Pe scurt, este ușor să te dai rotund și să faci mișto de o generație, să o etichetezi că fiind o generație strâmbă, de defecți, de bolnavi sau monștri. Le tai copiilor de azi din valoare și ți-o adaugi ție, convenabil nu? Indiferent de fapte și argumente, generația cu cheia la gât este cea mai tare iar lumea s-a oprit în loc în anii ’80-’90, nu-i așa? Până atunci a fost viață, de atunci mai departe totul a devenit artificial, nimic nu mai corespunde. Dezgust, priviri superioare și ochi dați peste cap.
Problema reală a multor adulți – lipitori de etichete pe frunțile copiilor – este că acum bătaia nu mai este instrumentul educațional tolerat. Mijloacele primitive de educație bazate pe intimidare și frică nu mai sunt acceptate de societate și legi. Au rămas ancorați în mlaștina severității excesive generată de tipul de tratament la care au fost expuși în copilărie. Cei care pun etichete depreciative unor copii sunt demni de compătimire. Toxicitatea lor îmbracă dimensiuni macabre pe unele grupuri de discuții: comparații degradante, afurisenii, aruncări de anatemă, stigme. De obicei personajele superficiale au tendința de a pune etichete defăimătoare.
Tot mai des voci mediocre proclamă superior: „au prea multe diplome și premii copiii de azi, se concentrează greu, nu citesc, nu sunt respectuoși, stau prea mult cu ochii în ecrane, vorbesc colorat, se îmbracă nepotrivit, nu pot fi disciplinați, au prea multe drepturi.” Inclusiv în lumea educațională există tendințe de demonizare în bloc a actualelor generații de elevi, în lumina artificială a cazurilor recente de violență din școli (violența nu este unidirecțională). Pentru orice adult responsabil este evident că o astfel de abordare este un derapaj intolerabil pentru un educator. Mai mult, există pedagogi care aleg calea cea scurtă: cu cei buni te mândrești, sunt rodul muncii tale, de cei răi te dezici, sunt eșecul părinților. Ipocrizia și superficialitatea nu au ce căuta în școli.
Adulții care disprețuiesc copiii nu au ce căuta la catedră, sunt un mare minus al sistemului educațional românesc! Dacă enunți astfel de idei în lumea educațională nu vei găsi susținere, vei fi acuzat că ataci educația. Negarea problemelor este politică educațională. Standardele morale în învățământ nu sunt un must-have. Există și pedagogi de excepție, așa cum există și părinți de excepție. Profesorii buni îți rămân în suflet, devin o parte din tine, le datorezi devenirea ta. Din nefericire reflectoarele din educație sunt îndreptate spre cei mai puțin înzestrați dar care aleg să arunce cuvinte și priviri grele elevilor și părinților. Ei sunt – cu voia și prin grija politicului – reprezentanții sistemului de învățământ de peste trei decenii.
Generația de astăzi este una digitală, voi hulitorilor de copii, o vedeți ca fiind generația fulgilor de nea. Știu, pentru voi sensibilitatea este un handicap, digitalizarea este pierdere de timp. Vă plac prea mult clișeele de tipul „pe vremea mea se făcea carte”. Pentru voi manualul, catalogul și biblioteca nu pot fi sub nicio formă digitale. Alegeți și voi calea ușoară, negați cu încrâncenare eșecul sistemului de învătământ antedecembrist, vedeți doar lacunele celui postdecembrist.
Nu există generații pierdute, nu există topuri generaționale. Orice etichetă atribuită unei generații – ca sumă a individualităților din care este compusă – este lipsită de fidelitate și relevanță, are exclusiv conotații pentru vulg. Generația lui „Greu de ucis”, „Terminator” și „Rambo” a devenit în ultimii ani generația lui „Greu de citit”. Părinții și bunicii de astăzi și-au pierdut uzanța de a citi o carte. Cea mai bună sursă de inspirație comportamentală pentru copil este familia.
Sursele tuturor relelor sunt generațiile de astăzi? Ele s-au educat singure, nu au avut adulți prin preajmă, nu? Prețioși deontolgi, discursul vostru este dezonorant. Vorbiți despre copiii și nepoții voștri iar carențele educaționale menționate – inventate sau reale – sunt rodul educației precare furnizate chiar de voi cei proveniți din generația „perfectă”! Înfruntați realitatea, eșecul educațional al copilului este în principal eșecul celor care-l educă. Vorba lui Hugo, nu exista plante rele, există doar cultivatori nepricepuți! Cu sau fără cheie la gât sau telefon în buzunar…
Zeno Daniel Sustac
Scriitor (autorul volumului Alandalia)
Administrator al grupului Părinții elevilor din România