Alina Toader este Prof.Înv.Primar la Școala Gimnazială "Constantin Ivănescu", din Poșta Câlnau și la Căsuța Minunatelor Povești. Un om foarte implicat, permanent preocupat de o educație eficientă, creativă și plăcută pentru elevi. Pozele de la activitățile sale ne inspiră periodic și încurajează orice cadru didactic să facă mai mult.

Pe lângă excursii, acțiuni pentru dezvoltare personală, joculețe pentru dezvoltarea inteligenței emoționale și a empatiei, doamna Toader are grijă ca elevii să îndrăgească lectura. Iată poze de la atelierele de lectură ale școlii de vară.

posta calnau elevi

 

Simplu, relaxant și foarte prietenos. Iată Colțul De Lectură de la Grădinița cu program prelungit din Câmpina, județul Prahova. Felicitări doamnei Profesor Roxana Dumitrache, care ne povestește: ,,Acesta este locul unde descoperim informații noi pe care le dezbatem și le aplicam în viata de zi cu zi."

gradi campina

 

Și la Călărași se citește! Iată Colțul De Lectură de la Grădinița cu Program Normal nr. 1 Unirea, județul Călărași. Doamna Educatoare Melinte Ionelia are grijă să le insufle copiilor dragostea pentru lectură, felicitări! 

 

Doamna Prof. Ramona Stan a înscris de curând clasa a III-a, de la Școala Gimnazială Checea, din Timiș, în campania Colțul De Lectură: ,,Sunt învățătoarea unor copii minunați, cu posibilități reduse."

Între timp, doamna Stan continuă activitățile extraordinare din clasă pentru sprijinul lecturii și îi încurajează pe copii să fie prieteni cu cărțile. Felicitări pentru implicare, știu că este greu, dar oferiți un exemplu minunat că omul chiar sfințește locul!

 

Colțul de Lectură de la clasa I, de la Liceul Tehnologic Vlădeni, Școala Borșa, județul Iași, sub coordonarea doamnei Prof.învățător Tomuleac Andreea. Doamna profesor s-a ghidat după deviza: "Un copil care citește va fi un adult care gândește". Felicitări pentru implicare!

 

Școala Gimnazială Pârșcoveni, din Olt, unde copiii din clasa a II-a, coordonați de doamna Prof.înv.primar Bondrescu Cristina-Ionela iubesc cărțile.

Doamna Profesor Bondrescu povestește: ,,Sunt cadru didactic într-o școală, la țară, cu foarte slabe condiții materiale. Am confecționat Colțul De Lectură din bănuți proprii, dar și din diverse concursuri. Copii mei sunt foarte implicați, acasă având condiții defavorabile."

 

Poze de la Colțul De Lectură al grupei mijlocii "Lebedele", de la Grădinița cu program prelungit "Lumea Poveștilor", din Constanța. Doamna Profesor Monica Văduva le-a amenajat copiilor un colțișor colorat și jucăuș. Mic dar cu efecte mari pentru dezvoltarea micuților, care răsfoiesc cu plăcere paginile de carte și socializează, felicitări!

 

Colțul de Lectură al Albinuțelor care tocmai au terminat clasa I, sub îndrumarea doamnei Profesor Isabela Burtescu, care povestește: ,,Suntem la o școală din mediul rural, unde ne străduim să realizăm mica bibliotecă a clasei din fonduri proprii. Astăzi m-am înscris la concursul d-voastră. Sunt sigură că elevii mei și-ar dori foarte mult să avem o bibliotecă a clasei cât mai mare. "

albinute clt

albinute lectura