Sâmbătă, 30 martie, la Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” din Bârlad a avut loc lansarea volumului de proză fantastică „Noua Regină a Noului Regat”. Autorul acestui prim volum, dintr-o trilogie pe care și-a propus să o publice în următoarea perioadă, este Dragoș Răianu, elev în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială „Manolache Costache Epureanu” din Bârlad.

Autorul volumului apărut la Editura PIM semnează cu pseudonimul Droneus Comos, care în traducere, spune el, ar însemna „cel ce nu se oprește niciodată din visare”.

Cartea tânărului scriitor în vârstă de 14 ani este practic o evadare din realitatea plină de extreme, o terapie pentru suflet și minte.

Volumul prezintă, în principal, problemele cu care se confruntă adolescenții în zilele noastre: lipsa de încredere în sine, pierderea unei persoane dragi, dragostea adolescentină, acțiunea petrecându-se într-un tărâm magic, creat de autor, cu o sumedenie de personaje ale căror dialoguri sunt extrem de reușite.

Gazda evenimentului a fost Cristina Vizitiu, șefa Serviciului Biblioteci din cadrul Primăriei, care a dat cuvântul, pe rând, scriitoarei Nina Toma, ce a făcut o prezentare a autorului, și profesoarei Roxana Galan, care a analizat critic acest prim volum al lui Dragoș Răianu, potrivit Puls24.ro