Dacă statul român ar declanșa o acțiune pentru protejarea intereselor copiilor români, ar fi un lucru remarcabil, de apreciat. Aș aplauda în picioare și aș face reverențe în fața unor astfel de adulți responsabili, empatici, implicați. Dar oare asta se întâmplă, statului român chiar îi pasă cu adevărat de copii și educație?

Mi-e greu să cred având în vedere că statul pune semnul egal între copilul (înrolat la o instituție internațională de învățământ) care face homeschooling, stăpânește la perfecție o limbă străină, are cunoștințe, abilități și valori solide, și-a însușit conținuturi relevante și a deprins abilități sociale și copilul neglijat, niciodată școlarizat care nu știe să scrie și să citească.

Așa ceva este impardonabil din partea celui mai important for al educației naționale! Țara în care celebrarea educației se realizează prin acordarea de zile libere și prin căutarea de “punți”, în aplauzele publicului privitor, este categoric una în care educația a fost mereu o temă marginală. Sub oblăduirea unor miniștri ai educației numiți preponderent din rândul utililor și servililor, sistemul românesc de învățământ este furnizor oficial de mediocritate conform topurilor europene care privesc analfabetismul funcțional, competențele de literație, alfabetizarea digitală, abandonul școlar, procentul absolvenților care ajung să urmeze studii superioare etc.

Acțiunea Ministerului Educației împotriva homeschoolingului, începută în 3 ianuarie 2024, este una cu miză politică; deși este împachetată cu meticulozitate în hârtia colorată a grijii față de elevi, pe margini sunt vizibile siglele partidelor de coaliție. Nu este despre asigurarea dreptului la educație sau combaterea abandonului școlar, este despre apostrofarea și eventual osândirea ab initio a celor care au îndrăznit să aleagă un alt sistem educațional în detrimentul celui public.

Nu este despre binele copiilor, este despre pedepsirea cu titlu de exemplu, este despre poziții de forță, este despre intervenții brutale, abuzuri și discriminări. La urma urmei, care este problema dacă educația la standarde intră în portofoliul uman al elevului pe altă cale decât cea a învățământului autohton?

Modul în care statul a înțeles să acționeze este halucinant. Nu presupune protejarea de niciun tip a copiilor, are în prim-plan stigmatizarea și umilirea părinților care fără nicio prezumție de nevinovăție sunt proclamați din start infractori. Pentru ca tabloul absurdului să fie complet, mai lipsește deschiderea în regim de urgență lângă cabinetul ministrului Deca a unei secții de anchete educaționale și angajarea unor gâzi și inchizitori interni. Înțeleg că deja la minister s-au comandat materiale de construcție pentru eșafoduri destinate copiilor care învață în alte sisteme. Succinta relatare a unei familii de homeschooleri vorbește de la sine:

„Am fost căutați și noi la domiciliu de o echipă de “mascați”. Au venit cu girofarul pornit, cagule etc. Cum noi nu suntem acasă (în țara), au vorbit cu un vecin care le-a dat numărul nostru de telefon. Dar până acum nu ne-au sunat.”

Statului nu îi pasă de copii, transmite asta zi de zi prin cuantumul ridicol al alocației, prin lipsa condițiilor decente din spitale și școli și printr-o mulțime de alte inacțiuni sau gesturi. Dacă i-ar păsa nu ar supune copiii la acest gen de acțiuni de intimidare. Oare chiar nu îi pasă niciunui decident că aceste acțiuni îi vor marca pe viață pe cei mici? Ce tact, ce psihologi, ce interes superior! Cu mascați, cu cagule și girofarul pornit la ușa copiilor care sunt școlarizați internațional prin homeschooling, așa înțelege statul să își protejeze copiii. Ce traume, autoritățile române nu cunosc astfel de răspunsuri ale organismului copilului la un eveniment perceput a fi extrem de stresant, literatura de specialitate complotează împotriva binevoitorului minister român al educației.

De sus s-a transmis că instituțiile de forță nu produc niciodată traume, cu atât mai puțin unor nesemnificativi homeschooleri...