru a îmbunătăți relația familială. 

Comunicarea deschisă, respectul reciproc și onestitatea sunt elemente cheie pentru construirea unui mediu familial sănătos și stimulant spre lucruri bune și realizări.