Comunicarea dintre părinți și copil începe din perioada sarcinii. Încă din burtică copilul aude vocile persoanelor apropiate, așa cum aude muzica sau zgomotele electrocasnicelor. Frecvent, se întâmplă ca viitoarea mămică să-i vorbească ,,burticii".
Acest lucru trebuie să continue și după naștere, chiar dacă avem impresia că un copil de 1-2-3 ani este prea mic să înțeleagă.
Cuvintele sunt importante și la fel de important este să ne adresăm copilului, să îi vorbim, să îi povestim zilnic!
Copilul are nevoie să i se vorbească atât despre schimbările mari, cât și despre lucruri mici. De exemplu, că în 5 minute urmează să plece într-un anumit loc, sau din contră, că trebuie să meargă acasă.
Are loc astfel un fel de ,,pregătire" care contribuie semnificativ la evitarea ,,crizelor" apărute ca din senin, de care unii părinți se miră:
,,E târziu, trebuie să intrăm în casă, oare de ce plânge și se trântește pe jos?!" Pentru că nu a avut timp să anticipeze și să își pregătească acest moment, iar pentru un copil, joaca este ceva foarte, foarte important! Așa cum este pentru un adult un proiect la care a lucrat intens și pe care cineva îl pătează brusc cu suc de zmeură.
Odată cu trecerea timpului, comunicarea în relația părinte-copil se dovedește a fi cea mai provocatoare dintre toate, căci aduce cu sine un amalgam de sentimente, dorințe și idealuri. Părintele și copilul ajung într-un fals conflict de idei, de cele mai multe ori. Pentru că părintele intenționează să comunice mesaje care să fie utile copilului său în dezvoltarea ulterioară, pe de altă parte copilul dorește să își transmită exact punctul de vedere care să fie luat în seamă și respectat. De aceea, deseori, apar tensiuni, tonul vocii devine ridicat și dorința de a ne impune punctul de vedere primează în detrimentul realizării unei bune comunicări.
Pentru o bună comunicare cu copilul, trebuie să avem o abordare bazată pe sinceritate, fără atacuri la persoană și să alegem momentele potrivite, evitând tensiunile inutile. Empatia este de mare folos, chiar dacă suntem adulți, exercițiul de a ne pune în pielea copilului înainte de a-i reproșa ceva, este foarte util.