De când lumea și cu mult înainte de apariția rețelelor de socializare au existat oameni foarte curioși să afle cât mai multe despre viețile altora. La țară sau la oraș, trasul cu privirea sau cu urechea în altă ogradă a devenit pentru mulți o dependență. Băncuța de la poartă, care oferă oricui ocazia de a vedea cine trece, la ce oră, unde și cum, are corespondent și la oraș. Unde unii privesc de după perdea direct în sacoșa celor care intră în bloc, sau ascultă cu paharul pe perete discuțiile din apartamentele cu pereți comuni.

Acești oameni simt mereu nevoia să afle informații cât mai intime despre colaboratorii, prietenii, colegii sau vecinii lor: ce îi bucură, ce îi întristează, cu ce probleme se confruntă, ce griji îi apasă, de ce se ceartă cu soțul sau soția, ce obiective personale și-au mai îndeplinit și apoi, deseori, se nasc bârfele și zvonurile. Dacă nu reușesc să pătrundă prea mult în spațiul personal vizat, are loc o analiză aprofundată a vestimentației, a însușirilor fizice ale persoanei vizate, sau a achizițiilor ce nu se pot ascunde de ochii curioșilor, cum ar fi o haină sau o mașină nouă.

Manifestarea curiozității are loc deseori în mod direct, prin întrebări, mai ales în familia extinsă sau între vecini, de tipul: Dar tu când te măriți? Sunteți căsătoriți de ceva timp, când faceți un copil? Copilul trebuie să nu crească singur, când îi faceți un frățior? Ce salariu are soțul/soția? 

Și de multe ori, acești oameni nu-și pot abține curiozitatea nici față de străini.

Cel mai recent mi s-a întâmplat acest lucru când am fost nevoită să aștept în jur de 15 minute înainte de intra în sala de sport la care mergeam deja frecvent de 2-3 luni. Doamna de la recepție, cu care nu discutasem până atunci mai mult decât ,,Bună ziua" și ,,La revedere"  se pare că fusese foarte atentă. A început ușurel, de încălzire:

- Dar reușiți să veniți de 3-4 ori pe săptămână...
- Da, mă străduiesc.

Și apoi a intrat direct în sprint:

- Nu lucrați înseamnă. Când ai mult timp liber, îți permiți să faci orice.
- Ba da, lucrez.
- Cu ce vă ocupați?
- Lucrez pe calculator.
- Sunteți contabilă sau lucrați în programare, este? 
- Nu, dar important este că fac ce-mi place.
- Atunci nu vă interesează de salariu. Aveți salariul mic și vă susține soțul, nu-i așa? El cu ce se ocupă?

Au urmat întrebări despre copii, gătit și îngrijire personală. Cred că doar curiozitatea (că tot este vorba despre ea) de a afla până unde poate merge indiscreția doamnei m-a motivat să fentez cu calm și pricepere tot șirul de întrebări, din ce în ce mai intime, fără să-i dau nicio informație exactă.

Dar de ce simt nevoia unii oameni să afle atât de multe detalii despre viețile altora, de la ce gătesc pentru cină, până la ce au să le reproșeze copiilor? Se pare că această preocupare îi ajută pe unii să scape de stresul cotidian, îi relaxează sau le oferă o preocupare când alta mai bună nu au.

Altora le face o plăcerea deosebită și le aduce fericire să despice firul în patru despre problemele cu care se confruntă apropiații lor. Celor care le judecă vina și analizează ipotezele pe care ar fi mers ei, dacă ar fi fost în locul lor, treaba aceasta le aduce un echilibru interior, căci iată ,,alții au probleme mai mari".

Unii oameni simt satisfacție când se compară cu alții și ,,ies mai bine" sau nu se simt motivați decât de imboldul de a-l întrece pe ,,cutărescu". Alții sunt dependenți de informație, să afle lucruri, să le înflorească și să le arunce mai departe, doar așa ajung la un statut de ,,atotștiutor" în comunitate.

Curiozitatea indiscretă este atât de des întâlnită, încât era imposibil să nu se facă și studii sociologice, care să ne ajute să avem o privire de ansamblu. Iată câteva cifre, menționate de Dorel Abraham, Sociolog, în cadrul unei analize publicate de Jurnalul:

* Peste 80% dintre cei intervievați cred că "cei mai mulți oameni din România" își bârfesc prietenii, colegii de serviciu, vecinii.
* Peste 65% dintre cei intervievați cred că și ei sunt bârfiți de prieteni, colegi, vecini.
* Peste 67% sunt total de acord sau mai degrabă de acord cu afirmația "să bârfești un om e un păcat".
* Peste 64% cred că "să bârfești un om înseamnă să-l jignești".
* Mulți recunosc că li s-a întâmplat și lor să-și mai bârfească prietenii (46%), colegii (38%), vecinii (50%) sau rudele (41%).
* Peste 77% spun că nu au încredere în cei care bârfesc persoanele care nu sunt de față.
* Peste 68% recunosc că povestesc des cu prietenii, colegii sau familia ce mai fac persoanele apropiate care nu sunt prezente, inclusiv detalii neimportante cum ar fi ce a gătit vecina, sau în ce loc au văzut întâmplător un cunoscut.
* O proporție de 67% dintre cei intervievați crede că "mai degrabă nu-mi pasă" de ceea ce spun alții. Însă în societatea românească se știe că ,,gura lumii" ocupă un loc important.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 2.000 de subiecți cetățeni români cu vârste de peste 15 ani, de către Centrul de Sociologie Urbana și Regionala (CURS), la domiciliul acestora.

Cred că fiecare își poate identifica cele mai potrivite tactici de a scăpa de întrebările indiscrete, care în anumite momente pot fi foarte neplăcute. Iată totuși câteva sugestii pentru a le face față.

Idei pentru a face față întrebărilor indiscrete

Răspunsuri în glumă

Indiferent cât de serioasă este întrebarea, răspunsul trebuie să fie cât mai ,,jucăuș".
De exemplu: Cu ce se ocupă soțul/soția? Răspuns: Cel mai mult, cu mine.

Răspunsuri evazive

De exemplu: Cât a costat casa? Răspuns: Exact cât ne așteptam, prețul pieței.

Răspunsuri ,,șablon"

De exemplu: Ce salariu ai? Răspuns: Altă întrebare!

Răspunsuri diplomate

De exemplu: Cât a costat colierul pe care-l porți? Răspuns: L-am primit cadou.

Răspunsuri care conțin o întrebare

De exemplu: Unde mergi? Răspuns: Dar de ce întrebi?

Răspunsuri care închid discuția

De exemplu: Dar de ce nu mergeți și voi în cutare loc? Răspuns: Pentru că nu putem acum. De ce? Nu avem cum.

Trucul cu telefonul

Dacă sunteți în lipsă de inspirație și nu puteți face față tirului de întrebări, trucul cu telefonul este mereu salvator. 
De exemplu: Câte kilograme ai? Răspuns: Scuză-mă, trebie neapărat să sun pe cineva, mai vorbim.

Sinceritatea tranșantă

Mereu de succes. La orice întrebare indiscretă, un răspuns sincer rezolvă problema: ,,Nu doresc să vorbesc despre asta, e ceva personal, mulțumesc că mă înțelegi!"

Cu siguranță există și alte modalități, unele chiar amuzante. Dacă aveți idei, le puteți posta sub forma unor comentarii, AICI.