Cum era viața de elev ,,pe vremea mea"

Am fost elev în perioada ,,epocii de aur" la care mulți în ziua de azi se raportează, spunând că ,,pe vremea mea, era mai bine". Cum era mai exact atunci? Vă propun o incursiune în trecut, să rememorăm cum era viața de elev, într-un mod obiectiv, fără a o cataloga ca fiind mai bună sau mai rea. Las cititorilor această plăcere!

,,Pe vremea mea" uniformele erau obligatorii. Îmbrăcămintea standardizată era și o formă de manifestare și promovare a egalității sociale. Aveau embleme care arătau atât supunerea pentru regimul plitic al vremii, cât și detalii despre școala de care aparținea elevul. 

Uniforma era obligatorie și niciun copil nu s-ar fi gândit să se revolte și să nu o poarte.

Se purta uniformă încă de la grădiniță și până la terminarea școlii. Trebuie precizat că toate școlile din România impuneau aceeași uniformă.

Obligatorii erau bentițele la fete, iar la băieți șapca. Apoi, copiii intrau în școală doar cu matricolă, o bucată de pânză pe care erau scrise școala la care este elevul și numărul de înmatriculare al acestuia. Nelipsite erau și cravata roșie și inelul de plastic.

Disciplinele stricte și sancțiunile severe pentru încălcarea regulilor școlare erau normale. Existau și multe activități extrașcolare, bazate în principal pe muncă fizică, de exemplu grădinărit sau cules roade din livadă.

Sistemul de învățământ acorda o atenție deosebită educației tehnice și profesionale. Elevii erau îndrumați să-și aleagă cariere care să contribuie la dezvoltarea economică a țării. Cât despre organizare, exista un sistem bine pus la punct.

„Șoimii patriei” erau copiii preșcolari și școlari, cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani. Organizația Șoimii patriei a fost înființată în anul 1976 și voia să educe moral și civil copiii, în spiritul „umanismului, al dragostei și al respectului de patrie și popor, față de Partidul Comunist Român”. Șoimii erau copii de grădiniță și uniforma lor era compusă pentru fete din fustiță albastră, bluză portocalie cu epoleți, fundă roșie cu tricolor, pălărie albastră, ciorapi albi și ecuson.

Băieții purtau pantaloni albaștri lungi sau scurți în funcție de sezon, bluză portocalie cu epoleți, fundă roșie cu tricolori, șapcă albastră, ciorapi albi și ecuson.

După grădiniță, copiii de la 7 la 14 ani intrau în organizația Pionieri. Se intra în organizație în clasa a II-a, iar elevii erau primiți de către colegii lor din clasa a IV-a, sub jurământ.

Uniforma pionierilor era formată din cravată roșie cu inel, cămașă albă, fustă sau pantaloni negri.

La intrarea în organizație, copiii trebuiau să depună un jurământ: "Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizaţiei Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învaţ bine, să fiu harnic si disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor".

După Pionieri, elevii de liceu intrau în Uniunea Tineretului Comunist (UTC), dar aceasta nu era o organizație pentru toată lumea.

Erau primiți în UTC elevii din clasa a VIII-a care obțineau merite deosebite la învățătură, iar în clasa a IX-a și a X-a puteau fi primiți și cei care nu excelau la școală.

În UTC, elevii aveau reguli și îndatoriri, iar cine nu și le îndeplinea, risca să fie exclus. Cu toate că nu sună atât de tragic, excluderea din UTC venea cu consecințe grave: elevii erau marginalizați, urmăriți intens de informatori și erau excluși din orice cerc social.

Excluderea însemna un proces la nivelul organizației și se făcea ca urmare a unei fapte considerate pe atunci gravă.

Carnetul de note se folosea și atunci pentru a trece notele din catalog, dar era mai mult de atât.

În el se treceau îndatoririle elevului, printre care o conduită exemplare, o atitudine entuziastă față de învățătură și muncă și un comportament corect și demn, atât în școală, cât și în societate. Tot în carnet, printre cele 15 îndatoriri, era trecută iubirea de țară și devotamentul față de partid. Carnetul stătea la părinți, era roșu și trebuia foarte atent îngrijit.

Toate materialele erau la fel. Prima carte pe care elevii o primeau avea pe prima pagină fotografia tovarășului Nicolae Ceaușescu. Manual de clasa I avea poezii patriotice, menite să le inducă copiilor iubirea față de popor și de muncă, dar mai ales față de Partid.

Elevii nu făceau doar ore de curs, ci aveau și ore de atelier, unde copiii învățau să lucreze la strung și traforaj.

Altfel, toți elevii erau duși la cules de struguri, porumb sau bumbac, iar zilele de muncă țineau de dimineața până seara, elevii fiind supravegheați de profesori.

Pe măsură ce înaintau în vârstă, elevilor li se dădeau munci mai grele precum plivitul buruienilor de pe câmp.

Pe lângă educație și comportament, elevilor li se cerea o igienă impecabilă. Profesorii le verificau în fiecare zi copiilor batista și unghiile, iar fetele erau obligate să aibă părul îngrijit și prins în coadă, în timp ce băieții trebuiau să se tundă periodic.

Și viața socială a elevilor și a tinerilor era îngrădită de sistem, fiind destul de puține lucruri de făcut, de citit sau de experimentat în afara școlii și care să nu aibă legătură cu patria, poporul și munca.

Elevii erau controlați și din punct de vedere social. Nu aveau voie să participe la activități pe care astăzi le considerăm obișnuite, cum ar fi mersul la filme sau spectacole în timpul săptămânii.

Ei aveau voie să asiste la „matinee” sâmbăta și duminică, dar de cele mai multe ori și aceste activități erau supravegheate de profesori.

În timpul liber, deși era destul de limitat, elevii putea să învețe o meserie sau o activitate care să îi ajute în viață.

De exemplu, toamna sau primăvara, elevii erau duși la muncă, iar vara se făcea practică în funcție de profilul liceului. Educația intelectuală nu era un concept în perioada comuniste și nici un scop. Se punea accent pe cunoștințe cu valoare fizică, o „căutare” a unei meserii de viitor, după finalizarea studiilor liceale.

---

Bibliografie:
* Sursa foto - Facebook Generația cu cheia de gât
* „Tovarășu’ – Facerea, gloria și desfacerea unui dictator”, exclusiv pe VOYO.
* Viața de elev